Un „sfinx care zâmbește făcând două gropițe”, descoperit în Egipt
Un „sfinx care zâmbește făcând două gropițe”, reprezentând un împărat roman, a fost scos la iveală de către arheologi în apropierea templului lui Hathor din complexul arheologic Dendera, de unde provine și celebrul zodiac, la 500 kilometri sud de Cairo.
Sfinxul din calcar a fost descoperit într-un „bazin bizantin aflat în interiorul unui mormânt cu două niveluri”, alături de „o stelă romană gravată în demotică și hieroglifică”, a precizat Ministerul Turismului și Antichităților din Egipt, într-un comunicat citat de Agerpres.
Ministerul a adăugat că stela nu a fost încă descifrată pentru a afla identitatea exactă a împăratului, despre care echipa egipteană responsabilă cu săpăturile susține că ar putea fi „împăratul roman Claudius”.
Recent, autoritățile egiptene au anunțat descoperirea unui coridor ascuns, de nouă metri lungime, în interiorul Marii Piramide din Giza, care ar putea duce la „adevărata cameră funerară a faraonului Khufu (sau Keops)”, care se presupune că ar conține comoara acestuia.