⬆

21 decembrie 1989, Bucureşti: „Noi suntem poporul, Jos cu dictatorul!”

📁 Revoluția din 1989

Autor: Constantin Corneanu

După spargerea mitingului, între orele 13:00-14:00, participanții se vor regrupa în mai multe locuri din apropierea Pieței Palatului unde se afla sediul CC al PCR: Piaţa Romană, iniţial lângă restaurantul „Grădiniţa”, Piaţa Universităţii, Hotelul Intercontinental, Sala Dalles, Hotelul Bucureşti, Parcul Cişmigiu, Casa Centrală a Armatei, Piaţa Unirii etc. Manifestanții scandau lozinci împotriva lui Nicolae Ceauşescu: „Jos Ceauşescu!”, „Jos cizmarul!”, „Veniţi cu noi!”, „Români, nu cedaţi!”, „Timişoara, Timişoara!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”.

Unitățile şi subunitățile Ministerului de Interne şi ale DSS-ului primesc ordin să blocheze Piaţa Palatului şi să nu permită pătrunderea către sediul CC al PCR, în care fusese depozitată o mare cantitate de armament. Încep arestările în rândul demonstranților. Manifestanţii arestaţi (bărbaţi, femei, copii) au fost crunt bătuţi şi dirijaţi spre „punctele de colectare” din faţa Hotelului Negoiu şi lângă clădirea Ministerului Comerţului Exterior, de unde vor fi urcaţi în dube şi duşi spre triere, înregistrare şi identificare la Miliţia Capitalei. Vor fi bătuţi în incinta Miliţiei Capitalei şi duşi, mai apoi, la închisoarea Jilava. Abuziv s-au purtat ofițerii şi subofiţerii Secţiilor 1, 10, 11, 14, 17, 18 (cu precădere) şi 19 Miliţie. Începând cu ora 14:00, în Piaţa Palatului, precum şi în alte zone din centrul Bucureştiului vor sosi unităţi şi subunităţi ale MApN, inclusiv tancuri şi TAB-uri. În cursul după-amiezii vor fi scoase şi alte efective, astfel încât, la ora 19:45, se aflau în dispozitiv un număr de 37 TAB-uri (24 de la Regimentul 1 Mecanizat şi 13 de la Regimentul 2 Mecanizat).

La ora 16:30, un autocamion militar DAC, aparţinând MApN, plin cu lăzi cu muniţie, care se deplasa de la Piaţa Universităţii spre Hotelul Intercontinental, va fi blocat de mulţimea de demonstranţi. Lovit în cap de o cărămidă aruncată de un cetăţean, soldatul Nicolae Cismaru (şoferul) îşi pierde cunoştinţa şi controlul asupra autocamionului, care continuă deplasarea lovind o parte dintre demonstranţii şi militarii aflaţi în dispozitiv. Rezultatul: 7 morţi şi 5 răniţi. Într-o astfel de situaţie, confuză, mulţimea ajunge faţă în faţă cu militarii, o parte dintre aceștia intră în panică şi trag fără comandă. Se înregistrează 8 morţi şi 5 răniţi prin împuşcare. Aflând despre acest lucru, generalul-colonel Vasile Milea ordonă: „Să nu se mai execute foc şi să nu fie băgaţi militarii în linia întâi. Dacă pleacă scutierii, să plece şi militarii” . La ordinul ministrului Apărării Naţionale, două elicoptere militare vor trece la survolarea spaţiului aerian al Capitalei pentru a constata modul în care se deplasau manifestanţii în diferite zone ale oraşului. Cu acest prilej se lansează şi manifeste cu conţinut pro-regim, în timp ce se desfășoară arestări masive ale demonstranţilor. TAB-urile circulă în viteză pe bulevardele principale ale Bucureștiului.

La ora 17:00 va începe, în zona Hotelului Intercontinental, ridicarea Baricadei ce va reprezenta în orele următoare simbolul luptei împotriva regimului Ceauşescu. Unul dintre cei mai reprezentativi lideri ai mulțimii din Piața Universității, Dan Iosif, va mărturisi cu referire la acea noapte: „Am început să construim baricada prima dată din jardinierele de flori, scaunele luate de la Pescaru, după aceea am luat de la Dunărea de pe terasă scaune şi mese din acelea de tablă şi coşurile de gunoi de pe stâlpi. Dacă vă imaginați că noi credeam că vom opri tancurile cu aceste obiecte mărunte... Acolo au fost bătăi crunte între revoluționari şi scutieri” .

La ora 18:00, Nicolae Ceaușescu va desfășura o teleconferință cu activul de partid și de stat, precum și cu reprezentanții structurilor de forță, repetând ideea că în România există în acele momente o acţiune organizată şi dirijată, cu orientare precisă de destabilizare şi îndreptată împotriva integrităţii şi independenţei României, fapt care impune decretarea mobilizării generale a întregului activ de partid şi de stat şi a tuturor forţelor noastre de Interne – Miliţie, Securitate –, inclusiv a unităţilor militare pentru lichidarea în cel mai scurt timp a acestor acţiuni conjugate împotriva integrității, independenței, a construcției socialiste, a bunăstării poporului. Nicolae Ceaușescu precizează: „Nu există decât o singură cale – lupta!”.

Puterea nu cedează

În acele momente extrem de tensionate din după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, șeful CIE, generalul-locotenent Stamatoiu Aristotel, va organiza o ședință în care, într-o exprimare impersonală şi în termeni generali, va face cunoscut șefilor de unități ordinul de a se analiza situația persoanelor supravegheate de DSS şi de a se lua măsuri pentru izolarea celor care ar fi putut prezenta pericol în condițiile concrete existente în acel moment, respectiv de a deveni conducători ai mulțimii revoltate. Disidentul Dumitru Mazilu și familia sa au constituit obiectul unei atenții speciale a ofițerilor din DSS. Declarațiile foștilor lideri ai DSS-ului, de după 22 decembrie 1989, privind intenția acestora de a-i proteja pe disidenți sau pe opozanții politici de posibile situații negative, nu se pot accepta, în condițiile în care, spre exemplu, Mircea Răceanu se va trezi în celulă cu Mircea Popa, un vechi opozant al regimului Ceaușescu suspectat de legături cu KGB. În arestul DSS-ului din Rahova vor mai fi internați în acele zile și alți disidenți și opozanți politici ai regimului Ceauşescu.

Pentru coordonarea şi conducerea forţelor de ordine, Nicolae Ceaușescu cere să se constituie un Comandament Militar Unic, format din ministrul Apărării Naţionale, ministrul de Interne, şeful DSS, şeful Securităţii Municipiului București şi şeful de Stat-Major al Gărzilor Patriotice. Comandamentul urma să se afle sub comanda generalului-colonel Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale, iar secretar a fost numit Silviu Curticeanu. Totodată, din ordinul ministrului Apărării Naționale se constituie o Grupă Operativă a MApN, între orele 21:00-21:30. La dispoziția ministrului Apărării Naționale se va afla, începând cu ora 17:30, o grupă de transmisioniști, cu mijloacele necesare, pentru a realiza o legătură radio proprie cu unitățile şi comandamentele militare. În volumul Armata Română în Revoluția din Decembrie 1989 se menționează că, totuși, ministrul Apărării Naționale trebuia să aibă mijloace de comunicare și legături directe cu unitățile MApN și ale Ministerului de Interne, precum și ale DSS, pentru a putea exercita o comandă unică. Aceste elemente de legătură cu unitățile și subunitățile Ministerului de Interne și ale DSS-ului nu au existat. În București, în perioada 21 decembrie 1989, ora 13:00, şi 22 decembrie, ora 11:00, Brigada 11 Securitate, aflată sub comanda locotenent-colonelului Tudor Cearapin, a fost prezentă ca forţă de represiune. În conformitate cu Planul de Operaţii al Brigăzii au plecat în misiune 130 de militari în termen, coordonaţi de şapte ofiţeri şi patru subofiţeri care urmau să coopereze cu efectivele UM 0829 şi UM 0396. La ora 19:00, revoluționarii concentrați în faţa Hotelului Intercontinental vor înfrunta forţele de represiune, în special în jurul Baricadei, aflată în proces de consolidare, în timp ce pe străzile din zonă acționează alte grupuri de manifestanți care scandează lozinci anti-Ceaușescu.

Concomitent, se execută foc de avertisment, trăgându-se în sus cu cartuşe trasoare, în timp ce persoane îmbrăcate în civil reţin cu brutalitate manifestanţii pe care îi urcă în autocamioane. În perioada de timp care a urmat până la reprimarea totală a manifestanților, Nicolae Ceaușescu s-a consultat cu Ilie Verdeţ, preşedintele Comisiei Centrale de Revizie a PCR, și cu generalul (r) Mihail Burcă şi Vasile Vâlcu, membri ai Comisiei. Aceștia au cerut cu insistentă să fie primiți în audienţă pentru a discuta cu secretarul general al PCR situația creată și au cerut o soluție politică la cele aflate în derulare. Vechii activiști de partid au propus să se discute cu manifestanţii, să se găsească o cale de mediere și să nu se apeleze la forţă.

În pofida celor discutate cu cei trei, Nicolae Ceauşescu, profund îngrijorat de turnura pe care o luau evenimentele în oraș și în țară, i-a convocat jurul orelor 21:00-21:30 în cabinetul său la o scurtă şedinţă pe Tudor Postelnicu, generalii Marin Neagoe, Iulian Vlad, Vasile Milea, Andruţa Ceauşescu, colonelul Marin Bărbulescu, precum și pe Manea Mănescu, Constantin Dăscălescu, Emil Bobu, Ion Dincă și Silviu Curticeanu. Miniștrii Apărării și de Interne vor fi admonestați extrem de sever, având drept temei lipsa de coordonare a forțelor MApN și Ministerului de Interne. Ministrul Apărării Naționale va primi ordinul de a merge direct în stradă pentru a conduce efectiv operațiile de reprimare. Martor al momentului, Mihai Hârjeu va declara că Ion Dincă a fost cel care a preluat, de facto, comanda întregii acţiuni, în timp ce Tudor Postelnicu, ministrul de Interne, va susține că întreaga comandă i-a fost încredințată generalului-colonel Vasile Milea.

Totodată, Nicolae Ceauşescu îi convoacă, în jurul orei 21:00, pe Elena Ceauşescu, Emil Bobu, pe doi dintre responsabilii UTC, Dinu Drăgan şi Poliana Cristescu – adjuncţii primului secretar al CC al UTC –, precum și pe ministrul pentru problemele tineretului, Ioan Toma, revenit de urgenţă la București. Secretarul general al PCR va critica într-un mod extrem de dur activitatea conducerii UTC, având în vedere că mulți dintre cei aflați în stradă erau tineri, recomandând organizarea imediată a unor dezbateri şi constituirea unor brigăzi de tineret care să patruleze pe străzi, aşa cum făcuseră în perioada Congresului al XIV-lea al PCR.

Captură video din zona Hotelului Intercontinental din București, unde o mână de bucureșteni vor construi primul punct de rezistenţă, „Baricada” de la Inter

În conformitate cu dispozițiile exprese ale lui Nicolae Ceaușescu, unitățile MApN, Ministerului de Interne și ale DSS-ului au trecut la intensificarea represiunii. Locotenent-colonelul Marin Oană menționează faptul că, între orele 20:00-20:30, a observat pe trotuarul din faţa Hotelului Negoiu mai multe persoane culcate cu faţa în jos şi mâinile la ceafă, păzite de militari în termen şi subofiţeri de miliţie, despre care a fost informat că sunt demonstranți arestaţi.

După spargerea Baricadei de la Universitate, locotenent-colonelul Marin Oană a primit ordin, din partea generalului-colonel Vasile Milea, ca subunitățile Regimentului 1 Mecanizat să se deplaseze în Piața Unirii și, mai apoi, să ocupe un dispozitiv de pază pe podul Şerban Vodă. În conformitate cu datele Procuraturii Militare Bucureşti, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, au fost ucise 48 de persoane, 463 au fost rănite şi 698 au fost reţinute . Până în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 au fost arestate 1.245 de persoane, dintre care 670 au fost conduse direct la Penitenciarul Jilava. Au mai fost reţinute şi alte persoane, fără însă a fi luate în evidenţă. În acea noapte se va desfăşura în sediul CC al PCR, la ora 3:00, o discuţie între şeful DSS, generalul-colonel Iulian Vlad, şi ministrul Apărării Naţionale privind dorinţa şefului DSS de a face „ceva împreună” , respectiv a da o lovitură de stat militară şi să-l aresteze pe Nicolae Ceauşescu şi camarila sa. „Dragul meu, nu pot, nu mai sunt în stare” , îi va declara generalul-colonel Vasile Milea.

Jurnalistul sovietic Nikolai Morozov este martorul curăţeniei care s-a făcut în dimineaţa de 22 decembrie 1989, după represiunea autorităţilor, în Piaţa Universităţii: „N-a rămas nicio urmă de maşini incendiate, de baricade, chiar şi de gunoi – totul a fost curățat şi spălat, ca şi cum noaptea trecută aici nu s-ar fi întâmplat nimic. Trecătorii se grăbeau pe trotuare ascunzându-şi privirile, pe feţele lor încremenise expresia amestecată de teamă şi curiozitate, toată atmosfera era apăsătoare şi deprimantă” . În vâltoarea evenimentelor, Nikolai Morozov a înţeles că jurnaliştii riscau să devină din „cronicarii” Revoluţiei, şi încă străini, chiar participanții ei direcţi, iar un cetățean i-a chestionat: „Unde plecaţi? Abia acum începe totul!” .

Începând cu ora 3:00, din dimineața de 22 decembrie 1989, lucrătorii de la salubritate, sub supravegherea prim-secretarului Barbu Petrescu, vor începe să spele străzile de sângele manifestanților și să acopere cu vopsea lozincile de pe pereții zidurilor din zonă. În acest timp, numeroase grupuri de revoluționari se deplasează în cartierele muncitoreşti ale Bucureștiului, unde vor relata despre atrocitățile săvârşite la Piața Universității și vor cere populaţiei să vină dimineaţa devreme în centrul Capitalei pentru a protesta și a determina demisia lui Nicolae Ceauşescu. Constantin Bebe Ivanovici, participant la manifestația din Piața Universității, va mărturisi că, după ce a scăpat din represiunea de la Universitate, s-a îndreptat, în jurul orei 4:30, către căminul de nefamiliști al uzinei în care lucra. Dorea să-i convingă pe tinerii lui colegi de la Electroaparataj să-l urmeze. Intersectându-se cu alte coloane de demonstranți, de pe platforma industrială de la „23 August”, Constantin Bebe Ivanovici va decide să meargă la Televiziune.

La ora 6:30, informat despre deplasarea coloanelor de muncitori spre centrul Capitalei, Nicolae Ceaușescu replică: „Dacă sunt în Metrou, să se dea cu gaze lacrimogene!” . Începând cu ora 7:00, coloane constituite din zeci de mii de muncitori din cartierele Pantelimon, Militari, Griviţa, Berceni, Pipera etc., ieşiţi în stradă, se îndreaptă spre centrul Capitalei, scandând: „Jos dictatorul!”, „Jos călăul!”, „Jos Ceauşescu!”, „Vom muri şi vom fi liberi!”, „Noi suntem poporul, Jos cu dictatorul!”, „Libertate, Libertate!”, „Veniţi cu noi!” etc. Forţele de „ordine” nu mai intervin cu brutalitate şi încep să discute cu manifestanții. Începând cu ora 9:00, unităţile DSS-ului vor începe retragerea din dispozitivul militar aflat în zona sediului fostului CC al PCR. Va rămâne în misiune doar subunitatea USLA, care asigura securitatea Ambasadei SUA.