Un coif de tip corintian din perioada războaielor greco persane, descoperit în Israel jpeg

Un coif de tip corintian din perioada războaielor greco-persane, descoperit în Israel

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 11 martie 2021

Un coif militar antic, foarte bine conservat, ce a fost purtat probabil de un soldat grec în timpul războaielor cu persanii, a fost descoperită în portul Haifa din Israel.

Cu o vechime estimată la 2.500 de ani, coiful a fost descoperită de un vas olandez în 2007 și a fost predat unității de arheologie marină din cadrul Autorității Israeliene pentru Antichități (IAA).

Coiful este de tip corintian, după numele orașului Corint din Grecia, unde astfel de căști au fost produse în secolul VI î.Hr, după care acest model de coif a ajuns să fie foarte popular în întregul spațiu mediteranean, precizează un comunicat al IAA. 

„Coiful a fost fabricată cu foarte multă pricepere, dintr-o singură foaie de bronz, prin încălzire și lovire cu ciocanul, Această tehnică făcea posibilă reducerea greutății coifului, fără a pierde din capacitatea de protecție pentru războinici”, se mai precizează în comunicatul citat.

Kobi Sharvit, directorul unității de arheologie marină din cadrul IAA, spune că „acest coifi-a aparținut probabil unui războinic elen de pe una dintre corăbiile de război grecești ce au participat la confruntările navale împotriva persanilor”.

În anii care au urmat celor două invazii eșuate al Imperiului Persan în Grecia (după 479 î.Hr), elenii au trecut în ofensivă și au lansat multiple atacuri împotriva persanilor în Mediterana de Est. Acest coif a fost probabil purtat de unul dintre războinicii eleni care au participat la aceste confruntări. Ostilitățile dintre greci și persani au continuat până când Alexandru cel Mare a cucerit Imperiul Persan în 330 î.Hr.

Foto sus: Facebook / Autoritatea Israeliană pentru Antichități