Alan Greenspan: Un act sexual între Clinton şi Monica Lewinsky era imposibil!

Cartea care face obiectul acestei recenzii a apărut la editura Penguin Books din New York sub titlul „The Age of Turbulence-Adventures in a new world“ (Epoca turbulenţei. Aventuri într-o lume nouă). Autorul ei este Alan Greenspan, un economist faimos în SUA, care a avut funcţii înalte în guvernele federale americane de la Nixon până la George W. Bush.

Alan Greenspan a fost cel mai longeviv preşedinte al Băncii centrale a SUA, numit acolo de preşedintele Ronald Reagan şi reconfirmat de cinci ori pentru un nou mandat de către toţi preşedinţii americani care au venit după Reagan până la George W. Bush, adică timp de 18 ani. Când a ieşit la pensie, în februarie 2006, editura Penguin Books i-a plătit un avans de patru milioane de dolari pentru manuscrisul acestei cărţi, urmând ca restul milioanelor să-i fie plătite pe măsura vânzărilor cărţii. Prima ediţie a apărut în anul 2007 şi este retipărită de atunci fără întrerupere până în prezent, deţinând recordul naţional în SUA de cea mai vândută carte, ocupând locul întâi pe lista publicată de „New York Times“ a celor mai mari succese de librărie din America.

Pentru cititorul român, prima surpriză a cărţii este aceea că autorul îşi are rădăcinile în ţară, fiind succesorul unor emigranţi evrei români ajunşi în SUA la începutul secolului XX. Alan Greenspan s-a născut la New York în anul 1926. Timp de 18 ani, americanii l-au considerat pe Greenspan cel mai influent om al Americii pentru că Banca centrală al cărei şef era efectua zilnic plăţi de 4.000 de miliarde de dolari, pe scurt patru trilioane pe zi! (această sumă reprezintă venitul naţional brut al României pe 51 de ani!). Puterea declaraţiilor sale era atât de mare încât determina căderea Bursei de la New York. Am fost martor ocular la o asemenea cădere a bursei în anul 1987, după ce Alan Greenspan a spus la televiziunea naţională câteva lucruri imprudente despre starea economiei americane. Nu a putut fi demis pentru pagubele imense cauzate Bursei, pentru că preşedintele Rezervei Federale (FED) este inamovibil şi total independent de Casa Albă.

Clinton, cel mai competent preşedinte american

A doua surpriză este aceea că, deşi autorul este membru al Partidului Republican şi înalt demnitar în mai multe guverne republicane, Alan Greenspan are cea mai mare admiraţie pentru un preşedinte ales din Partidul Democrat, adică pentru Bill Clinton. Acesta nu numai că înţelegea limba imposibilă a economiştilor şi a bancherilor, dar îl uimea constant pe autor cu soluţiile concrete pe care le sugera pentru rezolvarea problemelor complexe pe care le punea economia americană.

Se ştia faptul că în tinereţe Bill Clinton a fost un student eminent, că plecase cu o bursă de merit la studii în Anglia, dar acum aflăm din această carte că el a fost şi cel mai competent preşedinte din istoria postbelică a SUA. Se vede asta şi din rezultatele politicii sale economice întrucât în anii cât a fost la Casa Albă economia SUA a crescut anual cu 400 de miliarde de dolari, adică egalul întregii economii a Rusiei adăugate Americii în fiecare an. Asta nu a fost suficient pentru Bill Clinton:a strâns aşa de bine în mână hăţurile cheltuielilor guvernului său încât a avut în fiecare an surplus la bugetul ţării, de la 70 de miliarde de dolari în 1998 la 124 de miliarde în 1999 şi 237 de miliarde de dolari în anul 2000 (pag. 186).

Nu se mai văzuse aşa ceva de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiecare preşedinte guvernând cu mari deficite bugetare. Republicanii din parlamentul ţării îşi frecau mâinile la auzul acestor imense surplusuri bugetare şi au trecut repede la vot o lege pentru consumul acestor bani excedentari sub forma unor reduceri de impozite. Când această lege a ajuns la Casa Albă pentru validare, Bill Clinton a emis un veto răsunător,  care a blocat intrarea în vigoare a legii. Banii excedentari s-au dus la reducerea datoriei publice a guvernului federal.

Scandalul cu Monica Lewinsky:Este imposibil!

Autorul regretă că acest succes al lui Clinton a trecut neobservat publicului din cauza scandalului provocat de Monica Lewinsky, femeie cu privire la care autorul a fost critic de la bun început. „N-am crezut ştirile ce furnizau detalii despre întâlnirile lor la Casa Albă. „Nu se poate ca aceste poveşti să fie adevărate“, am spus amicilor mei. „Am fost personal în zona Casei Albe dintre Biroul Oval şi sufrageria privată rezervată preşedintelui. Sunt tot timpul acolo oameni din personalul de serviciu şi din Serviciul Secret.

Este imposibil (ce spune Lewinsky)!““ (pag. 187). Dubiile autorului au fost confirmate ulterior, după publicarea în presă a convorbirilor telefonice ale Monicăi Lewinsky cu prietena sa Linda Tripp, în care Monica se plângea Lindei că preşedintele „nu vrea să meargă până la capăt“ şi se mulţumea să o excite. Lui Clinton i-a fost frică că Lewinsky ar putea să îl infecteze cu vreo boală venerică şi să păţească, astfel, ca preşedintele Kennedy ai cărui medici nu reuşeau să îl vindece de o boală venerică că el contracta alta nouă! La citirea în presă a convorbirilor telefonice menţionate mai sus, americanii s-au întrebat:dacă adulterul nu s-a consumat, atunci pentru ce vor republicanii să-l răstoarne pe Clinton de la putere?

Pentru o hârjoneală cu o evreică pusă pe căpătuială? Restul este istorie:Monica Lewinsky s-a refugiat în Anglia unde trăieşte incognito, iar judecătorul Starr, care a cheltuit milioane de dolari cu anchetarea lui Clinton, a fost demis şi are un nume pătat în America.

De ce se duc americanii în China

O altă surpriză a acestei cărţi este mărturisirea autorului că, dintre toate ţările lumii, preferinţa sa nu se îndreaptă spre vreuna dintre ţările civilizatei Europe, ci spre China comunistă! Această preferinţă, conjugată cu una similară exprimată în memoriile sale de fostul ministru de Externe american Henry Kissinger, naşte automat în mintea cititorului curios întrebarea firească:ce ştiu despre China aceşti intelectuali evrei, foşti demnitari de rang înalt în guvernele Americii şi nu ştie restul lumii?

Ce îi face pe ­aceşti oameni rafinaţi şi influenţi să se întoarcă în China comunistă după plecarea lor din guvern? Să fie numai calitatea umană a prietenilor făcuţi de ei în China? Preşedintele Ciu En-lai pentru Henry Kissinger şi primul-ministru Ciu Rongji pentru Alan Greenspan? Sau este vorba de oportunism economic? De exemplu, se cunoaşte acum faptul că Henry Kissinger a făcut avere în China după plecarea sa din guvernul SUA. Firma sa de consultanţă „Kissinger and Associates“ a dus în China marii investitori ai industriei americane, care au făcut acolo investiţii directe de circa 70 de miliarde de dolari anual.

Dar cu Alan Greenspan este altceva;octogenar, el era deja multimilionar la ieşirea sa la pensie de la banca centrală. Iar cartea de faţă se vinde în milioane de exemplare, aducând autorului alte milioane de dolari anual. Răspunsul trebuie căutat poate în faptul că misterioasa Chină, cu cei 10.000 de ani de istorie, are ceva unic şi fascinant pentru fiecare vizitator indiferent de formaţie, vârstă sau origine etnică. Iar acum, după ce a întrecut Japonia ca putere economică, China bate la poarta Americii, să se dea la o parte şi să îi facă loc de trecere pe locul întâi.

America nu pare însă preocupată de avansul rapid al economiei chineze. Autorul scrie că americanii sunt îngrijoraţi că ţara lor pierde teren în favoarea Germaniei, a Europei unite în UE şi a Japoniei. Ministrul de Finanţe al SUA este citat în carte cu următoarele cuvinte:„Aceşti rivali economici sunt mai concentraţi pe investiţii, pe producţia manufacturieră, au mai puţini avocaţi, mai mulţi oameni de ştiinţă şi sunt mai disciplinaţi decât noi“. Nici încheierea Războiului Rece nu a estompat aceste temeri ale americanilor. Vasta putere militară a SUA a fost deodată percepută de americani ca irelevantă, important fiind, de fapt, că poziţia internaţională a unei ţări era dictată de puterea ei economică.

Costul războiului din Irak

Acest prim bancher al Americii ne oferă în cartea sa şi unele cifre considerate secrete de stat. De exemplu, costul războiului din Irak era evaluat la 120 de miliarde de dolari în anul fiscal 2006, o sumă mare dar care este uşor absorbită de economia SUA al căror venit naţional brut, PIB, este de 13.000 de miliarde de dolari,  adică, pe scurt, de 13 trilioane de dolari anual (pag. 243).

Comparativ cu celelalte războaie, America a cheltuit 9, 5% din PIB în Vietnam şi 14% din PIB în Războiul din Coreea. O altă informaţie strategică este furnizată de autor în contextul falimentului economic al Coreei de Sud. „Asta a fost un şoc pentru mine. Un simbol al remarcabilului progres al Asiei, Coreea de Sud era acum a unsprezecea putere economică a lumii, de două ori mai mare decat Rusia. Coreea de Sud nici nu mai era clasificată ca ţară în curs de dezvoltare, Banca Mondială o trecuse oficial pe lista ţărilor avansate industrial“(pag. 188). Incredul, am verificat informaţia asta în Anuarul Statistic pe 2007 publicat la Londra de revista „The Economist“.

Coreea de Sud apare cu un venit naţional brut (PIB) de 680 de miliarde de dolari, în vreme ce Rusia avea în anul 2007 un PIB de 581 de miliarde de dolari. Deci nu chiar dublul Rusiei cum scrie Alan Greenspan, dar totuşi impresionant pentru o ţară cu 48 de milioane de locuitori (România apare în 2007 cu un PIB de 73 de miliarde de dolari). Falimentul Coreei de Sud ar fi avut consecinţe incalculabile pentru economia lumii, motiv pentru care SUA au sărit în ajutorul ei cu toate resursele financiare şi instituţiile de resort:Ministerul Finanţelor, Banca centrală FED, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (aşa cum au făcut şi în Mexic).

Cartea lui Greenspan, o biblie a economiştilor

La vârsta de 71 de ani, autorul se căsătoreşte a doua oară cu o jurnalistă de la o televiziune americană şi petrece luna de miere la Veneţia. Acolo descoperă o lume nebănuită:un oraş-muzeu care trăieşte din conservarea unui trecut glorios, cel al Oraşului-Stat Veneţia. Economistul din el îl face să întrebe:care este valoarea-adăugată produsă în Veneţia? Şi tot el va găsi răspunsul:„Veneţia există pentru a conserva şi aprecia un trecut, nu pentru a crea un viitor. Veneţia răspunde profundei nevoi umane de stabilitate şi permanenţă, precum şi nevoii de frumuseţe şi de romantism. Popularitatea Veneţiei reprezintă un pol al conflictului din natura umană:lupta dintre dorinţa de a mări bunăstarea materială şi dorinţa de a preveni schimbarea, cu tot stresul adus de aceasta“ (pag. 181).

Cartea aceasta are multe alte detalii care dau satisfacţie cititorului curios ca, de exemplu,   descrierea într-un întreg capitol a greşelilor făcute de Mihail Gorbaciov, care au dus la dezmembrarea ţării lui şi la disoluţia URSS ca stat;sau, alt exemplu, reformele politice pe care trebuie să le facă China în viitorul apropiat pentru a preveni dislocarea societăţii chineze ca urmare a creşterii galopante a economiei şi a standardului de viaţă. Una dintre explicaţiile marelui succes de librărie al acestei cărţi este faptul că Alan Greenspan a reuşit să facă dintr-un subiect arid, complicat şi uneori impenetrabil cum sunt ştiinţele economice, o lectură neaşteptat de agreabilă, uşor de înţeles şi chiar fascinantă pe alocuri pentru cititorul nespecialist în domeniul bancar.

Autorul nu este doar un doctor în ştiinţe economice al Universităţii Columbia din New York, ci şi un talentat scriitor de literatură memorialistică. Milioanele de exemplare vândute până acum fac din această carte o biblie a economiştilor în funcţie sau în devenire.

În concluzie, această carte merită tradusă şi în româneşte pentru bogăţia de informaţii pe care le cuprinde şi pentru experienţa de viaţă a unui prim-bancher al Americii, care a condus cu distincţie şi competenţă timp de 18 ani cea mai mare bancă a lumii, Banca centrală a Statelor Unite, care poartă numele de Rezerva Federală.

Sursă foto:

Guliver/Getty Images, AFP, Photoland/corbis images