Un tezaur vechi de 1.800 de ani, descoperit într-un cavou roman de la Galaţi
Descoperire spectaculoasă făcută de arheologii de la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, în cadrul cercetărilor arheologice preventive desfășurate la Cavoul Roman din Galați. În zona monumentului istoric vechi de peste 1.800 de ani a fost găsit un mic tezaur format dintr-o serie de foițe din aur, decorate cu diverse motive geometrice, și 20 de almandine (pietre semiprețioase din categoria granatelor).
Potrivit cercetătorilor, comoara zace acolo din perioada în care a fost ridicat monumentul funerar, care aparține, cel mai probabil, unei căpetenii importante.
„Pietrele roșu-rubiniu se foloseau ca piese de montură la inele, broșe și la pandantive în antichitate. Faptul că au fost depuse intenționat într-un loc ascuns dovedește că au avut o misiune certă, sigură: au făcut parte din bagajul din lumea de dincolo a defunctului care fusese îngropat acolo, cu mari onoruri. Acest mic tezaur arată că defunctul avea un potențial economic important și ne ajută foarte mult la datarea acestui mormânt”, a declarat arheologului Gabriel Jugănaru, pentru adevarul.ro.
O parte din relicvele scoase la lumină arheologii de la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați
Așa se face că actualele aprecieri științifice, potrivit cărora cavoul ar fi din secolul al IV-lea după Hristos, iar cel îngropat acolo ar fi fost un lider de origine sarmată, trebui revizuite. Arheologii sunt de părere că noile indicii arată că monumentul este dintr-o perioadă ceva mai veche, cuprinsă între a doua jumătate a secolului al II-lea și a doua jumătate a secolului al III-lea după Hristos, adică din intervalul de plină dezvoltare a epocii romane în zonă.
„Acest mormânt este contemporan cu castellumul de la Barboși, cu castrul de la Barboși, cu necropola și cu așezarea civilă. Toate făceau parte din așezarea arheologică a acestei zone”, a precizat Gabriel Jugănaru, care a precizat că lucrările arheologice vor continua în zonă.
O parte din relicvele scoase la lumină (foto: Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați)