12 august 1919: Horthy Miklós discută cu generalul Gheorghe Mărdărescu

„Horthy Miklós: Scopul a fost să creez o barieră de la lacul Balaton în sud, la Dunăre în nord și să mut asta la Budapesta, dar, după cum era situația atunci, ăsta era mai degrabă un obiectiv diplomatic decât unul militar. Sir George Clerk, reprezentantul trimis de Aliaţi în Ungaria, a trimis un ofiţer britanic la Siófok pentru a mă informa de intenția lui de a-mi face o vizită acolo. Cum abia așteptam să merg la Budapesta pentru a contacta guvernul lui Friederich și pentru a mă întâlni cu reprezentanții aliați și cu Comandantul Armatei Române, am propus să îl sun pe însărcinatul cu afaceri externe. În câteva zile am primit o invitație de la acesta și am călătorit cu o mașina fără însemne direct la Budapesta. I-am cerut lui Sir George Clerk să oprească înaintarea românilor; i-am comunicat generalului Mărdărescu intenţiile mele și i-am arătat pe hartă linia pe care o vor ocupa trupele mele.

«Și dacă trecem acea linie?», a întrebat el.

«Atunci vom deschide focul», i-am răspuns eu.

Au avut loc câteva ciocniri minore, nimic serios. La Budapesta am stat în casa fratelui meu care, înainte de război, a comandat regimentul de husari de la Székesfehérvár. După o discuţie cu Primul-Ministru Friedrich şi cu Sir George Clerk la Palatul Zichy, m-am întors acasă pe la miezul nopții și am avut plăcuta surpriză de a o găsi aici pe soția mea. Fericirea regăsirii ne-a fost întărită de faptul că, de când am plecat din Kenderes, nu am mai avut nicio veste unul de la altul.

Am aflat că s-au dat niște lupte în acea zonă. Soţia mea mi-a spus că a fugit cu copiii într-o căruță la Debrecen, sub focul artileriei şi lătratul mitralierelor. Nu a mai apucat să vadă a doua oară jefuirea proprietății noastre, de data asta de către români, prima oară de către bolșevici. Toată mobila a fost distrusă, saltelele au fost rupte în încercarea de a găsi bani sau valori. Soția mea i-a lăsat pe cei trei copii (fata cea mare murise în acea primăvară, la 16 ani) în grija preotului catolic și a plecat la Budapesta cu speranța că va afla câte ceva despre mine. După o călătorie plină de aventuri, a ajuns din prima zi a șederii mele în capitală. Acum puteam sa-i ofer un nou cămin la Siófok.

Oricum, eu trebuia să merg des la Budapesta pentru a implora Misiunea Militară iar și iar să facă presiuni la Consiliul Suprem de la Paris ca românii să se retragă dincolo de râul Tisa, așa cum fusese înţelegerea cu Clemenceau. În decursul acestor negocieri îmi amintesc cu recunoștintă nu numai de ajutorul lui Sir George Clerk, ci și de sprijinul amiralului Troubridge, care, ca Preşedinte al Comisiei Dunărene, s-a mutat de la Belgrad la Budapesta. Românii ne-au pus multe piedici ori de câte ori au putut pentru a câștiga o poziţie de negociere favorabilă la apropiata Conferință de Pace. Românii nu au putut fi evacuați înainte de mijlocul lui noiembrie”.

[Fragment din Amiral Miklós Horthy, Memorii, capitolul 9, „Contrarevoluţia. Sunt desemnat Ministru de Război și Comandant Suprem”, 12 august 1919]