Ce părere aveau odinioară străinii despre femeile din România. Needucate, înjură grosolan, uşuratice, cheltuitoare, dar nespus de frumoase

Româncele au impresionat călătorii străini prin frumusetea lor, dar şi prin calităţile sexuale. Totodată, cele din înalta societate erau privite ca mult prea supuse bărbatului şi prea puţin educate faţă de cele din Occident.

Româncele sunt dosebit de frumoase. Este unul dintre cele mai întâlnite clişee când se vorbeşte despre calităţile femeilor din România. Totodată este şi unul dintre motivele de mândrie naţională. Pentru călătorii străini care au străbătut Principatele Române, frumuseţea româncelor este departe de a fi doar un mit. Nu există o singură referinţă negativă de-a lungul istoriei la aspectul fizic al femeilor din Moldova, Ţara Românească sau Transilvania. 

Bogate sau sărace, ţărănci sau boieroice, româncele s-au bucurat de aprecierea bărbaţilor şi femeilor din Occident, care au ajuns pe aceste meleaguri. Dincolo de aspectul fizic, româncele, din punctul de vedere al străinilor, erau prea preocupate de vestimenţie dar şi prea puţin educate pentru standardele Occidentale. O parte din aceste mărturii sunt prezentate în lucrarea ”Despre femei şi istoria lor în România” a lui Alin Ciupală şi în special în secţiunea ”Imaginea femeii române în scrierile călătorilor străini din prima jumătate a secolului al XIX lea”, cu contribuţia Constanţei Pirotici.

”Au un simţământ înnăscut de eleganţă”

De-a lungul timpului, sute de călători străini, ambasadori,intelectuali sau scritori au trecut sau au stat în Principatele Române şi Transilvania. Printre consemnările lor de călătorie s-au regăsit şi însemnări privind femeile românce. Toţi au apreciat în special frumuseţea şi eleganţa acestora. I. L. Carra, un autor francez din secolul al XVIII lea vizitează Moldova şi Ţara Românească. Este plăcut impresionat de românce. ”Femeile moldovene şi române sunt în general destul de frumoase. Ele au pelea albă însă pieliţa cam palidă. Printre ele se găsesc prea puţine blonde, dar o mare mulţime de brunete deschise, cu ochiul negru şi strălucios”, scria acesta. 

Tot în secolul al XVIII lea, o englezoaică, lady Elisabeth Craven, care a trecut prin Ţara Românească a lăsat deasemenea însemnări despre românce. În special despre soţia principelui Mavrogheni, doamna Măriuca. Ea o consideră deosebit de frumoasă chiar şi în condiţiile în care era deja la a patra naştere. ” Principesa are treizeci de ani; este o femeie foarte frumoasă care seamănă destul de bine cu ducesa de Gordon, trăsăturile şi înfăţişarea ei au totuşi mai multă blândeţe. Pielea mi-a părut mai albă şi părul ei mai blond. Cam grăsulie, este în a şasea lună din a opta ei sarcină. Mă luă de mână şi mă aşeză lângă ea.”, preciza lady Craven. Apoi francezul Edouard Grenier care ajunge la începutul secolului al XIX lea în Ţara Românească spune că în Principatele Române se aflau femei mai frumoase decât oriunde în Europa. Chiar mai frumoase decât în Parisul natal. Cel mai bine le observă la un bal organizat la curtea domnitorului.  

”Toate femeile erau frumoase, chiar cele ce erau mame şi bunice, căci erau şi bunicele la bal. Acestora le rămânea ceva, un nu ştiu ce măreţ, în veştejirea trăsăturilor care te silea să te gândeşti: ,,Cât de frumoasă a trebuit să fie aceasta!”. Cel mult trei-patru chipuri neplăcute: asta nu se vede la Paris.”, scria acesta. Moldovencele totodată impresionau prin frumuseţe, fiind descrise ca femei superbe şi sănătose în special bălaie, cu ochi albaştrii şi pielea albă. Româncele din Transilvania impresionau la rândul lor călătorii străini. O scriitoare şi călătoare franţuzoaică,  Dora d’Istria, era uimită de eleganţa naturală şi de frumuseţea ţărăncilor de origine română din Ardeal. „Superioare bărbaţilor prin hărnicia şi veselia lor, ele sunt regine în căminul domestic, în acest Orient unde chiar creştinii sunt dispuşi a considera soţia lor ca pe o servitoare. 

Nimic din poziţiunea lor nu este de fire a le umili (...)Româncele, ca toate femeile latine, au un simţământ înnăscut de eleganţă şi se îmbracă, în genere, cu o cochetărie ingenioasă. În Transilvania fetele îşi împletesc părul într-o coadă groasă care se termină cu o panglică sau cu o monedă. Îşi pun în păr flori, monede sau pene de păun şi câteodată pe frunte o diademă pe care strălucesc mărgele şi hurmuzuri. Marama cu care se împodobesc femeile măritate e în formă de turban, prin localităţile de miazăzi a provinciei şi aiurea are forma unui văl. 

Nimic nu prinde aşa de bine ca frumoasele lor cămăşi ţesute şi catrinţa, împodobită cu vărgi viu colorate. Româncele din multe sate poartă opinci în loc de ciubote roşii sau galbene. La Vets, lângă un teritoriu ce posedă saşii în nordul Transilvaniei, am fost viu impresionată de contrastul ce prezintă costumul româncelor şi al săsoaicelor a căror vestă este neagră, fustă neagră, ciubotele negre, ca şi cum ele ar voi să facă să răsară şi mai mult veşmintele latinelor prin această îngrămădire de neguri asupra persoanei lor. Muntencele de la Zlatna par să sfideze prin bogăţia îmbrăcăminţii lor pe săsoaicele avare şi melancolice”, scria franţuzoaica în ” Les femmes en Orient”. 

Frumoase ca nişte nimfe

Tot în Transilvania, un călător austriac, scriitorul Johann Friedel, este deosebit de impresionat de frumuseţea şi ospitalitatea româncelor din Ardeal. El spune că băieţii de bani gata din Viena ar fi dat oricât numai să le vadă pe aceste ”nimfe”. ” Aş fi dorit să se fi găsit alături de mine unul dintre băieţii de bani gata care, desigur, şi-ar fi golit buzunarele cu plăcere văzând cum fete în floarea vieţii, îmbrăcate în costume uşoare de nimfe, îi sar înainte din colibele lor, sărutându-i mâinile, întrecându-se în a-i servi fructe, lapte, brânză şi mălai. Dansul ar fi crezut că e mutat în Câmpiile Elisee, comparând această situaţie cu cea obişnuită la cucoana sa, care, vopsită cu alb, căptuşită cu perniţe, şade ţeapăn, lăsându-l să se topească de dorul ei până îi îngăduie să-i sărute prea graţioasele ei mâini”, scria Friedel.

”Rău crescute şi puţin învăţate”

Dacă frumuseţea româncelor era impresionantă şi incontestabilă pentru călătorii străini, educaţia lor dezamăgea cel puţin pe unii dintre aceştia în special în perioada domniilor fanariote şi la începutul secolului al XIX  lea.  De exemplu Andrault, conte de Langeron, ofiţer superior francez angajat în armata rusă în secolul al XVIII lea. Acesta cu ocazia războaielor ruso-turce are ocazia să cunoască populaţia românească în special din Moldova. Despre femei Langeron spune că erau „frumoase, iubitoare, plăcute” dar se arată dezamăgit de educaţia lor. ”Sunt rău crescute şi puţin învăţate. Cum un mic număr dintre ele vorbesc franţuzeşte sau italieneşte, nu am putut să judec însumi duhul şi farmecul conversaţiunei lor”, preciza Langeron. 

Un alt francez Laurencon, perceptor în Ţara Românească, obişnuit probabil cu manierele pariziene se arată şi el cumva dezamăgit de comportamentul femeilor românce. ” Este supărător cum acest amabil sex înzestrat cu un sânge atât de nobil şi cu o înfăţişare atât de drăgălaşă, nu primeşte nici una din binefacerile educaţiei”, scria el. Totodată francezul dă vina pe bărbaţii care le îngrădesc dreptul la educaţie. Cu puţină educaţie, având în vedere inteligenţa nativă a româncelor şi frumseţea lor, Laurencon crede că acestea ar fi cele mai distinse cucoane din Europa. 

Acelaşi Laurencon remarcă faptul că româncele înjură la fel de obscen ca bărbaţii. „Sudălmile lor sunt de o energică obscenitate şi sunt întrebuinţate tot în aşa hal şi de femei chiar din aşa numita bună societate”, scria acesta. La rândul său Kuch, un consul german în Moldova, spune că româncele sunt frumoase şi fermecătoare dar se comportă prea urât cu servitorii şi în special cu ţiganii robi. Este oripilat de mizeria care le încojoară uneori, făcându-şi toaleta alături de servitoare mizerabile.

Ţărăncile mai apreciate decât boieroicele

În secolul al XIX lea, lucrurile se schimbă pentru femeile românce. Dacă în secolul XVIII lea, femeile românce erau frumoase dar grosolane şi needucate, sclave ale bărbaţilor, după 1830 mărturiile indică o cizelare a femeii românce. Odată cu deschiderea către Occident şi îndepărtarea de Orientul otoman, femeile devin educate şi extrem de elegante. De exemplu un estest al vremurilor sale şi un aristocrat elegant şi de mare ţinută, rusul Anatole de Demidov vorbeşte elogios despre femeile românce din Bucureşti. „Nu mai cunosc nici un oraş în Europa, unde să se poată aduna o societate mai plăcută, unde cea mai aleasă bună-cuviinţă să se arate alături de cea mai mare veselie”, scria acesta după un bal dat de marele aga Filipescu. Totodată călătorii străini sunt mai impresionaţi de ţărăncile românce. 

Pentru ei sunt frumoase, cinstite şi cu multă bună-cuvinţă. ,,Soţii virtuoase, mame bune, la care se întâlnesc acele principii de cuminţenie şi acele sentimente afectuoase, care fac gloria femeilor din occident., scria Felix Colson. Totodată Francois Recordon un elveţian deosebit de educat care a ajuns în Ţările Române la începutul secolului al XIX lea se întrece în laude la adresa ţărăncilor românce. Spune că acestea aveau trăsături gingaşe, erau deosebit de frumoase şi mai ales erau deosebit de harnice. Ceea ce îl impresionează cel mai mult este duioşia faţă de copii şi creşterea sănătoasă oferită ca şi iubirea deosebită pentru soţi, lucruri pe cale de dispariţie preciza elveţianul în Occident sau în societatea înaltă.

Uşuratice şi cheltuitoare

Frumoasele românce din societatea înaltă era însă pentru unii călători străini cam uşuratice, libertine şi destul de cheltuitoare. Tot elveţianul Recordon remarcă aceste caracteristici mai ales la cucoanele românce şi spune că la acestea erau uşor de întâlnit „principiile libere” şi „uşurinţa”. La rândul său autorul francez Cara remarcă „ Sexul frumos al acestor părţi are prea multă plăcere la amor”. Mai mult decât atât a rămas legendară o poveste din secolul al XIX lea, care arată cum o delegaţie de ofiţeri ruşi a fost întâmpinată de o cucoană ieşeancă direct în neglije, stârnind stupoare. O altă caracteristică a româncelor de acum 200 de ani, pe lângă „uşurătate„ era firea cheltuitoare, mai ales în societatea înaltă. Femeile erau în stare să ruineze casa, numai pentru a demonstra în societate că sunt cele mai bine îmbrăcate, spune Wilhelm von Kotzebue, un scriitor german care a avut ocazia să locuiască o perioadă în Principatele Române. 

” În genere, spune el, moda este dumnezeirea căreia o cucoană jertfeşte totul. Fără îndoială toaleta e pretutindeni un lucru de mare importanţă, dar nicăieri ca la Iaşi. În celelalte oraşe mari europene rar se va ruina o familie din pricina rochiilor, a pălăriilor şi a ghetelor pe care le aduce cucoana de la Paris”, scria acesta. Cu toate neajunsurile, frumuseţea şi eleganţa femeilor românce l-a făcut pe germanul M. A. Ritter von Zerbioni di Spasetti să exclame în secolul al XIX lea că Moldova şi Ţara Românească sunt un adevărat  ”eldorado al femeilor”.