Un nou Război Rece în Orientul Mijlociu?

Un Război Rece între cele mai puternice – din punct de vedere militar – două țări din Orientul Mijlociu, Iran și Isarel, începe să capete un contur din ce în ce mai clar, iar observatorii internaționali își fac griji din cauza potențialului său de escaladare într-un război propriu-zis.

În ultimele luni, Israelul a început să testeze rachete balistice, iar Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEA) a început investigații pe baza suspiciunii că Iran dezvoltă în secret tehnologii ce vor putea fi folosite în viitor pentru fabricarea de arme nucleare. Dincolo de contextul istoric complicat care face ca relațiile dintre cele două țări să se deterioreze pe zi ce trece, fondul problemei constă, de fapt, în lipsa de încredere și antipatia profundă reciprocă dintre Iran și Israel.

Regimul pre-islamist din Iran, cel al Șahului, a fost favorabil Israelului, însă revoluționarii islamiști care l-au îndepărtat pe Șah de la conducerea statului s-au situat pe poziții opuse. În parte, ostilitatea lor față de Israel a fost o reacție a poziției pro-israeliene a fostului lider. Pe de altă parte, ea s-a datorat și faptului că noul guvern islamist dorea să-și asume poziția de lider islamic radical în regiune, considerând că ar avea de câștigat prin sprijinirea radicalilor palestinieni împotriva Israelului. Din punct de vedere ideologic, guvernul de după 1979 a văzut Israelul ca parte a unei amenințări ”neo-immperialiste americane” la adresa independenței geopolitice a unor state pe cale de dezvoltare.

Germania nazistă sprijină antisemitismul în Iran

Există însă un factor istoric care a jucat un rol important în conturarea poziției clericale anti-israeliene din Iran. În anii '30 și în timpul celui de-al doilea război mondial, Germania a căutat să promoveze antisemitismul în Iran și în restul Orientului Mijlociu. Mijlocul preferat de propagandă a fost radioul, astfel că a fost înființată o stație de radio bilingvă (germană – farsi) – Radio Zeesen – ce transmitea de la Berlin. Până în 1940, postul de radio, care devenise puternic antisemit, ajunsese unul dintre cele populare din Iran.

Ambasadorul german din capitala persană, Teheran, a transmis Ministerului de Externe german că, în vederea favorizării sentimentelor antisemite din Iran, Radio Zeesen ar trebui, prin intermediul citatelor din Coran, să sublinieze vechea luptă lui Muhammad împotriva evreilor și pe cea a lui Hitler din epoca modernă. Propaganda Radioului Zeesen, dinainte și din timpul războiului, începuse de fapt ca parte a unei relații mult mai complexe dintre Germania și Persia. Între cele două țări exista o relație economică privilegiată, 47% din exporturile persane plecând spre Germania, în timp 80% din produsele industriale aduse în Persia erau de proveniență germană. Sentimentele filogermane ale perșilor s-au intensificat și după ce britanicii și sovieticii au invadat și ocupat țara în august 1941.

Radio Zeesen era ascultat nu doar de populația de rând, dar și de membri ai clerului iranian, inclusiv de cel care avea să devină liderul suprem al Iranului, Ayatollah Khomeini. Conform ambasadorului german, în 1941, clericii din zonele rurale din Persia sugereau populației că Hitler fusese trimis pe pământ de către Allah ca salvator al Islamului.

În deceniile postbelice, influența dreptei germane asupra clerului iranian a continuat sub forma filosofiei controversatului Martin Heidegger, membru al Partidului Nazist. În 1963, Khomeini le spunea suporterilor săi că ”evreii și străinii doresc să distrugă Islamul”, iar în cartea sa, Statul islamic, publicată în 1971, îi acuza pe evrei că sunt ”primii care au început propaganda anti-islamică și conspirațiile ideologice”. Treptat, aceste sentimente antisemite s-au combinat cu un puternic antisionism politic. În 1967, Khomeini le-a spus adepților săi că trebuie să ”aniliheze Sionismul inuman și necredincios”.

În vremurile mai recente, în ciuda faptului că guvernul iranian întreține relații cordiale cu comunitatea evreiască din Iran, elemente din conducerea statului au încercat să nege Holocaustul ca eveniment istoric. În 2006 a fost convocată o conferință internațională pe tema Holocaustului la care au fost invitați mai mulți activiști de extremă dreaptă și cercetători care neagă existența Holocaustului, inclusiv un fost lider al Ku Klux Klan și un neo-nazist german.

Căderea Uniunii Sovietice, recunoașterea existenței statului Israel de către Organizația pentru Eliberarea Palestinei și declinul stângii arabe în regiune a creat un vid politic ce a fost treptat umplut  de ideologia islamistă. Iranul a fost unul din principalii beneficiari ai acestui proces, precum și mișcările clientare sau aliate statului iranian – Hamas, Jihadul Islamic Palestinian și Hezbollah, considerate amenințătoare de către Israel. În ultimii ani, cea din urmă organizație a primit de la Iran cantități semnificative de arme, inclusiv mii de rachete.

Alt factor ce contribuie la creșterea tensiunilor din Orientul Mijlociu este comportamentul guvernului de la Teheran cu privire la problemele nuclare, evidențiat de frecventele ciocniri cu IAEA. Deși Iranul neagă în continuare că nu dorește fabricarea unei bombe nucleare, acțiunile sale dau Israelului foarte multe motive de îngrijorare. Până acum, Israelul era singura putere nucleară din regiune (deși refuză să confirme sau să infirme acest fapt), iar Iranul se simte cu siguranță intimidat de puterea militară a inamicului său.  De asemenea, Iranul se teme de modul în care americanii și pakistanezii s-ar putea folosi de arsenalul nuclear în viitor.

Industria nucleară iraniană datează încă din anii '60, dar abia din 2002 comportamentul statului privind dezvoltarea acestei industrii a început să provoace o neîncredere substanțială pe plan internațional vis-a-vis de Iran.  În plus, statul a avut și un program de cooperare privind dezvoltarea rachetelor cu Coreea de Nord. Acum, IAEA crede că există ”dovezi credibile” că Iranul a fost și s-ar putea să fie încă angajat în secret în ”activități privind dezvoltarea unui dispozitiv nuclear”.

Mai există un alt motiv-cheie pentru care Israelul se teme de Iran, anume capacitatea și, probabil, dorința Iranului de a purta un război convențional de lungă durată împotriva sa dacă Israelul – sau Statele Unite – vor încerca să folosească mijloace militare pentru neutralizarea programului iranian de arme nuclare. Dar frica Israelului față de capacitatea Iranului de a purta un război convențional este, într-o anumită măsură, bazată și pe faptul că, în trecut, Iranul s-a arătat dispus să-și sacrifice o mare parte a populației în război. Acest lucru a fost demonstrat în războiul dintre Iran și Irak (1980-1988), în care au murit în jur 700.000 de soldați iranieni (pierderile irakiene fiind semnificativ mai mici).

Istoria unui popor mereu persecutat vs. Istoria uneia dintre cele mai mari civilizații din lume

Temerile israeliene sunt încurajate și de experiența istoriei evreiești:repetate persecuții și masacre în Europa în epoca medievală și modernă timpurie, apoi pogromurile din Rusia de la sfârșitul secolului al XIX-lea și, în final, Holocaustul. Puține alte popoare au avut de înfruntat atâtea amenințări la însăși existența lor, iar politicienii și militarii israelieni prievesc potențiala amenințare nucleară iraniană și prin prisma acestei istorii zbuciumate.

În schimb, Iranul are o istorie unică în zona Orientului Mijlociu. În primul rând, a existat ca stat independent timp de milenii, încă din secolul al IX-lea î.Hr., având deci o foarte puternică identitate națională. În al doilea rând, nu suferă de diviziuni religioase interne majore, majoritatea populației aparținând ramurii Șiia după convrtirea în masă din secolul al XVI-lea. În al treilea rând, există în Iran un sentiment naționalist foarte dezvoltat, în parte produs a mai multor intervenții străine ce au avut loc în ultimul secol. În 1907, Rusia și Marea Britanie au împărțit de facto Persia în zone de interes economic. În 1908, rușii au intervenit din nou. În Primul Război Mondial, Iranul neutru a fost invadat de otomani, ruși și englezi. La sfârșitul războiului, au fost staționați aici soldați sovietici și britanici. În al doilea război mondial, Iranul – tot neutru – a fost încă o dată invadat de englezi și ruși. În 1953, CIA și serviciile secrete britanice au contribuit la organizarea unei lovituri de stat împotriva premierului naționalist în vederea asigurării controlului asupra surselor de petrol iraniene. În 1957, Statele Unite și Israelul se ocupau de pregătirea detestatei poliții secrete ale Șahului. Iar în deceniul ce a precedat revoluția islamistă din 1979, Statele Unite aveau 15.000 soldați staționați în Iran care, în mod controversat, nu erau supuși legii iraniene și a căror prezentă a dat naștere multor resentimente.

Deși Iranul și Israelul nu împărtășesc o graniță comună, Israelul este parțial înconjurat de state în care acționează acele organizații susținute de Iran – Hamas în Gaza, Jihadul Palestinian Islamic în Cisordania și Hezbollah în Liban.  Toate trei pot cauza probleme militare Israelului, și toate s-au născut, direct sau indirect, ca rezultat al unei probleme ce destabilizează Orientul Mijlociu de 60 de ani:relația israelo-palestiniană.

Acum circa 130 de ani, 95% din Palestina (ceea ce e acum Israel, Cisiordania și Gaza) era locuită de arabii palestinieni. În 1948, palestinienii au primit 43% din acest teritoriu, ofertă pe care au refuzat-o. Arabii au încercat atunci să distrugă Isarelul, dar au eșuat. Jumătate de veac mai târziu, în 2000, israelienii le ofereau palestinienilor 15% din ceea ce fusese cândva Palestina cu posibilitatea obținerii a încă 4% mai târziu. Și această ofertă a fost refuzată. Problema teritorială nu a fost încă rezolvată și se pare că actualul guvern de la Tel Aviv nu mai este dispus să ofere nici măcar procentul de 15%.

Un conflict deschis între Iran și Israel nu a început încă. Întrebarea-cheie este dacă Israelul, încă singura putere nucleară din zonă, e pregătit să privească de pe margine cum un stat cu puternice sentimente anti-israeliene dezvoltă abilitatea de a pregăti un atac nuclear împotriva sa. Nu se știe exact câți ani mai au Israelul, americanii și comunitatea internațională să rezolve această provocare fie pe plan diplomatic, fie pe plan militar. Până acum, încercările adversarilor Iranului de a încetini programul său nuclear s-au transpus în asasinarea a trei dintre cei mai buni specialiști iranieni în domeniu și folosirea unui virus pentru blocarea programelor pe calcultaor. Cât mai e până când acest Război Rece al Orientul Mijlociu va deveni unul ”cald” rămâne de văzut... (Dar ar mai bine să nu se ajungă acolo.)

http://www.historyextra.com/