Cum au modelat cruciadele sistemul financiar în Occident
O luptă pentru supremație între Roma și Constantinopol a dus la apariția unei noi relații între papi, regi și bancheri, relație care a finanțat atât cruciadele, cât și formarea unui nou sistem economic.
Introducere
Până la sfârșitul secolului al XI-lea, geopolitica creștinătății ajunsese să fie modelată de confruntarea dintre Roma și Constantinopol, în care Roma și Franța acționau ca un singur bloc, în timp ce Germania și normanzii reprezentau variabilele.
Deși regii germani înclinau spre Orient, respingând pretenția papalității de a deține controlul, ei trebuiau să se bazeze pe papă pentru a fi încoronați împărați. În cele din urmă, sprijinul acordat papalității — sub formă de bani și trupe — de regi normanzi precum Robert Guiscard și William Cuceritorul a făcut din Roma puterea geopolitică aflată în ascensiune în sânul creștinătății.
Papii și bancherii
Banii deveneau tot mai mult cheia acestei puteri. Ei plăteau armatele — sau cumpărau protecția. Imperiul Bizantin cumpăra pacea cu arabii și cu alți potențiali atacatori, plătindu-i cu aurul obținut din comerțul exterior. Roma nu dispunea de asemenea surse de venit comercial sau de rezerve.
Papii din secolul al XIII-lea au rezolvat această problemă sprijinind o clasă emergentă de bancheri creștini care să finanțeze cruciadele împotriva Orientului Apropiat, Germaniei și altor teritorii care se opuneau controlului papal.
Creditul a devenit noul „sinews of war” (expresie în limba engleză însemnând banii și echipamentul necesar pentru a purta un război – n.r.) — forța vitală a războiului. Această dinamică a inversat doctrina Bisericii, care trecea de la opoziția față de cămătărie la acceptarea acesteia ca element esențial al victoriei militare și, prin urmare, religioase.
Afacerea Crucii
Cruciadele au apărut în urma unei încercări de a vindeca ruptura dintre Constantinopol și Roma. Când patriarhul Alexios al III-lea a cerut Romei protecție împotriva unei amenințări militare venite din Orient, papa Urban al II-lea a văzut în aceasta o oportunitate pentru unirea celor două ramuri ale creștinătății. El a proclamat un fel de pelerinaj militar către Ierusalim, prin Constantinopol, în cadrul căruia soldații urmau să dobândească mântuirea protejându-i pe creștini de păgâni.
Cuvintele „cruciadă” și „cruciat” nu existau în vocabularul medieval. Inocențiu al III-lea (1198–1216) vorbea despre negotium crucis, „afacerea Crucii”, și despre „afacerea Țării Sfinte”, literalmente negotium terrae sanctae1.
Papii organizau contractarea de datorii de către regi și nobili, biserici și mănăstiri, garantate prin gajarea veniturilor provenite din terenurile Bisericii, din proprietățile nobilimii și din domeniile regale, pentru a-i plăti pe bancherii creștini.
Cum au modelat cruciadele sistemul financiar în Occident
Organizarea sistemului de credit destinat finanțării acestor războaie a devenit dinamica ce a modelat relațiile economice din Occident dintre regi, supușii lor și papalitate în secolele al XII-lea și al XIII-lea.
Aceasta le-a permis lui Inocențiu al III-lea, vărului său Grigore al IX-lea (1227–1241), lui Inocențiu al IV-lea (1243–1254) și lui Alexandru al IV-lea (1254–1261) să devină împărați de facto în dreptul lor. Erau italieni, dar nu mai reprezentau aristocrațiile locale. Ambiția lor își avea originea în evanghelismul pe care reformatorii germani îl inspiraseră, însă noii papi nu mai erau parteneri ai regilor germani.
Intenția inițială nu fusese aceea de a crea o revoluție financiară, ci de a elibera Biserica de sub controlul familiilor seculare romane, care foloseau Biserica în propriul lor folos, prin interzicerea simoniei (vânzarea sau cumpărarea unor lucruri pe care Biserica le consideră sfinte, bunuri spirituale sau funcții ecleziastice – n.r.) și introducerea celibatului ecleziastic. Însă logica ce a stat la baza acestei lupte a dus la o tendință de a impune un control strict asupra domeniilor seculare ale tuturor patriarhiilor creștine.
Purtarea războaielor pentru impunerea acestui control costa bani, iar acest lucru necesita credit. Astfel, papalitatea a ajuns să sprijine formarea unei clase financiare, iar în cele din urmă puterea acesteia a ajuns să o depășească pe cea a Bisericii, instalându-și liderii chiar pe scaunul papal.
În secolul al XIII-lea, papii îi excomunicau pe regi, nobili și oficiali ai Bisericii nu pentru practicarea cămătăriei, ci pentru refuzul de a plăti dobânzi bancherilor papalității. Teologia creștină a fost rescrisă, ba chiar inversată, pe măsură ce dinamica financiară a condus la o transformare a vieții sociale și a organizării societății, transformare care continuă până în prezent.
Foto sus: Papa Urban al II-lea la Clermont predicând Prima Cruciadă. Pictură de Francesco Hayez (© Wikimedia Commons)
-----
Articolul „How the Crusades Shaped Finance in the West”, de Michael Hudson a fost publicat pe siteul The Observatory sub licență Creative Commons (CC BY-NC-SA 4.0).
Notă:
1 Jessalynn Bird, Edward Peters and James M. Powell,Crusade and Christendom: Annotated Documents in Translation, from Innocent III to the Fall of Acre, 1187-1291(Philadelphia, 2013):2.
Mai multe pentru tine...
