Sfârșitul monarhiei din Rusia
În Rusia, revoluția din februarie 1917 a pus capăt unei dinastii cu o tradiție de 300 de ani. Nicolae II, Țar al Rusiei din 1894, a fost forțat să abdice după izbucnirea unor revolte populare în Petrograd.
Încoronat în 1894, Nicolae s-a dovedit a fi un lider ineficient și relativ slab, având un caracter total incompatibil cu funcția de autoritate pe care trebuia să o ocupe în stat. La cumpăna secolelor XIX-XX, poporul rus era avid de schimbare, tulburările sociale erau în floare, iar regimul autocrat nu era dispus să accepte concesiile dorite de populație. În plus, în primii ani ai secolului XX, pierderile dezastruoase din războiul ruso-japonez, la care nimeni nu se așteptase, au exacerbat nemulțumirile și tensiunile sociale, conducând astfel la Revoluția din 1905. Spiritele s-au calmat atunci doar după ce țarul a promis reforme semnificative, mai ales instituirea unui guvern reprezentativ. Schimbările dorite nu au avut însă loc, căci Țarul a dizolvat Duma (parlamentul) imediat cum aceasta i s-a opus. În același timp, grupările radicale de stânga – mai ales bolșevicii – au început să câștige din ce în ce mai mult teren.
În 1914, Rusia a intrat iarăși într-un război – unul de și mai mare amploare decât cel cu zece ani dinainte, iar problemele cauzate de conflagrația mondială (foamete, pierderi militare importante) au demonstrat încă o dată că țarul nu era un lider adevărat. După entuziasmul inițial din 1914, primul an de război, când Nicolae a luat decizia de a prelua el însuși comanda armatelor ruse, toate eșecurile militare au fost de atunci înainte asociate direct cu el.
Citește și Rusia între război și revoluție (1914-1921)
La câteva luni după Revoluția din Octombrie 1917, Rusia ieșea din Primul Război Mondial prin semnarea unui tratat de pace cu Puterile Centrale. Însă pentru ruși războiul nu se terminase:avea să urmeze un foarte lung și violent război civil.
În 1913, Țarul Nicolae al II-lea a sărbătorit 300 de ani de la venirea dinastiei Romanov la conducerea Rusiei. De la încoronarea lui Mihail Romanov în 1613, dinastia ajunsese să stăpânească un imperiu vast ce se întindea din Europa Centrală și până la Pacific, de la Oceanul Arctic până în Afganistan. Acest imens imperiu acoperea 1/6 din suprafața globului și avea o populație de 150 de milioane de oameni (cu peste 100 de naționalități diferite). Rusia era practic un univers în sine, însă unul care se afla la marginea prăpastiei din cauza tensiunilor interne, dar și externe. La cinci ani după aniversarea din 1913, familia imperială avea să fie ucisă, iar imperiul Romanovilor, învins în război, urma să cadă în mâinile bolșevicilor.
Cu țarul plecat mai mereu pe front, soția sa, Alexandra, s-a implicat mai activ în treburile guvernului. Odată ce au început problemele (inflația, lipsa alimentelor, o tot mai acută sărăcire a populației), oamenii au început să o asocieze pe țarina de origine germană cu toate aceste lipsuri, cu atât mai mult cu cât relația sa apropiată cu Rasputin, sfătuitorul ei, nu era privită cu ochi buni.
În martie 1917 (februarie, după calendarul iulian), în capitala Petrograd au început greve și demonstrații masive împotriva conducerii. Muncitorii intrați în grevă au fost sprijiniți de garnizoana din Petrograd, iar după o săptămână de mari tensiuni sociale, Țarul a fost obligat să abdice. Teoretic, el a abdicat în numele său și al succesorului său direct, micul țarevici, lăsând tronul fratelui său, Marele Duce Mihail Alexandrovici. Acesta a refuzat însă să accepte coroana și a abdicat la rândul său, punând astfel capăt dinastiei Romanov.
Imediat după aceea, a fost format un guvern provizoriu din care făceau parte liberali și socialiști moderați care promiteau că vor conduce într-o manieră mai eficientă eforturile de război. Însă adevărata putere în stat era deținută de liderii socialiști din Sovietul de la Petrograd.
La început, Nicolae II și familia sa au fost ținuți prizonieri în Palatul de la Țarskoe Selo, apoi la Ekaterinburg. În iulie 1918, în contextul avansului forțelor contrarevoluționare în timpul Războiului Civil, bolșevicii au luat decizia de a-l elimina pe Țar. El și întreaga sa familie au fost asasinați pe 17 iulie.
