Regina Maria, față în față cu Clemenceau: «Leoaica se adresează vărului ei Tigrul»

Vizita Reginei Maria la Paris – care se pare că a fost, de fapt, ideea trimisului francez în România, contele de Saint- Aulaire, care, la rându-i, l-ar fi convins pe Ionel Brătianu – avea nevoie și de un pretext, care s-a găsit ușor: o vizită la Eton, în Anglia, la fiul Reginei Maria și al Regelui Ferdinand, prințul Nicolae (numit Nicky de cei apropiați).

Palatul Regal din București a anunțat știrea vizitei Reginei la Paris, iar în ultimele zile ale lui februarie 1919 a început o adevărată campanie publicitară de presă în Franța, care a informat opinia publică despre eveniment. Robert de Flers, care a făcut parte din Misiunea Berthelot în România, bun prieten al Reginei, a fost cel care, recent numit redactor-șef la „Le Figaro”, a mobilizat o bună parte din presa franceză.

Astfel, trenul special în care se afla Regina Maria, alături de cele trei fiice, Elisabeta, Maria și Ileana, a pornit spre Paris, trecând frontierele netrasate încă ale României și ale altor țări de pe traseu:

„Niciodată nu știam prin ce țară treceam, cum noile frontiere nu erau încă fixate. Unde eram? Cui aparținea acest stat astăzi? Se simțea mirosul primăverii în aer, iar când am ajuns la Fiume copacii erau în floare, în alb și roz pal având în spate un fundal bleu închis. Îmi tresălta inima în mine; ce priveliște frumoasă, încântătoare!”.

Întâlnirea cu Clemenceau: „Transilvania până la Tisa și tot Banatul”

În 6 martie 1919, Regina Maria a cerut o audiență la prim-ministrul Franței, Georges Clemenceau (deși protocolul cerea, chiar dacă vizita nu era una oficială, ca omul politic să se fi dus la Ritz pentru a o saluta pe regină). Răspunsul a fost pozitiv, iar a doua zi, în 7 martie, suverana României a fost primită, inițial, de directorul de cabinet al șefului guvernului francez, generalul Mordacq, care povestește astfel despre Maria a României:

„Avea o alură deosebită, o adevărată alură de regină: înaltă, frumoasă, foarte bine făcută și cu acel nu știu ce care caracterizează o adevărată doamnă și se impune întotdeauna. La acestea se adăugau o mare simplitate, calm și o bunătate extremă cu tot anturajul său”.

„Cei patru mari”, la Conferinţa de Pace de la Paris: prim-ministrul britanic Lloyd George, prim-ministrul italian Vittorio Emanuele Orlando, prim-ministrul francez Georges Clemenceau şi preşedintele american Woodrow Wilson

A urmat întrevederea cu Clemenceau, prevăzută pentru o jumătate de oră, dar care a durat aproximativ... două ore. De la Georges Clemenceau nu avem informații despre cum a decurs discuția, există însă o relatare a Reginei, preluată de Gheorghe Brătianu, redată de istoricul Guy Gauthier, care prezintă astfel dialogul dintre cei doi:

„- Uitați, Doamnă, că țara dumneavoastră, semnând o pace separată, a pierdut dreptul de a cere respectarea angajamentelor teritoriale luate în favoarea sa de Aliați în august 1916?

-Domnule prim-ministru, știți prea bine că România a fost obligată să semneze pacea din cauza dezertării Rusiei și a izolării în care se găsea la sfârșitul anului 1917.

- Ah, Doamnă! Nu asta! Nu dumneavoastră! Știu că v-ați opus personal păcii separate, nu veniți să-mi spuneți că v-am părăsit!”

Când Regina Maria s-a ridicat să plece, pentru că probabil spiritele se încinseseră, prim-ministrul Clemenceau i-a făcut semn să stea jos, spunându-i:

„Am destul timp pentru dumneavoastră; nu vă precipitați, vorbiți răspicat, îmi place așa!”

Dialogul a continuat astfel, după relatarea reginei:

„- Vorbiți-mi despre revendicările țării dumneavoastră.

- Transilvania până la Tisa și tot Banatul.

- Dar, Doamnă, cereți partea leului!

- De aceea, domnule prim-ministru, Leoaica se adresează vărului ei Tigrul...” (porecla lui Clemenceau).

Nu există mai multe informații despre întrevederea prelungită dintre cei doi, dar știm ce i-a transmis primministrul Clemenceau ministrului României la Paris:

„O Regină ca a dumneavoastră trebuie primită numai cu onoruri militare comandate de mareșalul Foch în persoană”.

Mai știm și ce i-a mărturisit președintele francez Raymond Poincaré lui Ionel Brătianu:

„Vizita Reginei l-a binedispus evident pe prim-ministru”.

Și putem aminti și că mareșalul Foch, care avea o întâlnire cu Clemenceau după Regina Maria, a așteptat mai bine de o oră la ușa cabinetului.