Diverse obiecte găsite în aceeași groapă, alături de coiful de bronz de tip Berru (1), inclusiv o coasă de fier (2) și patru tesle (3a–d)

Un coif celtic rar, vechi de peste 2.000 de ani, descoperit pe ruta chihlimbarului, departe de teritoriul celților

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 31 octombrie 2026

În urmă cu aproximativ 2.400 de ani, la Łysa Góra, în Polonia, un grup de oameni a luat un coif din bronz, l-a zdrobit, l-a rupt în bucăți și l-a aruncat într-o groapă alături de topoare din fier și o seceră. Astfel de coifuri sunt descoperite, de regulă, în morminte bogat împodobite, aparținând elitei războinice celtice, din regiunea Champagne, în Franța, până la Dürrnberg, în Austria.

Un studiu recent, publicat în revista Antiquity, anunță descoperirea unui coif rar, de tip Berru. Amplasarea sa, în nord-estul Poloniei, îl transformă într-o piesă cu totul excepțională: este singurul exemplar de acest fel cunoscut până acum care a fost găsit în afara teritoriului de origine al celților, în contextul secolului al IV-lea î.Hr., informează Phys.org.

„Łysa Góra este unul dintre cele mai fascinante și misterioase situri arheologice datând din prima epocă a fierului. Coiful este un simbol al puterii și o dovadă directă a existenței unor contacte la mare distanță”, a declarat Bartłomiej Kaczyński, arheolog la Muzeul Arheologic de Stat din Varșovia.

Îngropat pe un deal, alături de alte obiecte

Łysa Góra era o așezare fortificată din prima epocă a fierului, construită pe o dună de nisip situată între râul Orzyc și un lac. Potrivit studiului, locul a fost locuit între secolele al VI-lea și al IV-lea î.Hr., cel mai probabil de comunități aparținând culturii tumulilor baltici de vest.

Arheologii cunosc situl de câteva decenii. Primele cercetări au avut loc în mai multe etape, între 1971 și 1992. Cu toate acestea, rezultatele acelor săpături au fost publicate doar într-o mică măsură, astfel că potențialul arheologic al așezării a rămas, în mare parte, neexplorat, arată autorii studiului.

Mai mult, reputația sitului îi făcea pe cercetători să privească cu scepticism posibilitatea unor descoperiri importante.

„Nu știam la ce să ne așteptăm, deoarece locul avea reputația unui sit puternic afectat de intervenții și perturbări”, a explicat Kaczyński.

Lucrurile s-au schimbat odată cu cercetarea unei gropi ritualice, în care se aflau resturi carbonizate. Printre obiectele descoperite acolo se numărau topoare și o seceră, dar și un obiect care avea să le atragă atenția arheologilor: o piesă neobișnuită din bronz, care părea inițial un vas.

„În timpul săpăturilor, am descoperit un obiect realizat din tablă de bronz, pe care l-am considerat la început un recipient. Abia după ce am scos la iveală vârful acestuia ne-am dat seama că descoperiserăm un coif de un tip extrem de rar”, a povestit arheologul.

Exemplare similare de coifuri din bronz au fost descoperite în situri precum cel de la Dürrnberg, în Austria, aflat la mare distanță spre sud. Împreună cu aproximativ 31 de fibule și podoabe inelare de tip La Tène, cele mai multe fragmentare, aceste artefacte ridică o ipoteză interesantă: la Łysa Góra ar fi putut exista o comunitate celtică, nu doar o așezare care întreținea relații comerciale cu celții.

Este posibil ca acest coif să fi ajuns acolo prin intermediul schimburilor comerciale, însă autorii studiului consideră că această explicație este puțin probabilă. Obiectul era asociat unui statut social înalt și elitelor războinice, concepte care nu se regăseau în aceeași formă în comunitățile locale din nord-estul Poloniei. Prin urmare, cercetătorii cred că este mult mai probabil ca proprietarul coifului să fi locuit, cel puțin o perioadă, la Łysa Góra.

Până în prezent, în sit au fost descoperite aproape 80 de artefacte de origine celtică, aparținând culturii La Tène.

„Diversitatea lor sugerează că la Łysa Góra a trăit o comunitate de celți timp de aproximativ două generații”, a precizat Kaczyński.

Un important punct comercial pe ruta chihlimbarului

Dar ce îi adusese pe celți atât de departe de teritoriile lor de origine? Potrivit studiului, Łysa Góra ar fi putut funcționa ca un important punct comercial.

Așezarea se afla în apropierea regiunii Kurpie, bogată în chihlimbar, precum și a unor rute care duceau spre nord, către Peninsula Sambiană. Poziția strategică le-ar fi permis locuitorilor să controleze și să faciliteze transportul chihlimbarului și al altor mărfuri către Europa Centrală.

„Pe baza izvoarelor scrise din Antichitate, nu putem exclude nici posibilitatea ca acolo să fi avut loc și comerțul cu sclavi”, a adăugat Kaczyński.

Săpăturile continuă să scoată la iveală noi indicii despre activitatea intensă care se desfășura în așezare. Aproape 350 de obiecte metalice, mărgele din chihlimbar, un inel din chihlimbar rămas neterminat și o monedă de bronz care ar putea aparține regelui trac Seuthes al III-lea conturează imaginea unui centru în care comerțul și producția aveau un rol important.

În 2025, echipa de arheologi a făcut o altă descoperire neobișnuită: un instrument folosit pentru trepanație, o intervenție medicală care presupunea perforarea craniului. Potrivit lui Kaczyński, obiectul indică faptul că „printre membrii comunității care locuia la Łysa Góra se afla și o persoană – posibil un druid – care avea cunoștințe medicale”.

„Łysa Góra este visul oricărui arheolog. Sper că vom descoperi acolo și mai multe artefacte excepționale în anii următori”, a declarat cercetătorul.

Foto sus: Diverse obiecte găsite în aceeași groapă, alături de coiful de bronz de tip Berru (1), inclusiv o coasă de fier (2) și patru tesle (3a–d). (© B. Kaczyński in Kaczyński et al. 2026, Antiquity, doi.org/10.15184/aqy.2026.10436)

Mai multe pentru tine...