VIDEO // 29 aprilie – Ziua Veteranilor de Război
Titlul de "veteran de război" a fost instituit pentru prima oara în România de către Regele Carol I prin Decret Regal, la 29 aprilie 1902, când se împlinea un sfert de veac de la decretarea, la 29 aprilie 1877, a mobilizării Armatei Române în Războiul pentru Independență.
Legea 303/2007 și HG 1222/2007 au reconfirmat ziua de 29 aprilie ca „Zi a Veteranilor de Război în România”, ca semn de recunoștință a meritelor deosebite ale celor care au luptat pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a României.
Bujorul românesc a fost ales ca simbol al recunoștinței și al respectului pentru veteranii de război și veteranii teatrelor de operații. Bujorul românesc este specie ocrotită de lege și, în tradiția și cultura românească, este asociat cu puterea dragostei, devotamentul, sacrificiul și sângele. Prin purtarea bujorului la rever, românii demonstrează recunoștința pentru faptele de arme ale militarilor români din toate timpurile.
Cu ocazia Zile Veteranilor de Război, Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud au postat pe pagina de socializare a instituției o serie de fotografii cu eroi din Primul și Al Doilea Război Mondial ce fac parte din fondurile: Iuliu Moisil, Ileana Anton, Ioan Marcu, George Uza si Grigore Bălan, ziarul "Plaiuri Năsăudene".
Foto : Intrarea Armatei Române în Cluj - 1919