
Testamentul Papei Francisc
Vaticanul a publicat, luni seară, testamentul Papei Francisc, care a dispus să fie înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore, nu departe de icoana Fecioarei Maria „Salus Populi Romani” din Roma. Suveranul Pontif a cerut ca mormântul să fie simplu, direct în pământ, și să aibă numai cuvântul „Franciscus”.
„Suferința care s-a făcut prezentă în ultima parte a vieții mele am oferit-o Domnului pentru pacea în lume și fraternitatea între popoare. Domnul să le dăruiască răsplata meritată celor care au ținut la mine și care vor continua să se roage pentru mine”, a scris Papa Francisc în testamentul său, conform Vatican News.
Vatican News a publicat o traducere a testamentului Papei Francisc:
Miserando atque eligendo.
”În numele Preasfintei Treimi. Amin.
Simțind că se apropie apusul vieții mele pământești și, cu o vie speranță în viața veșnică, doresc să-mi exprim voința mea testamentară numai în ceea ce privește locul înmormântării mele.
Am încredințat viața mea și slujirea mea preoțească și episcopală Maicii Domnului nostru, Preasfânta Maria. De aceea, cer ca rămășițele mele pământești să se odihnească așteptând ziua învierii în bazilica papală Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare, din Roma – n.r.).
Doresc ca ultima mea călătorie pământească să se încheie chiar în acest sanctuar marian străvechi, unde mergeam pentru rugăciune la începutul și sfârșitul oricărei călătorii apostolice ca să-i înmânez cu încredere intențiile mele Maicii Neprihănite și să-i mulțumesc pentru grija docilă și maternă. Cer ca mormântul meu să fie pregătit în nișa navei laterale, dintre Capela Paulină (Capela icoanei Salus Populi Romani) și Capela Sforza, din bazilica papală menționată, după cum este indicat în atașatul adiacent. Mormântul trebuie să fie în pământ, simplu, fără vreun ornament special și cu o singură inscripție: Franciscus.
Cheltuielile pentru pregătirea înmormântării mele vor fi plătite cu suma binefăcătorului pe care l-am dispus, de transferat bazilicii papale Santa Maria Maggiore, pentru care am avut grijă să dau instrucțiunile oportune monseniorului Rolandas Makrickas, comisar extraordinar al Capitolului liberian.
Domnul să le dăruiască răsplata meritată celor care au ținut la mine și care vor continua să se roage pentru mine. Suferința care s-a făcut prezentă în ultima parte a vieții mele am oferit-o Domnului pentru pacea în lume și fraternitatea între popoare.
Sfânta Marta, 29 iunie 2022
Francisc
Papa Francisc a murit luni, 21 aprilie 2025, a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani. Internat cu pneumonie bilaterală la Spitalul Gemelli din Roma, încă din data de 14 februarie 2025, în ciuda tratamentului intensiv primit, incluzând oxigenoterapie și transfuzii de sânge, starea Suveranului Pontif s-a agravat.
Foto sus: Papa Francisc (© Mazur/catholicnews.org.uk)