„Am asistat la judecata mareşalului Antonescu“. Povestea veteranului martor la procesul controversat din 1946
Veteranul Neculai Tănase (94 de ani), soldat pe ambele fronturi ale celui de-Al Doilea Război Mondial, povesteşte la prima mână evenimentele din timpul procesului mareşalului Antonescu.
În primăvara lui 1946, Neculai Tănase (94 de ani) a fost adus în faţa istoriei, fără drept de apel. O succesiune de evenimente, unele minore, altele greu de explicat şi chiar de controlat, a făcut ca tânărul soldat, care abia se întorsese de pe front în Capitală, să fie martor ocular la primul proces al Mareşalului Ion Antonescu. Instanţa de judecată era nouă – Tribunalul Poporului din Bucureşti –, înfiinţată după război de guvernul român, dar sub oblăduirea Comisiei Aliate de Control, unde sovieticii dădeau mai tare cu pumnul în masă decât englezii ori americanii.
Nu era primul caz judecat de noul Tribunal, dar cu siguranţă era cel mai important – un lot de 24 de inculpaţi, toţi foşti lideri ai României de dinainte de lovitura de Palat din 23 august 1944. Peştii cei mari erau aduşi la masa acuzaţilor. Spre satisfacţia sovieticilor, desigur.
În 1946, când războiul mondial tocmai se încheiase, când tunurile şi tancurile erau încă fumegânde, calde, Neculai Tănase avea 26 de ani. Se întorcea acasă rănit de pe front. La câteva zile după Paşte, când stau pomii să dea în mugur, soldatul Tănase ajungea în Bucureşti. Venea tocmai din Munţii Tatra, din Cehoslovacia. Un drum de două săptămâni, presărat cu pericole la tot pasul.
Erau nemţii, cutreierau încă pădurile. „Eu treceam alături de colegii mei, când dintr-o tufă s-au auzit nişte focuri. Am fugit în acea direcţie, iar alţi doi camarazi s-au luat după mine. Erau vreo cinci nemţi care au tras în noi. Pe mine m-au atins la picior şi am scăpat, colegii mei nu. M-am prefăcut mort. Nemţii au fugit, au crezut că ne-au făcut de petrecanie la toţi. Era frig afară, pentru că era iarnă. Am căzut în zăpadă“, povesteşte veteranul de război din Gura Ialomiţei.
