Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei, măritată cu regele Spartei, Menelau, acesta din urmă fiind fratele regelui micenian Agamemnon.
Promisă de zeița Afrodita lui Paris (fiul regelui Priam și al reginei Hecuba ai Troiei), Elena a fost sedusă de Paris și dusă la Troia cu ajutorul Afroditei. De ce această „mărinimie”? Ar fi fost, de fapt, respectarea cuvântului dat, acela că Afrodita îi va oferi lui Paris cea mai frumoasă femeie din lume, contraserviciu pentru gestul prințului de a o alege, în detrimentul Herei, ca fiind mai frumoasă și, astfel, îndreptățită să primească mărul de aur al zeiței Eris, devenit celebrul măr al discordiei.
Zeii s-ar fi implicat în conflict, Hera, Atena și Poseidon trecând de partea grecilor, iar Afrodita (mamă a unui troian, Aeneas), Apollo și Ares de cea a troianilor.
Războiul Troian, în jurul lui 1.200 î.Chr.
Dacă războiul chiar a avut loc și dacă Troia este aceeași cu cea de pe dealul Hisarlik reprezintă încă un subiect de dezbatere. Ideea Troiei rezidă cu mai bine de 2.700 de ani în urmă, când grecii au colonizat vestul Turciei. Războiul Troian ar fi avut loc spre sfârșitul Epocii Bronzului, adică în jurul lui 1.200 î.Chr. (Troia VIIa), exact atunci când civilizația miceniană era una înfloritoare în Grecia, însemnând, printre altele, și construirea unor mari palate, și dezvoltarea unui sistem de scriere.
Primele mărturii despre acest război îi aparțin lui Homer, care ar fi trăit în secolul 8 î.Chr., deci cu mai multe secole după ce războiul ar fi avut loc. De altfel, controverse învăluie și persoana poetului, despre care nu se știu prea multe date concrete, perioada vieții sale și locul unde a trăit (prevalează teoria reședinței pe insula Chios) reprezentând mai degrabă deducții și teorii decât certitudini.
Conform lui Homer, Troia era „bine întemeiată, solid construită și bine înconjurată de ziduri”, făcând referiri la creneluri, turnuri și ziduri înalte și abrupte. Într-adevăr, mitologia greacă consemnează că zidurile erau atât de impresionante încât se spunea că ar fi fost construite de Poseidon și de Apollo, care, urmare a unui act de impietate comis de ei, ar fi fost obligați de Zeus să-l servească pe regele troian Laomedon timp de un an. Oricum, fortificațiile nu l-au ajutat pe Laomedon în momentul când Hercule avea să jefuiască orașul cu o expediție de doar șase vase, revanșă a acestuia că nu a fost plătit pentru a fi ucis monstrul care o amenințase pe Hesione (fiica lui Laomedon).
Aceste fapte au avut loc cu o generație înaintea Războiului Troian, singurul supraviețuitor masculin fiind Priam, cel mai mic dintre fiii lui Laomedon.
54 de zile
Iliada descrie ce s-a întâmplat în al zecelea an al războiului, acoperind o perioadă de 54 de zile, pe fondul asediului demarat de aheii lui Agamemnon (Ahaia este numele dat de Homer regatului lui Agamemnon din nordul Peoloponezului, aheii făcând parte, se pare, din civilizația miceniană), superiori numeric troianilor.
Mai multe evenimente ar fi avut loc: de exemplu, conflictul dintre Agamemnon și Ahile (aflat sub comanda sa) sau duelul dintre Menelau și Paris, ce avea drept premiu pe Elena, consfințind, totodată, sfârșitul războiului, numai că acest sfârșit s-a văzut amânat de intervenția zeilor. Sau, spre sfârșitul poemului, lupta dintre Ahile și un mare războinic troian, Hector, cel mai vârstnic dintre fiii lui Priam, despre care se spune că, împreună cu Hecuba și cu toate concubinele sale ar fi avut 50 de fii și 12 fiice. Știind că nu se poate măsura cu Ahile, Hector a ales, la început, să alerge de trei ori în jurul Troiei cu Ahile aflat în permanență în urmărirea sa, numai că zeii l-au silit să accepte lupta directă, fiind omorât.
Hector va fi răzbunat de fratele său, Paris, prințul omorându-l pe Ahile cu o săgeată otrăvită, pe care zeul Apollo o ghidase spre singura parte vulnerabilă a corpului, călcâiul, de unde și sintagma folosită (și) în zilele noastre atunci când vrem să subliniem partea sau zona vulnerabilă a unui om.
Calul troian
Cât despre faimosul cal troian din lemn, oferit, chipurile, drept ofrandă zeiței războiului, Atena (care ar fi transformat Troia într-o cetate inexpugnabilă și le-ar fi permis troianilor să cucerească Grecia), ideea i-ar fi aparținut lui Odiseu (Ulise), regele Itacăi, căsătorit cu Penelopa.
Epeius a dus la bun sfârșit proiectul, 30-50 de oșteni greci (în frunte cu Odiseu și Menelau) s-au ascuns în interiorul uriașului cal și, în ciuda avertismentului lansat de marele preot troian Laocoön, troianii au introdus calul în cetate, extaziați și de faptul că întreaga tabără grecească din fața cetății fusese arsă în totalitate. Fără a ști, evident, că totul era parte a stratagemei, că Agamemnon și ai săi îşi incendiaseră tabăra, retrăgându-se pe învecinata insulă Tenedos, în așteptarea semnalului ce urma să fie dat de vărul lui Odiseu, Sinon, pentru a reveni și a invada Troia.
La miezul nopții, grecii și-au dus la bun sfârșit planul.
În ce consta dispozitivul
Cercetări mai recente (conform National Geographic) relevă o teorie mult mai pragmatică, în sensul că faimosul cal din lemn nu ar fi fost altceva decât un mare dispozitiv specific asediilor, care poate fi deslușit pe un basorelief găsit în palatul regelui asirian Assurnasirpal II (883-859 î.Chr.) de la Nimrod.
Astfel, „calul asirian” post-datează distrugerea Troiei VIIa cu mai multe secole, dar, pe de altă parte, mărturii scrise din arhivele descoperite la Hattusa sugerează că asemenea dispozitive se aflau în uz încă din secolul 18 î.Chr.
Dispozitivul era, de fapt, un adăpost portabil din lemn, având lungimea de 8 metri, lățimea de 1,8 metri, din care ieșea o bară cu vârf asemănător unei sulițe, lungă de 6 metri. Protejați de construcția din lemn, asediatorii în repetate rânduri loveau bara de zidurile din piatră, încercând să creeze breșe, care, în cele din urmă, urmau să înlesnească demersul cuceririi cetății în cauză.
Iliada se încheie fără consemnarea deznodământului, Odiseea și Eneida lui Vergilius ocupându-se mai pe larg de cele întâmplate. Mai mult, conform Eneidei, Aeneas (fiul prințului troian Anchises și al Afroditei), tatăl său (văr al lui Priam) și alți refugiați ar fi reușit să fugă din Troia distrusă și să ajungă unde astăzi este Roma, oraș căruia i-ar fi conferit, astfel, o ascendență divină.
A existat sau nu un Război al Troiei? Este aceasta Troia descrisă de Homer?
Întrebarea rămâne: a existat cu adevărat un Război al Troiei? Iar dacă a existat, este aceasta, de pe dealul Hisarlik, adevărata Troie? Din păcate, singurele vestigii scrise descoperite sunt premergătoare cuceririi grecești, un sigiliu scris în luwiană. Totuşi, topografia Troiei din legende corespunde, în general, celei din viața reală, problemele fiind ridicate de descoperirile arheologice. Herodot (circa 484-circa 425 î.Chr.) plasează războiul cu 800 de ani înaintea timpului său, adică pe la 1.250 î.Chr, iar Eratostene (276-194 î.Chr.), pe la 1.184 î.Chr., corespunzând arderii Troia VIIa.
O problemă-cheie în identificarea acestui oraș ca fiind Troia lui Homer este dată de sfârșitul său. Crăpături din puternicele ziduri sugerează că oraşul ar fi căzut pradă unui puternic cutremur în jurul anului 1.300 î.Chr., urmat de o revoltă și de un atac din exterior, existând și indicii ale unor incendii, semn că ar fi existat și lupte, scrie Gert Jan van Wijngaarden: „Cutremurul pare să fi cauzat cele mai multe daune, dar orașul va fi reconstruit, după distrugerea sa, de aceeași populație mai degrabă decât de o forță străină grecească”.
Cetatea ar fi fost abandonată pe la 950 î.Chr., fiind reocupată în secolul 8 î.Chr., cam în perioada vieții lui Homer. Grecii au numit orașul reocupat Ilion.
„Troia nu există, ea e un mit”
Martin Zimmermann, de 20 de ani profesor de istorie antică la Universitatea din München, merge mai departe: „Troia nu există, ea e un mit. În Iliada nu există nicio localitate cu acest nume. Acolo există doar o regiune cu numele Troë, care a fost translatată orașului asediat, numit de Homer Ilios sau Ilion”.
Și atunci, ce a descoperit Schliemann? „O impresionantă așezare locuită, care exista încă din Epoca Bronzului și care a fost populată până în era creștină. Așa lipsit de tehnică și profan cum era, Schliemann a izbutit să pună în mișcare arheologia perioadei preistorice, cea care nu a lăsat în urmă vestigii scrise, ci doar materiale, îndeosebi ceramică. Lumea poate să râdă cât vrea de el, dar el este cel care a atras interesul opiniei publice față de arheologie”.
Fragmentul face parte din articolul „Troia. Câte descoperiri, atâtea controverse”, publicat în numărul 246 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 iulie - 14 august, și în format digital pe platforma paydemic.
Foto: Getty Images
Mai multe pentru tine...
