Tavernă romană veche de peste 2100 de ani descoperită în Franţa
Romanii nu şi-au ascuns niciodată pasiunea pentru mâncare şi băutură, în special preferinţa pentru vin. Iubeau vinul atât de mult încât i-au închinat poezii, picturi. Nu este surprinzător faptul cătabernaera un loc cheie în viaţa romană. În sudul Franţei a fost descoperită recent o astfel de încăpere, care datează de 2100 de ani, reprezentând o modalitate de răspândire a culturii şi mentalităţii romane în rândul noilor popoare cucerite.
Structura a fost scoasă la supafaţă în portul antic Lattara, un sit arheologic aflat lângă Montpellier. La început, cercetătorii au crezut că este o brutărie, datorită prezenţei a trei cuptoare şi a unei pietre de moară, în cele două camere mari.
Însă odată cu continurea săpăturilor, s-au găsit vertebre de peşte, oase de animale, numeroase tăvi de servire şi boluri, şi cel mai important extrem de multe recipiente de băut vinul. Au fost găsite şi trei bănci, dar şi câteva locuri speciale destinate libaţiilor. Libaţiile erau ritualuri specifice romanilor care constau în vărsarea unei cupe de vin, de lapte etc. în cinstea zeilor după ce cineva și-a muiat buzele în ea.
Locul unde a fost găsită încăperea romană este unul foarte interesant, având în vedere faptul că înaintea venirii romanilor acolo locuiau fermieri celţi. Odată cu venirea lor, portul a fost urbanizat, locurile de muncă s-au divesificat, toate aducând cu sine nevoia construirii unor locuri unde oamenii puteau veni să bea şi să mănânce.