Hannibal, generalul care a îngenuncheat Roma

Generalii romani antici sunt renumiți pentru strategiile lor sclipitoare și mulți se numără printre cei mai buni comandanți militari din istorie. Însă toți acești mari generali s-au format învățând de la altcineva, de la unul dintre cei mai mari strategi ai Antichității, care ar putea fi plasat cu ușurință pe aceeași treaptă cu Alexandru cel Mare. Acest general n-a fost însă roman, ci dimpotrivă:el a fost cel mai aprig dușman al Romei. Este vorba, desigur, de cartaginezul Hannibal, care s-a confruntat cu Roma în Al Doilea Război Punic (218-201 î.Hr.) 

Hannibal era fiul lui Hamilcar Barca, comandantul forțelor cartagineze în Primul Război Punic. El s-a născut, așadar, într-o perioadă extrem de tensionată în Marea Mediterană, când Republica Romei începea să-și stabilească supremația în zonă și să-și extindă influența în tot bazinul mediteraneean. Cetatea Cartagina, al doilea cel mai puternic jucător politic din zonă după Roma, a fost direct afectată de puterea crescândă a rivalului de pe Tibru. Rezultatul a fost declanșarea conflictelor cunoscute drept Războaiele Punice, trei la număr, desfășurate între 264 și 146 î.Hr., despre care istoricii spun că au fost printre cele mai mari războaie de până atunci. În cele din urmă, conflicul s-a sfârșit cu victoria categorică a Romei și distrugerea Cartaginei, arsă din temelii la finalul ultimului război punic.

Însă în timpul celui de-al Doilea Război Punic, când Hannibal a comandat armata cartagineză, romanii au suferit mai multe înfrângeri, între care cea mai cunoscută este cea de la Cannae. Aceasta a rămas în istorie drept una dintre cele mai mari reușite strategice din istoria militară, dar și ca una dintre cele mai mari înfrângeri din istoria Romei. Bătălia de la Cannae nu a fost însă singura în care Hannibal a reușit, prin geniul său militar, să-i învingă pe romani. Cartagina a repurtat alte victorii importante la Trebia și Lacul Trasimene și, să nu uităm, Hannibal a condus o invazie de succes a peninsulei italice, traversând Pirineii și Alpii cu o armată de mii de soldați, călăreți și elefanți și ocupând teritoriile romane timp de 15 ani.

Cum a ajuns Hannibal la Roma

Al Doilea Război Punic a fost declanșat în anul 218, la trei ani după venirea lui Hannibal la conducerea Cartaginei. El era hotărât încă de la început să poarte acest nou război chiar în inima peninsulei italice, unde dorea să ajungă după un marș rapid prin Hispania și Galia de Sud. Hannibal intenționa să supună Roma nu printr-un atac direct, ci deschizând un front în teritoriile de nord ale cetății și cucerindu-i pe rând pe toți aliații Romei.

Aflând de planurile cartagineziilor, romanii au încercat să-și întârească sistemul defensiv atacând trebuile celtice din Nordul Italiei care s-ar fi aliat cu Hannibal. Ei au anexat astfel, preventiv, teritoriile organizate apoi în noua provincie Galia Cisalpina.

Hannibal a plecat în fruntea armatei sale la sfârșitul primăverii în anul 2015 din Noua Cartagina, aflată pe coasta de Est a peninsulei Iberice. Primele obstacole:triburile de la poalele Pirineilor, pe care trebuia să le înfrângă pentru a putea traversa munții.

Potrivit unor surse istorice, comandantul cartaginez a intrat în Galia cu 40.000 de soldați și 12.000 de călăreți. Prin Galia a trecut mai ușor, înțelegându-se cu căpeteniile triburilor locale;astfel, Hannibal a reușit să ajungă în luna septembrie la Rhône înainte ca romanii să aibă timp să ia măsuri împotriva sa. Forțele sale numărau atunci 38.000 de soldați, 8000 de călăreți și 38 de elefanți (cei mai mulți nu vor supraviețui însă traversării Alpilor din cauza condițiilor meteo).

Potrivit istoricului roman Titus Livius, trecerea Alpilor a fost extrem de dificilă și i-a costat pe cartaginezi aproape jumătate din totalul forțelor armate.

După traversarea Alpilor, prima mare confruntare dintre Hannibal și romani a avut loc la Trebia. Romanii au fost complet luați prin surprindere de invazia cartaginezilor:ei se așteptau să poarte acest război în Peninsula Iberică, unde își trimiseseră trupele. Astfel, comandantul roman Publius Cornelius Scipio a trebuit să-și aducă înapoi soldații trimiși în Iberia și să-l intercepteze pe Hannibal la timp. A avut loc o confruntare la Ticinus, iar în urma victoriei Cartaginei, triburile galice și ligurice s-au alăturat cauzei lui Hannibal, a cărui forță armată a ajuns din nou la 40.000 de oameni. Însuși Scipio a fost rănit în acele lupte și a fost forțat să se retragă dincolo de râul Trebia. Aici trebuia să aștepte întâririle trimise de Roma, sub forma unei armate conduse de consulul Sempronius Longus.

Bătălia de pe Trebiaa avut loc în luna decembrie și i-a oferit lui Hannibal șansa de a-și dovedi superioritatea strategică în fața romanilor, al căror comandant – Sempronius Longus – s-a lăsat atras într-un atac direct sub condiții dificile, fără a-și da seama că era o capcană.  

La Trebia s-au confruntat 30.000 de soldați din partea Cartaginei și 42.000 din partea Romei. Cei din urmă au suferit cele mai mari pierderi, de aproximativ 26.000-28.000 de oameni, în timp ce Hannibal a pierdut doar 4.000-5.000.

Următoarea confruntare majoră dintre Hannibal și romani a avut loc la jumătate de an după Trebia, la Lacul Trasimene. Aceasta urma să fie, credeau romanii, bătălia prin care urmau să-și ia revanșa pentru înfrângerea suferită în decembrie 218 î.Hr. Din nou, generalii romani și-au făcut prost socotelile:bătălia a rămas cunoscută drept cea mai mare ambuscadă din istoria militară, iar armata romană a fost cea care a căzut în ea. Aici s-au confruntat cei 55.000 de soldați ai lui Hannibal (cu 2500 de victime la finalul bătăliei) cu cei 30.000 soldați romani (15.000 uciși).

Armata romană a fost condusă de consulul Gaius Flaminius, care a murit în bătălie. Romanii au fost atrași pe malul lacului Trasimene într-o poziție dezavantajoasă, având lacul în dreapta, iar în stânga o zonă împădurită de dealuri unde, după cum aveau să afle cu surprindere, Hannibal își ascunsese trupele.

La câteva săptămâni după această a doua victorie cartagineză, Hannibal a orchestrat cea mai mare victorie strategică în fața Romei, la Cannae, în sudul peninsulei italice.

Refăcându-și forțele după cele două înfrângeri, romanii au decis să-l confrunte pe Hannibal cu o armată semnificativ mai numeroasă, de 86.000 de soldați. De data aceasta, romanii se bazau pe superioritatea numerică, Hannibal având la dispoziție doar 50.000 de oameni. Însă după cum avea să o dovedească generalul cartaginez, superioritatea numerică nu înseamnă nimic și poate fi învinsă cu ușurință de o strategie genială. Iar strategia lui Hannibal de la Cannae a fost într-adevăr genială, spun toți istoricii militari. Ea se studiază în școlile militare chiar și în zilele noastre!

Armata romană a fost spulberată în bătălia care a durat doar o zi:potrivit estimărilor istorice, au murit între 53.500 și 70.000 de soldați romani, în timp ce Hannibal a pierdut doar 10% din totalul trupelor (adică 5700). Înfrângerea a avut și un efect moral devastator asupra Romei:se spune că s-a decretat o zi națională de doliu pentru că nu exista nicio persoană în Republică care să nu fi avut o rudă sau o cunoștință moartă în bătălia de la Cannae.

Romanii și-au luat revanșa față de Hannibal abia în anul 202 î.Hr., în bătălia de la Zama, pe care au câștigat-o doar după ce strategii Romei au studiat cu atenție tacticile cartaginezului. Astfel, Hannibal a rămas în istorie drept unul dintre cei mai mari generali din Antichitate, alături de alte nume mari precum Alexandru cel Mare și Iulius Caesar, admirat de alți militari și două milenii mai târziu, inclusiv de Napoleon.