Istoria încotro? A dispărut şi Hala Matache...

Hala Matache, un monument istoric vechi de aproape un secol și jumătate și un simbol al comunităţilor din cartierele vechi ale Bucureștiului, s-a aflat, în ultimii patru ani, în centrul unei lupte fără precedent între Primăria Generală a Municipiului București, ONG-urile care luptă pentru salvarea patrimoniului și oamenii din cartier, care trăiesc literalmente printre tranșee și munţi de gunoaie. După zeci de procese penale, „armistiţii” și promisiuni încălcate, cele trei părţi implicate încă sunt în căutarea unui consens, însă acesta rămâne o utopie. Când toţi au dreptate, cine câștigă?

Acum aproape 150 de ani, la intersecţia dintre Calea Griviţei și Calea Buzești, un măcelar pe nume Loloescu Matache își deschidea o prăvălie care avea să închege în jurul său, de-a lungul vremii, spiritul unei comunităţi tipice unui cartier istoric, cu ateliere și prăvălii de familie, al Bucureștiului vechi. Matache Măcelarul și-a început afacerea imediat după Războiul de Independenţă (1877), când întreaga zonă, aflată în acea vreme la marginea orașului, a cunoscut o dezvoltare urbanistică rapidă. În 1898, la aproximativ zece ani de la inaugurare, prăvălia măcelarului a fost înglobată în hala pe care Primăria Bucureștiului de la acea vreme a construit-o în zonă. Timp de mai bine de 100 de ani, reputaţia negustorilor și diversitatea meșteșugarilor, care își aveau atelierele în această zonă, au transformat Hala Matache în cel mai puternic nucleu social al cartierului.

Începutul sfârşitului pentru Hala Matache

În 2008, atunci când Primăria Generală demarează un proiect ambiţios, care prevede construcţia Bulevardului Uranus, soarta emblematicei hale începe să fie ameninţată. Proiectul Municipalităţii prevede trasarea unei axe diametrale care va permite străbaterea oraşului de la nord la sud în aproximativ 20 de minute și care va lega Casa Poporului de Piaţa Victoriei și de Gara de Nord. Acesta este considerat unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură urbană propus de o municipalitate din România în ultimii 23 de ani.

Citeşte aici povestea Halei Matache

Lucrările au demarat pe 11 noiembrie 2010 și, până la sfârșitul anului 2011, fuseseră demolate 79 de imobile din zona istorică protejată, dintre care 7 monumente istorice, iar alte 4 imobile cu același statut au fost declasate. De asemenea, în această perioadă, Primăria Generală a aprobat exproprierea și evacuarea a aproximativ 1.000 de persoane care locuiau în această zonă, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 590/2010, emisă în baza Legii 198/2004. Până la sfârșitul anului 2012, numărul imobilelor de patrimoniu demolate au crescut la 12, iar locuitorii din zonă au început să adere la protestele ONG-iștilor, care nu vor să vadă cartierul măcelărit. De altfel, odată cu demararea acestui proiect atât de agresiv cu locuitorii și cu zona în sine, întregul cartier s-a transformat dintr-un spaţiu familiar și reprezentativ pentru comunitate într-una dintre cele mai tensionate zone de interacţiune a Municipalităţii cu locuitorii orașului.

Un lucru e cert:Primăria vrea să continue proiectul conceput de fostul dictator comunist, Nicolae Ceaușescu (proiect care are drept scop construirea axei Buzești – Berzei Uranus), iar ONG-urile vor ca lucrurile să se desfășoare în parametrii stabiliţi de legi. La momentul începerii lucrărilor, din documentaţia șantierului lipseau, de pildă, câteva avize cheie de la Ministerul Culturii, Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Bucureşti, Inspectoratul de Stat în Construcţii, dar și Planul Urbanistic Zonal, un act imperativ necesar oricărei lucrări de infrastructură. Astfel, la intervenţia ONG-urilor, care milizează pentru salvarea patrimoniului, se hotărăște prin instanţă anularea avizelor de construcţie și demolare în baza căruia Primăria făcea loc noului bulevard. Intenţia edililor de a construi o rută alternativă și eficientă pentru traficul de pe Bulevardul Magheru și Calea Victoriei pare a fi însă mai mare decât dorinţa de a respecta legea, așa că lucrările continuă alte câteva luni, până în primăvara anului următor.

Măcelul din zona Berzei

Atitudinea sfidătoare a Primăriei faţă de decizia irevocabilă a unei instanţe judecătorești îi face pe reprezentanţii ONG-urilor din ce în ce mai vocali și astfel se pornește un război mediatic și juridic (cu nenumărate procese la București și Cluj), care avea să se soluţioneze abia spre sfârșitul anului 2011, printr-o convenţie adoptată cu greu de ambele părţi:proiectul bulevardului Uranus se deblochează, muncitorii revin pe șantier, însă Hala Matache rămâne pe actualul amplasament. Hala Matache devenea astfel un simbol al zonei şi a ceea ce mai rămăsese din cartierul de odinioară.

Între timp, Primăria Generală obţine toate avizele necesare, în afara celui de la Ministerul Culturii, și, pentru a intra în legalitate, întocmește un nou Plan Urbanistic Zonal, care, în ciuda pactului cu societatea civilă, prevede demolarea Halei Matache și mutarea ei într-un loc adiacent. Procesele penale încep din nou între cele două părţi, șantierul rămâne în paragină pentru un an și jumătate, iar răbdarea oamenilor care locuiesc în zonă ajunge la limita suportabilităţii. Micile ateliere și afacerile de familie, care dădeau odată farmecul cartierului și-i construiau identitatea, dispar unul după altul în lipsa clienţilor alungaţi de împrejurări, iar locuitorii, nevoiţi să trăiască mai bine de trei ani printre mormane de pământ, ţevi, gunoaie și noroi, se solidarizează într-o asociaţie care cere disperată urgentarea finalizării acestui proiect.

De ce demolează Primăria pe cod portocaliu?

Pe 25 martie 2013, Primăria Generală organizează o dezbatere publică în cadrul căreia îi întreabă pe reprezentanţii locuitorilor din acea zonă și pe ONG-iști ce părere au de „demontarea” halei și mutarea ei cu 50 de metri mai în spate. Dezbaterea de la sediul Primăriei îi așază la masa negocierilor pe reprezentanţii fiecărei părţi și toată lumea înţelege că situaţia din teren este în detrimentul oricăror interese, mai alesa celor care trăiesc aici. În aceste condiţii, ceea ce avea să se întâmple câteva ore mai târziu va şoca pe toată luma şi va distruge punţi de comunicare oricum fragile.

La adăpostul nopţii și al unui cod portocaliu de viscol și ninsori abundente, care determinase autorităţile să închidă școlile pentru o zi, în jurul Halei Matache roiau câteva zeci de muncitori și un efectiv de aproximativ 30 de jandarmi și poliţiști locali. În spatele gardului montat cu câteva săptămâni înainte pentru protecţie, utilajele muncitorilor demontau imobilul istoric bucată cu bucată. Până dimineaţă, acoperișul și întreaga structură metalică a halei fuseseră tăiate și încărcate în camioane, apoi transportate în afara Bucureștiului. Dimineaţă, pe locul unde timp de 140 de ani fusese monumentul istoric, nu mai era niciun semn al fostei construcţii și nici al „șantierului spontan” din seara precedentă.

Legalitatea acţiunii de demolare a Halei Matache este pusă la îndoială atât de către presă, cât și de reprezentanţii ONG-urilor și, astfel, Primăria Generală a Municipiului București emite în aceeași seară un comunicat de presă prin care anunţă că lucrările asupra Halei Matache sunt în conformitate deplină cu legea, beneficiind de toate avizele necesare. Municipalitatea subliniază faptul cărecondiţionarea şi depozitarea elementelor halei se vor face în condiţii optime, sub supravegherea unui expert restaurator, atestat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional:„În vederea operaţiunii de demontare a halei s-au obţinut atât avizul pentru conceptul de strămutare eliberat de Ministerul Culturii, precum şi avizul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Bucureşti. Astfel, pentru proiectul de desfacere, s-a eliberat în condiţiile legii autorizaţia de dezmembrare, în vederea executării lucrărilor pentru demontarea elementelor artistice componente ale Halei Matache. Operaţiunea s-a desfășurat în prezenţa unui expert restaurator, atestat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în domeniul restaurării structurilor metalice, conform prevederilor exprese ale legii. În cazul de faţă decizia Municipalităţii nu a fost una de demolare a imobilului, ci de relocare a acestuia, pe un alt amplasament, reamplasare ce urmează a fi realizată ulterior restaurării elementelor metalice care au fost considerate de către experţii în materie ca având valoare de monument istoric".

Demolarea, un gest „mafiot” al Primăriei

Invocând precedentele create de demolarea celorlalte 12 clădiri cu valoare de patrimoniu din acea zonă, precum Hotel Marna, Cinematograful Feroviar și Casa Rădulescu, Roxana Wring, președinta asociaţiei ProDoMO, spune că gestul Primăriei este o dovadă de rea-credinţă și o încercare de a pune din nou cetăţenii în faţa unui fapt împlinit: „Presupun că le este frică că va fi blocat proiectul în instanţă, așa că au procedat exact așa cum au făcut în 2010, când au demolat o stradă întreagă fără a avea avizele legale. Acţiunea din seara de 25 martie arată o enormă rea credinţă din partea Primăriei, având în vedere că luni, între orele 1 și 4, dezbăteam soarta halei și nimeni nu ne-a spus că intentionează să o demoleze chiar în acea noapte. Acesta este un gest mafiot".

Ca răspuns, chiar a doua zi, ONG-urile se coalizează și depun la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 plângeri penale împotriva Primarului General, Sorin Oprescu, arhitectului-șef Gheorghe Pătrașcu, ministrului culturii, Daniel Barbu, și a Directorului executiv al Direcţiei pentru Cultură a Municipiului București, Marius Damian, acuzându-i pe aceștia de abuz în serviciu și de demolarea unui monument istoric. În plângerile formulate de către activiști se invocă Articolul 4, aliniatul 10 al Legii 422/2001, care condiţionează strămutarea monumentelor istorice de îndeplinirea a două condiţii:fie măsura strămutării este luată în vederea protejării monumentului, fie situarea clădirii este într-un caz extrem și pune în pericol viaţa cuiva. În opinia ONG-iștilor, măsura strămutării nu a fost luată în vederea protejării monumentului, ci în vederea eliberării terenului pentru construirea unei șosele.

În plus, Nicușor Dan, președintele Asociaţiei Salvaţi Bucureștiul, spune că pentru demolarea și reconstruirea Halei Matache era nevoie de un aviz al Primărului Sectorului 1, aviz care lipsește:„Conform adresei atașate, Primarul Sectorului 1 nu a emis avizul obligatoriu, întrucât documentaţia întocmită de Primăria Generală era incompletă. Prin urmare, autorizaţia a fost emisă în mod ilegal de Primăria Generală. Acest nou motiv de nelegalitate, în culpa Primarului General, a arhitectului-şef și a Secretarului General din Primăria Generală, va fi atașat la plângerea penală depusă la Parchet, formulată împotriva acestora și a Ministrului Culturii”.

Nu știm ce vrem și nu știm ce vom avea. Ne mai trebuie patrimoniu? Dacă da, cum îl aducem în prezent și cum îl facem să lucreze pentru noi? Trecutul va lăsa loc viitorului într-o manieră acceptabilă? Modernizarea infrastructurii unei zone aduce cu sine progresul vieţii sociale și economice dintr-o zonă?

Chiar dacă instanţa le va da câștig de cauză ONG-iștilor, două lucruri nu se mai pot schimba:monumentul istoric Hala Matache a dispărut definitiv, iar instituţia publică numită Primărie și-a adjudecat irevocabil statutul de stăpân absolut, într-o manieră comunistă, al spaţiului public. În mintea multor bucureșteni, indiferent de soluţia finală pe care părţile implicate o vor găsi, va rămâne multă vreme viu modul în care o instituţie publică a pus la pământ Hala Matache:în miez de noapte, pe viscol, la doar câteva ore după ce organizase formal o dezbatere publică, în care majoritatea participanţilor prezenţi îşi exprimaseră dorinţa ca hala să rămână la locul ei. Astfel, s-au mai pierdut o clădire de patrimoniu, un nucleu social şi părţi consistente din identitatea unui cartier reprezentativ pentru Bucureştiul de odinioară.