Surpriza subterană: faimoasele statui de pe Insula Paştelui au corpurile îngropate

Aproape 1000 de statui monolitice gigantice împânzesc toate colţurile de pe insula Rapa Nui (denumirea indigenă a Insulei Paştelui). Efigiile de piatră au devenit un mister pentru cercetători, care nu au desluşit cum au fost mutate bucăţile de piatră ce cântăresc câteva tone din cariera de la Rano Raraku şi „plantate” în diverse puncte de pe insulă, pe teren accidentat.  

Istoria aşezărilor din mijlocul Oceanului Pacific este şi ea un mister. Colonizarea a avut loc în două faze, prima având loc pe insule precum Fiji sau Tonga, acum aproximativ 3000 de ani. Următoarea fază a avut loc în jurul anului 1200 î.Hr., iar colonizatorii au debarcat pe Tahiti, Insula Paştelui şi Hawaii. Nu se ştie, totuşi, motivele pentru care aceştia s-au mutat pe aceste insule.

Figurile gigantice din piatră de pe Insula Paştelui au atras numeroşi turişti şi cercetători în mijlocul pustietăţii pacifice timp de secole. Dar arheologii au descoperit că statuile nu au, de fapt, numai capete, ci şi corpuri imense îngropate în pământ.

Conducătoarea echipei care s-a ocupat de săpături, Jo Anne van Tilburg, a declarat că „săpăturile au descoperit busturile unor statui înalte de 7 metri”. „Sute, poate mii, de vizitatori pe insulă au fost uimiţi să vadă că, într-adevăr, statuile de pe Insula Paştelui au corpuri! Totuşi, mai important e că am descoperit multe lucruri despre tehnicile Rapa Nui de inginerie antică”.

Echipa de cercetători a constatat că pământul care a îngropat statuile a fost adus de ploaie de amonte, deci statuile nu au fost îngropate intenţionat. Statuile stau pe un pavaj de piatră, deci nu s-a dorit să fie sprijinite de pământ. În roca de bază au fost cioplite găuri care să sprijine trunchiuri de copaci în poziţie verticală. Statuile au fost sculptate folosind frânghii, pietre, bulumaci şi unelte din piatră.

Insula Paştelui este una dintre cele mai îndepărtate din lume, ascunsă în Pacificul de Sud, şi a fost locuită de o populaţie polineziană, a cărui istorie nu se cunoaşte. Se crede că ridicarea acestor statui a dus chiar la decăderea populaţiei:când europenii au descoperit insula, în anii 1700, populaţia deja decimase aproape toţi copacii de pe insulă pentru a ridica statuile, ceea ce a afectat ecologia insulei şi a dus la declinul civilizaţiei.

Totuşi, cercetătorii au descoperit că statuile erau asociate, în mod cert, cu diverse ceremonii religioase. Van Tilburg a spus că „am găsit mari cantităţi de pigment roşu, care a fost folosit pentru a picta statuile.” Şi, cel mai important, au găsit pe pavajul de sub o statuie o piatră sculptată cu un simbol în formă de semilună, despre care se crede că reprezintă o canoe sau vaka.Pe spate, statuile sunt acoperitede numeroase petroglife, dintre care multe suntvaka. Se crede că există o conexiune directă între simbolul vakaşi identatea artiştilor sau grupului care deţinea statuile.

Cea mai înaltă dintre statui măsoară 9 metri şi cântăreşte 82 de tone. Alta, rămasă neterminată, ar fi măsurat 21 de metri şi ar fi cântărit 270 de tone.