James Cook, povestea marinarului englez care a descoperit Australia

James Cook este unul dintre cele mai interesante și faimoase personaje din Istoria Angliei, rolul jucat de acesta în expansiunea Imperiului Britanic fiind unul major... Acesta a fost un marinar și explorator englez, care în aprilie 1770, a debarcat pe coasta de est a Australiei, devenind primul european care a ajuns acolo și care, în cursul celor trei călătorii realizate de acesta (1768-1771, 1772-1775 și 1776-1779), a cartografiat întreaga coastă de est a Australiei, Noua Zeelandă și numeroase insule din regiunea Oceanului Pacific. Totodată, el a fost primul europen care a ajuns și în Insulele Hawaii, loc în care acesta, avea să-și găsească și sfârșitul...

 Un portret ce-l înfățișează pe James Cook la maturitate, c.1775 (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/James_Cook )

I. Copilăria și tinerețea lui James Cook. Un spirit aventurier de mic...

 James Cook se naște la 28 octombrie 1728, în satul Marton, aflat în apropierea orașului Middlesborough, Comitatul Yorkshire din Regatul Marii Britanii, fiind fiul lui James Cook, un lucrător fermier scoțian din satul Ednam (aflat în Comitatul Roxburghshire din Scoția) și a lui Grace Pace, fiind cel de al doilea din cei 8 copii ai familiei lui.[1] În 1736, familia lui se mută la ferma Airey Holme din Great Ayton, unde angajatorul tatălui său, Thomas Skottowe, plătește el pentru ca micul Cook să urmeze cursurile unei școli conduse de o fundație caritabilă.[2] În 1741, după 5 ani de școală, el începe să lucreze pentru tatăl său care fusese promovat în funcția de șef al fermei.

 În 1745, pe când avea 16 ani, el se mută la 32 de km distanță față de ferma tatălui său, în Staithes, un sat de pescari, pentru a fi angajat ca băiat de magazin la negustorul și vânzătorul de mărunțișuri William Sanderson.[3] După doar 18 luni, Cook, dovedind că nu era deloc potrivit pentru munca de băcan, călătorește către orașul-port din apropiere, Whitby, și este introdus prietenilor lui Sanderson, John și Henry Walker, cei doi fiind proprietari faimoși de nave implicate în comerțul cu cărbune.

 Cook este angajat ca ucenic pe o navă comercială, în mica flotă de vase pe care Frații Walker o dețineau, ducând cărbune de-a lungul Coastei Angliei. Prima sa misiune ca marinar este la bordul navei Freelove (un transportor de cărbune).[4] El petrece câțiva ani la bordul acesteia și a altor diverse vase de coastă, navigând între Tyne și Londra. Ca parte a uceniciei sale, James Cook se dedică studiului Algebrei, Geometriei, Trigonometriei, Navigației și Astronomiei, toate cunoștiințe necesare pentru a putea deveni marinar și comanda o navă.

 Aproape de finalizarea celor 3 ani de ucenicie, Cook începe să lucreze pe nave comerciale în Marea Baltică.[5] După ce-și obține licența de marinar, el este promovat la rangul de ofițer și începe să servească pe brigantina transportoare de cărbune Friendship. El servește ca ofițer pe vasul Friendship pentru 2 ani și jumătate, timp în care vizitează porturi din Norvegia și Țările de Jos, învățând să navigheze pe ape tulburi de-a lungul coastei Marii Britanii. În ceea ce privește viața sa personală, acesta a fost căsătorit cu Elizabeth Batts, fiica unui hangiu din Wapping, cei doi având împreună 6 copii: James (1763-1794), Nathaniel (1764-1781), Elizabeth (1767-1771), Joseph (născut în 1768 și care a murit la câteva luni de la naștere), George (născut în 1772, mort la naștere) și Hugh (1776-1794).[6] Cook nu avea niciun descendent pe linie directă, întrucât copiii lui fie au murit la vârste fragede sau la tinerețe.

 II.Intrarea lui James Cook în Marina Regală Britanică și rolul său în Războiul de 7 ani (1756-1763)

 La 26 de ani, James Cook este promovat, oferindu-i-se șansa de a comanda nava Friendship, pe care o refuză, alegând, în schimb, să se alăture Marinei Regale la Wapping pe 17 iunie 1755.[7] El intră în Marină într-un moment în care Marea Britanie își extindea forțele navale, în așteptarea conflictului ce avea să fie cunoscut ca Războiul de 7 ani. Cook este detașat timp de 2 ani la bordul navei HMS Eagle, timp în care acesta servește ca marinar abil și secund al căpitanului, mai întâi, sub comanda Căpitanului Joseph Hamar și mai târziu, a lui Hugh Palliser. Între octombrie și noiembrie 1755, el ia parte la capturarea de către nava Eagle a unei nave de război franceze și la scufundarea alteia. În urma morții șefului echipajului de pe navă, Cook este promovat în mod neoficial să preia acest rol în ianuarie 1756. El se află pentru prima dată la comanda unei nave în martie 1756, când pentru scurt timp, preia comanda navei Cruizer, un mic cutter atașat lui Eagle.[8] În iunie 1757, James Cook trece examenele finale din marină pentru funcția de comandant la Trinity House, Deptford, fapt care îi permite să navigheze sau să aibă sub comanda sa o navă din flota regelui.

 În timpul Războiului de 7 ani, Cook servește în America de Nord în calitate de comandant la bordul navei de mâna a-4-a HMS Pembroke (în sistemul de clasificare al navelor aparținând Marinei Regale Britanice, o navă de mâna a-4-a era o navă de linie, cu 2 punți de tun și care avea între 50-60 de tunuri în cală).[9] Împreună cu alți membri ai echipajului de pe Pembroke, el ia parte la operațiunea amfibie de asalt care duce la capturarea Fortăreței Louisburg, de pe Insula Nova Scotia, de la francezi în 1758. [10]

 La o zi după căderea Louisbourg-ului, Cook se întâlnește cu un ofițer, Samuel Holland, ce folosea o planșetă topografică pentru a cartografia zona. Cei doi se împrietenesc pe loc, dată fiind pasiunea lor pentru cartografiere, iar Holland îl învață pe Cook metodele pe care acesta le folosea. Cei doi colaborează la realizarea de hărți preliminare privind intrarea fluviului Sf.Laurențiu, Cook trecând direcțiile de navigarea pe acestea. Prima harta realizată de Cook care să fie gravată și tipărită a fost cea legată de Golful Gaspé, desenată în 1758 și publicată în 1759. Integrarea tehnicilor de cartografiere ale lui Holland alături de cunoștiințele de hidrografie ale lui Cook îi vor permite celui din urmă, din acel moment, să realizeze hărți ale regiunilor de coastă care întreceau în mod clar în acuratețe majoritatea hărților contemporane.

 Pe măsură ce înaintarea Maiorului-General James Wolfe în Quebec progresa în 1759, James Cook și alți comandanți de nave realizează sondări, marchează bancurile de nisip și înnoiesc hărțile cu cele mai noi informații geografice (în special pe cele din jurul Quebec-ului). Aceste informații îi permit generalului Woolfe să realizeze un atac surpriză pe timp de noapte, fapt care va duce la câștigarea Primei Bătălii a Quebec-ului din 13 septembrie 1759. Între 1763-1768, după ce războiul se sfârșise, Cook merge să cartografieze coastele insulei Newfoundland, navingând în majoritatea anului și lucrând la hărțile sale, de la baza lui din Londra, iarna.[11] În 1766, acesta observă o eclipsă de soare și trimite detaliile Societății Regale de Științe din Londra, o activitate neobișnuită pentru un subofițer, una însă care îl va propulsa într-o nouă profesie...cea de explorator.

II.Prima Expediție în Pacific.Cook ajunge în Australia (1768-1771)

 În 1768, Societatea Regală de Științe, împreună cu Amiralitatea voia să organizeze prima expediție științifică realizată vreodată în Oceanul Pacific (întrucât această regiune începuse să fie explorată încă din secolul a-XVI-lea, când exploratorul spaniol Alvaro de Mendana descoperă Insulele Solomon, iar în secolul al-XVII-lea, exploratorul olandez Abel Janszoon Tasman descoperă insula ce-i poartă numele, Tasmania), însă mari părți din aceasta nu erau încă nedescoperite și necartografiate, ca atare, decid să-l numească pe James Cook drept comandant al expediției.[12]

 Numit în grabă comandant, acestuia i se oferă un fost transportor de cărbune, o navă pe care o redenumește HMS Endeavour, ce cântărea 368 de tone, avea mai puțin de 30 m lungime și doar 4 ani vechime. Ordinele date lui Cook erau ca acesta să-i adune pe cei mai de seamă oameni din Societatea Regală de Științe și asistenții acestora (expediției lui alăturându-se oameni de știință și artiști ca botanistul Joseph Banks, astronomul Daniel Solander și pictorul Sydney Parkinson) și să călătorească cu aceștia până în Insula Tahiti, pentru a observa tranzitul planetei Venus în dreptul Soarelui.[13] Acestea fiind spuse, la 25 august 1768, James Cook pleacă în Prima lui Expediție din Pacific

 Odată toate condițiile îndeplinite, la 3 iunie 1769, el urma să găsească continentul sudic, așa-numitul „Terra Australis”, a cărui existență filozofii și oamenii de știință o bănuiau, susținând că acesta trebuie să existe pentru a echilibra masele de uscat din Emisfera Nordică. Liderul oamenilor de știință era bogatul și capabilul botanist Joseph Banks (în vârstă de 26 de ani la acel moment), care era asistat în munca lui de Daniel Solander, un botanist suedez, precum și de astronomi (Cook fiind unul dintre ei) și artiști.

 James Cook ajunge în Insula Tahiti pe 13 aprilie 1770, iar de acolo navigând la sud și sud-vest de Tahiti, pe când predecesorii săi navigau prin vest și nord-vest cu ajutorul alizeelor, el descoperă și cartografiază întrega Noua Zeelandă, o sarcină dificilă care îi va lua 6 luni. Apoi, acesta traversează Marea Tasmaniei spre vest, iar la 19 aprilie 1770, ajunge pe coasta de sud-est a Australiei. La 29 aprilie 1770, Cook debarcă în Golful Botany, devenind primul european care ajunge pe continentul australian și revendică regiunea în numele Marii Britanii (pe care o numește New South Wales). [14] Tot atunci, el ia contact pentru prima dată cu un trib aborigen, numit Gweagal.

 Un portret ce-l înfățișează pe exploratorul James Cook la debarcarea în Golful Botany, pe 29 aprilie 1770 (Sursa: https://www.britannica.com/biography/James-Cook)   

 Navigând spre nord, de-a lungul întregii coaste de est a Australiei de 2000 de mile (3200 km), cartografiind-o pe toată în timp ce o traversa, Cook reușește să treacă cu succes prin Marea Barieră de Corali din Queensland (considerată pe atunci unul dintre cele mai mari pericole de navigație din lume), trecând prin Marea Coralilor și Strâmtoarea Torres în călătoria sa. În timpul trecerii Mării Coralilor, nava lui Cook este atinsă de un pinten de coral, dar rezistă impactului și este readusă la suprafață. După ce HMS Endeavour ajunge să fie blocată în zona Queensland și este reparată, Cook decide să navigheze înapoi spre Anglia. El se oprește pentru scurt timp în Batavia (orașul Jakarta de astăzi, din Indonezia) pentru provizii și cu toate că echipajul său fusese incredibil de sănătos, 30 dintre marinarii săi mor de febră și dizenterie, contractată în timp ce se aflau pe uscat.[15] Totuși, niciunul dintre ei, nu murise de scorbut (boală cauzată de lipsa vitaminei C din alimentație, a acidului ascorbic, mai exact, care decima echipaje întregi de pe nave în lungile călătorii din secolul al-XVIII-lea) și asta pentru că, pe lângă asigurarea curățeniei și a unei ventilații potrivite în cabinele marinarilor, James Cook insistă pe o dietă potrivită care includea salată, varză murată și un fel de extract de portocale.[16] Sănătatea în care își păstrează marinarii îl face pe acesta faimos, numele său fiind sinonim cu exigența și competența.

 Întors în Anglia, Cook este ridicat la rangul de comandant și prezentat regelui George al-III-lea. Curând acesta începe să organizeze o altă expediție și mai ambițioasă. Succesul lui Joseph Banks și a altor oameni de știință atașați expediției (care va stabili și principiul util de a trimite oameni de știință în călătoriile navale, așa cum se va întâmpla cu Charles Darwin, ce va călători pe nava Beagle, T.H.Huxley, ce va fi trimis pe nava Rattlesnake sau J.D Hooker și James Ross, care vor călători în Antarctica, pe Marea Ross) va stimula nu doar interesul în descoperirea de teritorii noi, ci și de informații noi în multe alte domenii științifice. Acum, Cook va fi trimis cu două nave să realizeze prima circumnavigare a Pacificului și să intre în Antarctica.

IV. A Doua Expediție a lui Cook în Pacific (1772-1775)

 Între iulie 1772-iulie 1775, Cook realizează una dintre cele mai mari călătorii cu un velier, din nou cu o navă mică originară din Withby, HMS Resolution, și o navă pereche, Adventure. El dă de urma continentului Terra Australis, cu toate că navigase peste latitudinea de 70°S în apropierea Antarcticii, dar reușește să realizeze prima circumnavigare vest-est la latitudini mari și să cartografieze Insula Tonga și Insula Paștelui în timpul iernilor petrecute acolo, descoperind Noua Caledonie din Pacific, precum și Insulele Sandwich de Sud și Insula Georgia de Sud din Atlantic.[17] El arată că singura Terra Australis reală a existat pe masele de uscat ale Australiei, Noii Zeelande și orice pământ ar fi putut rămâne înghețat dincolo de marginea gheții din Antarctica. Și din nou, niciun membru al echipajului său, nu moare de scorbut.

 O hartă ce înfățișează traseele celor 3 călătorii ale lui James Cook. Linia roșie marchează traseul Primei Expediții în Pacific, cea verde, traseul celei de A Doua Expediții, iar cea mov, traseul celei de A Treia Expediții (Sursa: https://www.britannica.com/biography/James-Cook)

 Întors în Anglia, el este, în sfârșit, promovat la gradul de Căpitan al Marinei Regale Britanice, devine membru al Societății Regale și îi este acordată una dintre cele mai mari onoruri ale societății, Medalia Copley, pentru o lucrare pe care el o pregătise despre munca lui împotriva scorbutului.[18] Exista un singur secret al Pacificului care rămânea să mai fie descoperit:dacă exista un Pasaj de Nord-Vest în jurul Canadei și Alaskăi sau unul de nord-est, în jurul Siberiei, între Oceanele Atlantic și Pacific, iar cel care urma să realizeze această căutare era, desigur... James Cook. Căutarea acestuia se va dovedi, însă, fără succes, iar ultima călătorie în Pacific îi va fi fatală acestuia...

 V. A Treia Expediție în Pacifc și sfârșitul tragic al lui James Cook (1776-1779)

 În 1776, James Cook, beneficiind de susținerea financiară a Contelui de Sandwich, pornește în Cea de A Treia Expediție în Pacific, din nou la bordul lui HMS Resolution, alături de nava Discovery în spatele lui.[19] Scopul acestei expediții era, așa cum am spus și mai sus, găsirea unui Pasaj de Nord-Vest în vârful Americii de Nord, între Pacific și Atlantic, o căutare care se va dovedi, însă, lipsită de succes.

 Expediția a devenit un eșec și mai mare, atunci când, în 1779, el decide să facă o escală în Insulele Hawaii (după ce-l lasă pe Omai, polinezianul care îl învățase cum să navigheze prin Pacific și pe care i-l arătase regelui George al-III-lea la întoarcerea din Prima Expediție în Pacific, în Tahiti), în drumul său înapoi spre Anglia.[20] HMS Resolution oprește acolo pe drumul de întoarcerea, iar echipajul este tratat destul de prietenos de localnici. Din nou, hawaiienii sunt bucuroși să-l vadă pe Cook, iar schimburile comerciale sunt realizate în termeni destul de amicali. Mai mult decât atât, în cadrul acestei expediții, are loc un moment cât se poate de interesant atunci când, alii-nui (regele) Kaleiopuu se întâlnește la bordul navei Discovery cu James Cook, scoțându-și mantia și coiful și prezentându-le englezului, care nu știa însă cât de valoroase erau.[21] Dar ambele părți devin rapid dezamăgite una de cealaltă:britanicii întrețineau relații sexuale cu femei pe pământul considerat sfânt de hawaiieni, în timp ce marinarii pudibonzi sunt șocați să afle că regele păstra adolescenți ca aikane (amanți de același sex), cărora le cerea să ejaculeze pe el. Când unul dintre ofițerii lui Cook, William Bligh (cel care va declanșa Revolta de pe nava Bounty), le-a ordonat hawaiienilor să îndeplinească unele sarcini și a încercat să-i bată după ce aceștia au refuzat să execute ordinele, Cook, înțelept, pleacă să exploreze coasta Californiei.[22]

 La întoarcere lui Cook, însă, relațiile acestuia cu localnicii se deteriorează complet, oamenii lui înfuriindu-i pe hawaiieni după ce le-au sustras din greșeală idolii la care se închinau, pe care i-au folosit ca lemn de foc, precum și o barcă.[23] Simțind pericolul ce avea să vină, el decide să calce pe urmele lui Cortes să-l răpească pe regele Kaleiopuu sub amenințarea armei, dar planul său este dejucat când soțuia regelui, Kanekapolei, dă alarma. În învălmășeala care urmează, Cook împușcă un hawaiian, iar oamenii lui mai împușcă câțiva, însă un nobil îl lovește pe Cook cu un buzdugan cu dinți de rechin în cap.[24]

 Un tablou din secolul al-XVIII-lea ce ilustrează încăierarea dintre marinarii lui James Cook și hawaiieni, încăierare în în urma căreia James Cook va muri (Sursa: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:%27Death_of_Captain_James_Cook%27, _oil_on_canvas_by_George_Carter, _1783.jpg)

 În cele din urmă, James Cook moare la 14 februarie 1779, în altercația dintre marinarii lui și localnicii hawaieni, fiind înjunghiat de un nobil hawaiian, aceștia înjunghiindu-i apoi pe patru dintre marinarii săi.[25]În ciuda sfârșitului său dezolant, James Cook devine, prin curajul, ambiția, acribia de care dă dovadă în organizarea expedițiilor și inteligența sa, un personaj extraordinar de important din Istoria Modernă a Marii Britanii, un pionier al științei ale cărui descoperiri duc la dezvoltarea navigației și cartografiei, precum și al explorării Pacificului, cele 3 expediții ale sale ducând în secolul al-XIX-lea, la extinderea Imperiului Britanic în această regiune, prin colonizarea Australiei și Noii Zeelande de către aceștia și apoi a altor insule din Pacific.

Bibliografie

I.Surse secundare (cărți și articole)

1.    Simon Sebag Montefiore, Lumea.O istorie de familie, Editura Trei, Colecția Istorie, București, 2024

II.Surse web

1.    https://en.wikipedia.org/wiki/James_Cook

2.    https://www.britannica.com/biography/James-Cook

3.    https://www.historic-uk.com/HistoryUK/HistoryofBritain/Captain-James-Cook/

[1] https://en.wikipedia.org/wiki/James_Cook

[2] Ibidem

[3] Ibidem

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Ibidem

[8] Ibidem

[9] Ibidem

[10] Ibidem

[11] https://www.britannica.com/biography/James-Cook

[12] Ibidem

[13] Ibidem

[14] Ibidem

[15] Ibidem

[16] Ibidem

[17] Ibidem

[18] Ibidem

[19] https://www.historic-uk.com/HistoryUK/HistoryofBritain/Captain-James-Cook/

[20] Ibidem

[21] Simon Sebag Montefiore, Lumea.O istorie de familie, Editura Trei, Colecția Istorie, București, 2024, Actul 12, Cap.36 (, , Romanovi și Durrani, Pitt, Comanși și Kamenhameha), Subcap., , Trage cu săgeata:Kamehameha și Bucătarul, p.701

[22] Ibidem

[23] Ibidem

[24] Ibidem

[25] Ibidem