
Zeii care influențau programa școlară: Cum se desfășurau lecțiile în școlile babiloniene
În Babilonia antică, pe teritoriul actualului Irak, educația religioasă presupunea acumularea unui volum considerabil de cunoștințe, de la numele zeilor până la atributele și puterile lor divine.
Un nou studiu, publicat în revista Iraq, analizează texte antice și tăblițe de lut păstrate până în zilele noastre pentru a reconstitui modul în care erau transmise aceste cunoștințe în școlile babiloniene.
Religia ocupa un loc central în viața de zi cu zi și în organizarea politică a Babiloniei antice. Elevii învățau despre sute de divinități, despre temple și ritualuri, iar pentru băieții proveniți din familii înstărite, care urmau să devină scribi, administratori sau specialiști în ritualuri religioase, aceste cunoștințe făceau parte integrantă din educație, alături de deprinderile de bază ale scrisului și cititului și de competențele tehnice.
Spre deosebire de alte tradiții religioase, însă, în Babilonia nu exista o disciplină distinctă dedicată religiei și nici o singură carte sacră, precum Biblia, în jurul căreia să fie organizat procesul de învățare. Această particularitate a stârnit interesul cercetătoarei Shana Zaia, de la Vrije Universiteit din Amsterdam, care a încercat să afle cum se transmiteau, în aceste condiții, cunoștințele religioase, relatează phys.org.
Cum învățau elevii babilonieni despre zei
Pentru a reconstitui metodele de predare din acea perioadă, Zaia a analizat tăblițele școlare scrise în cuneiformă care s-au păstrat până astăzi. Cercetătoarea a comparat exercițiile folosite în școli din mai multe orașe, printre care Babilon și Nippur, urmărind felul în care lecțiile se schimbau pe măsură ce elevii avansau în pregătire. Ulterior, a pus aceste exerciții în legătură cu activitățile pe care specialiștii le desfășurau în viața profesională.
Concluziile sale susțin cercetările anterioare, potrivit cărora educația babiloniană nu includea o programă religioasă separată. După cum observă Zaia, „nu exista, așadar, o distincție între educația «laică» și cea «religioasă»”.
La fel ca în multe alte sisteme de învățământ, învățarea se baza în mare măsură pe copierea textelor. Elevii memorau numele divinităților, caracteristicile acestora și denumirile locurilor sacre prin transcrierea repetată a listelor de vocabular, a imnurilor și a poveștilor. Printre exerciții se numărau și liste ample cu numele zeilor.

Unele exerciții reflectau tradițiile specifice fiecărei regiuni și identitatea religioasă a comunităților locale. De exemplu, programa folosită în nordul Babiloniei acorda o atenție deosebită orașului Babilon și zeului său protector, Marduk. În schimb, școlile din Nippur, un oraș din sud, excludeau complet acest material și se concentrau asupra propriului patrimoniu religios și asupra tradițiilor asociate zeului Ninurta.
În Babilonia antică, temele școlare puteau avea și o semnificație religioasă directă. Uneori, elevii realizau tăblițe cu exerciții pe care apoi le dedicau divinităților venerate în templele locale.
După încheierea studiilor, mulți dintre acești tineri deveneau consilieri, savanți sau specialiști care activau în temple. Cunoștințele religioase aprofundate le ofereau autoritatea necesară pentru a adapta tradițiile în funcție de împrejurări și de nevoile momentului.
Foto sus: Tukulti-Ninurta I în templul lui Marduk. Ilustrație de Margaret Dovaston (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...

















