În stânga, nobil dac, purtător de draco. Poartă un coif metalic bogat ornamentat, cămașă de zale și un cosor scurt. Alături de el se află un infanterist care suflă într-un carnyx, model aflat pe soclul Columnei. La brâu poartă o spadă romană de tip g

Armata Regatului Dac – o forță de temut în Antichitate

Dacii au reprezentat în Antichitate unul dintre cele mai războinice popoare europene. Războinicii lor de temut, bine echipați și înarmați, erau cunoscuți pentru iscusința în bătălie, fiind adeseori angajați drept mercenari inclusiv de către romani. Atacurile geților și dacilor contra celor aflați la granițe erau devastatoare și băgau spaima inclusiv în cei care locuiau la Roma.

Din păcate, geții și dacii nu au scris, iar scrierile grecilor și romanilor despre ei s-au pierdut în proporţie considerabilă pe parcursul timpului. Astfel, cunoaștem puține despre istoria militară – și nu numai – a celor de la nordul Dunării. Totuși, cunoaștem câteva frânturi, de unde aflăm despre conducători războinici și evenimente militare mai mult sau mai puțin favorabile lor.

Organizați în mai mult de 20 de triburi, erau în general în conflict constant între ei. Alteori, treceau la sudul Dunării pentru a face raiduri de jaf, comerț și/sau a se angaja de o parte sau de alta a războaielor civile ale romanilor. Astfel s-a întâmplat în anul 49 î.e.n., când inamicii lui Cezar au angajat mercenari geți, care se pare că nu au mai ajuns la bătălie, și în anul 31 î.e.n., când se pare că dacii și-au oferit serviciile ambelor tabere aflate în conflict – Marcus Antonius și Cleopatra, respectiv Augustus. Aproape toți autorii romani sunt de acord că o invazie a războinicilor de la nord de Dunăre ar fi fost cumplită și ar fi putut lovi chiar capitala, Roma!

În secolul I î.e.n., regele get Burebista i-a înfrânt pe grecii și pe celții de la granițele sale și a construit un mic imperiu, spre care deja se întorceau privirile lui Cezar. Asasinarea celor doi în același an a făcut să nu înceapă un război care ar fi rămas cu siguranță în istorie drept teribil.

După moartea lui Burebista, Regatul Dac nu va mai ajunge niciodată la întinderea sa teritorială, cu toate că a rămas o forță de temut în regiune. Următorul rege rămas celebru în istorie, Decebal, îi va aduce și căderea.

Armata

Cel mai bine cunoscută – și care poate fi reconstituită cât mai exact – este armata dacă din perioada lui Decebal, așadar din ultimele două decenii ale existenței Regatului Dac. Sursele principale de informații sunt descoperirile arheologice, reliefurile Columnei lui Traian și metopele monumentului de la Adamclisi.

Armata dacă era formată din infanterie și cavalerie, aceasta din urmă fiind probabil foarte numeroasă, fiind reprezentată și pe Columnă în numeroase scene atacând fioros. Descoperirile arheologice arată și ele că această armă specializată – cavaleria – era foarte importantă, fiind probabil alcătuită în proporție foarte mare din nobili daci, tarabostes, care comandau și unitățile de infanterie. În depunerile funerare aparținând călăreților s-au descoperit vârfuri de lance, vârfuri de săgeți, bucăți de armură metalică – cămăși de zale sau solzi –, diverse alte arme și, bineînțeles, pinteni.

Infanteria era probabil formată în măsură covârșitoare din războinici provenind din rândurile comatilor, a celor care nu erau nobili. Dacă putem să considerăm că exista un nucleu de infanterie profesionistă, războinici antrenați de mici, în caz de apărare se recurgea cu siguranță și la alți bărbați care știau să mânuiască arme, dintre meșteșugari, comercianți, agricultori.

În caz de asedii, e clar că și locuitorii civili – femei, bătrâni, copii – ajutau cu ce puteau defensiva. Aceștia puteau avea grijă de răniți, arunca cu pietre de pe ziduri, chiar puteau mânui mașini de luptă cum erau balistele, stingeau incendiile sau chiar se puteau arunca în luptă la sacrificiu atunci când inamicul reușea să pătrundă în fortificație.

Războinic dac cu echipament inspirat după piesele – de factură celtică – găsite în mormântul de la Cugir. Se observă detaliile coifului cu obrăzare și apărătoare de ceafă. Șaua – cu coarne – este similară celor folosite în acea perioadă în Europa. Il

Războinic dac cu echipament inspirat după piesele – de factură celtică – găsite în mormântul de la Cugir. Se observă detaliile coifului cu obrăzare și apărătoare de ceafă. Șaua – cu coarne – este similară celor folosite în acea perioadă în Europa. Ilustrație de Cătălin Drăghici

Numărul războinicilor din armata dacă este greu de estimat, mai ales fiindcă nu avem date demografice cât de cât clare. Cifrele propuse sunt toate supuse dezbaterii, iar numerele avansate de autorii antici nu pot fi luate în considerare per se. Aceștia menționează că dacii puteau strânge ocazional armate mari, dar numărul de 200.000 dat de Strabo, de exemplu, nu poate fi considerat nici măcar aproximativ, fiind, cu siguranță, mult mai mic în realitate.

Un indiciu asupra numărului de războinici daci sub comanda lui Decebal la începutul războiului poate fi reprezentat de dimensiunea enormă a armatei romane aduse de Traian în Dacia, peste 100.000 de legionari și auxiliari. Teoria militară ne duce astfel cu gândul la o armată dacică estimată de romani la circa 30.000 de oameni, număr și el foarte mare (pe care noi îl considerăm plauzibil însă), care nu se potrivește nici cu estimările demografice.

Nu trebuie uitat că dacii au avut, cel puțin la începutul războiului, și aliați, printre care cei reprezentați pe monumentele antice sunt sarmații roxolani și triburile germanice ale bastarnilor și burilor. Nu avem de unde să știm ce efective puteau aduce aceștia pe câmpul de luptă.

Fortificațiile

Defensiva dacă se baza pe o serie de fortificații, de la turnurile-locuință la dave – așezări civile fortificate – și cetăți de diferite dimensiuni. Acestea erau de ordinul sutelor, iar unele fortificații aveau rol strategic, păzind accesul în văi sau pe anumite căi de comunicare importante.

Probabil dacii se simțeau foarte siguri de fortificațiile lor și nu-și imaginau că romanii ar reuși să treacă prin păduri și văi și să ia cu asalt pantele dealurilor înalte și ale munților unde erau fortificațiile.

Un lucru foarte interesant este că, din ceea ce s-a descoperit până acum, fortificațiile nu aveau sursă de apă – izvoare, fântâni, cisterne – în interiorul lor, ceea ce i-a făcut pe specialiști să afirme că acestea nu erau menite a rezista unor asedii lungi, sau chiar că dacii nu se ocupau cu asediile.

După cum menționează sursele romane, fortificațiile dacilor au fost cucerite una după alta de către trupele lui Traian, în ciuda greutăților unor astfel de acțiuni în relief accidentat. Nu avem detalii, dar credem că pierderile de ambele părți au fost masive, asediații pierind probabil cu toții sau ajungând în sclavie.

Multe dintre fortificaţii erau construite din piatră fasonată, mai ales în zona capitalei Sarmizegetusa. Altele aveau ziduri de piatră și palisade de lemn, iar altele aveau doar șanț cu val și palisadă. Putem intui că unele aveau garnizoane permanente, cu soldații locuind în clădiri de lemn asemănătoare barăcilor, avându-și probabil familiile în așezări la poalele înălțimilor unde erau staționați.

Comandanții

Armata dacă era cu siguranță comandată de acei nobili instruiți de mici în arta războiului și care își dovediseră curajul și iscusința în luptă. Aceștia făceau parte în mod cert dintr-o castă a războinicilor, posibil și cu atribuții religioase, dintre care era ales și regele.

Acesta din urmă era ales probabil în funcție de faptele lui de arme, mai ales dacă regele în funcție nu mai era apt din cauza vârstei sau a vreunei boli să își mai comande oamenii în luptă și să aducă victoria.

Nu avem de unde ști detalii despre aristocrația dacă, toate teoriile emise până acum fiind doar speculații și variante de lucru, fără a se baza pe argumente irefutabile. Putem astfel să îi considerăm pe acești comandanți drept oameni ai regelui, numiți în funcții în anumite cetăți și administrând un teritoriu, de unde trebuiau să-și recruteze și să instruiască oameni pentru armată.

Îmbrăcăminte și echipament

După cum am menționat, singurele surse pe care le avem pentru a reconstitui aspectul unui războinic dac sunt cele două monumente săpate în piatră de romani: Columna Traiană și monumentul de la Adamclisi.

Columna se pare că este reprezentarea oficială a descrierii lui Traian a campaniilor contra dacilor, pierduta lucrare De bello dacico. Şi chiar dacă reprezentarea barbarilor poate fi considerată un clișeu al artei romane, îmbrăcămintea acestora nu era atât de diferită, deci putem ajunge la niște concluzii viabile.

Astfel, dacii purtau cămăși lungi până aproape de genunchi, pantaloni pe picior, în picioare încălțăminte din piele, iar nobilii purtau pe cap celebrul pileus. Se mai purtau pelerine, prinse pe umăr de cei bogați cu fibule din metal prețios și frumos lucrate. Hainele erau colorate cu pigmenți naturali, iar războaiele de țesut făceau materiale cu diferite modele, cel în carouri fiind probabil foarte uzual.

Diverse broderii puteau să orneze cămășile și pelerinele. La brâu erau purtate curele și centuri, de la cele simple la modele mai complexe, unele având catarame din metal, ornamentate cu diverse simboluri. Se pare că și bărbații purtau bijuterii – inele, brățări, colane, lanțuri cu pandantive și amulete. Aceasta era, să zicem, îmbrăcămintea de bază, peste care războinicii își puneau armurile.

Acest text este un fragment din articolul „Sub semnul lupului. Armata Regatului Dac”, numărul 222 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.

historia ro Historia, nr  222, Iulie 2020	 jpeg
Cumpără acum!

Foto sus: În stânga, nobil dac, purtător de draco. Poartă un coif metalic bogat ornamentat, cămașă de zale și un cosor scurt. Alături de el se află un infanterist care suflă într-un carnyx, model aflat pe soclul Columnei. La brâu poartă o spadă romană de tip gladius, probabil captură de război. În dreapta, Arcaș din cavaleria ușoară dacică. Tânărul mânuiește un arc, având tolba legată la spate. Atacurile cavaleriei ușoare puteau fi rapide și letale, aruncând asupra inamicului nori de săgeți. Ilustrație de Cătălin Drăghici

Mai multe pentru tine...