Situl de la Pietroasele un exemplu de cum să faci lucrurile rău sau cum îşi bat joc românii de istorie
Există trei lucruri pentru care o comună din judeţul Buzău este cunoscută, chiar şi dincolo de graniţele României:tezaurul numit Cloşca cu puii de aur, vinul de Pietroasele şi situl arheologic care datează din timpul împăratul roman Constantin cel Mare. Deşi cei trei „ambasadori" oferă ce au mai bun pentru ca succesul unei asemenea zone să fie garantat, lucrurile devin de-a dreptul încurcate în momentul în care discutăm de modalitatea de exploatarea a acestor resurse. Altfel spus situl arheologic, compus din necropolă, castru, therme şi aşezare civilă, toate încadrate în lista monumentelor de patrimoniu clasa A, „stânjeneşte" dezvoltarea economică a zonei bazată pe viticultură.
Hai să ne imaginăm cum ar fi arătat această situaţie în Germania sau în Franţa dacă datele problemei stau astfel:una din cele mai cunoscute zone viticole ale ţării să fie locul unde s-a descoperit un tezaur romano-bizantin cu 22 de piese de aur (azi se mai cunosc doar 12 în greutate de 19, 820 Kg, după o foarte tristă poveste), iar pe deasupra acolo să fie şi un important castru roman construit în timpul unuia dintre cei mai populari împăraţi romani printre creştini. Singura dilemă care ar putea să apară aici ar fi:cum ar putea turistul să separe legendele fabricate de comercianţii de vin, de miturile ţesute în jurul istoricului locurilor. Poate nici nu ar fi nevoie, când ar savura o cupă de vin bun cu imaginea reprezentativă a tezaurului pe etichetă, într-un restaurant construit în stilul construcţiilor romane la câţiva paşi de ieşirea din aria protejată cu stricteţe a sitului.
Revenind la Pietroasele de Buzău, lucrurile stau un pic diferit. Situl arheologic, cu cele patru componente ale sale-din care vizibile sunt doar două (castrul şi thermele romane), se află într-o situaţie îngrijorătoare, iar ceea ce ar fi trebuit să îi fie de ajutor şi anume o infrastructură care să aducă turiştii îi grăbeşte dispariţia.
De ce este unic în România situl de la Pietroasele
Deşi săpăturile arheologice au început în anii '70, ultimele descoperiri arheologice, făcute sub presiunea descărcării de sarcină a zonei pe unde trebuie să treacă Drumul Vinului (lucrare publică finanţată de Consiliul Judeţean Buzău ce face parte (ironic!) din proiectul „Modernizarea infrastructurii de acces la zonele turistice cu potenţial demonstrat ale judeţului Buzău" n.r.), aduc o nouă lumină asupra ansamblului. Arheologii de la Muzeul Judeţean de Istorie au descoperit noi ziduri care înconjoară „Edificiul cu Hipocaust" (denumirea dată de specialişti thermelor romane de la Pietroasele). Specialiştii spun că ultimele săpături de la Pietroasele dezvăluie un edificiu mult mai vast decât şi-au imaginat vreodată, declarându-se surprinşi de această construcţie nou găsită.
„Surpriza a venit după ce am săpat două şanţuri unde am descoperit nişte ziduri exterioare. Probabil ca este vorba de zidul de incintă care închidea aria de aici. Pentru că este o construcţie de înaltă artă, cu finisaje speciale care nu au mai fost semnalate nici măcar în Bulgaria, ne aşteptăm la nişte descoperiri surpriză", declara în această vară Marius Constantinescu, istoric şi arheolog în cadrul Muzeului Judeţean Buzău şi cel care se ocupă de şantier.
Click aici pentru a vedea o galerie foto de la singurul castru roman descoperit din judeţul Buzău
Însă această nouă descoperire vine să completeze un ansamblu a cărei valoare deja era greu de estimat: cea a ruinelor sistemului de băi publice din Pietroasa sunt asemănătoare celor de la Roma. Caracteristica unică a acestor therme, egalată doar de cele de la Pompei şi Herculaneum, este faptul că au fost vreme de două milenii îngropate (mai exact din anul 360, când acestea şi-au încetat existenţa). Inventarul obiectelor găsite şi cu această ocazie duc la concluzia că aici a fost reşedinţa unui demnitar important trimis aici de Constantin cel Mare în urma reorganizării şi a reaşezării trupelor romane pe graniţa de nord a Imperiului pentru a proteja noua capitală, Constantinopol, de invaziile barbare. Soldaţii trimişi aici aparţineau Legiunii a XI-a Claudia, care avea baza la Durostorum.
Intenţii bune, rău aplicate
Pentru că cele mai importante descoperiri se exitindeau sub calea de acces s-a propus ca Drumul Vinului să facă o săritură de vreo sută de metri peste această zonă. Zis şi făcut! Până aici lucrurile par mai bune decât ne-am putea închipui: un pod care salvează ruinele thermelor, iar arheologii îşi pot continua săpăturile.
Mai citeşte:
Cripta Bazilicii de la Halmyris, la voia întâmplării FOTO
Bisericuţele de la Basarabi-Murfatlar, la un pas de dispariţie FOTO
Hanul Solacolu, de la un local luxos, la o ruină de bordel ilegal FOTO
În propoziţie sună bine, în teren lucrurile nu stau chiar aşa. Sunt cel puţin două aspecte care lasă mult de dorit. În primul rând documentaţia tehnică aferentă proiectului, realizată de către Direcţia de Dezvoltare Regională din cadrul Consiliului Judeţean Buzău, nu a prevăzut şi obţinerea din partea Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DCCPCN) Buzău a certificatului de descărcare de sarcină arheologică, în conformitate cu prevederile art. 36 al Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
Chiar dacă arheologii buzoieni au formulat obiecţiuni referitoare la faptul că lucrările aferente realizării pasajului pot distruge iremediabil unele vestigii arheologice de importanţă naţională şi au propus încă de la debutul întocmirii studiului tehnic al proiectului realizarea unei pasarele în zona thermelor romane, care să permită punerea în valoare şi includerea vestigiilor respective în circuitul turistic, punct de vederea acceptat la acel moment nivelul C.J. Buzău, aceste lucruri nu s-au concretizat în forma finală a documentaţiei.
Totuşi, echipa de implementare a proiectului a iniţiat consultări cu specialişti din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie Buzău pentru protejarea vestigiilor arheologice din zona sitului, soluţia adoptată a fost construirea unui pasaj suprateran (proiectat realizat de către SC Consilier Construct SRL). În urma licitaţiei publice organizate de CJ Buzău, lucrările pentru construirea pasajului au fost adjudecate de către SC Conferic SRL Buzău.
Realizarea proiectului în forma aceasta duce la cel de-al doilea motiv de nemulţumire, venit de această dată din partea autorităţilor locale care s-au declarat dezamăgite de proiect, întrucât lucrarea supraterană peste termele de la Pietroasele obturează intrarea în curţile mai multor localnici. Constructorul a încercat să rezolve problema şi s-a apucat să construiască bretele, rampe, să mute porţi şi stâlpi de curent, ca să le creeze oamenilor intrări în curţi pentru maşini şi diverse altelaje. Lucrările neprevăzute, apărute la "Drumul Vinului" au ridicat însă valoarea finală a investiţiei cu aproximativ 2 milioane de lei (fonduri alocate exclusiv de Consiliul Judeţean Buzău).
Imagine cu thermele sub podul construit pentru Drumul Vinului
Cum o greşeală, naşte alta
Întrucât documentaţia tehnică era incompletă, iar şeful DCCPCN nu a sesizat acest aspect, cheltuielile pentru realizarea descărcării de sarcină arheologică nu au fost prevăzute în proiectul realizat de către Direcţia de Dezvoltare Regională. Muzeul Judeţean de Istorie Buzău a încercat a avansat soluţia realizării etapizate a operaţiunilor conexe, utilizând fondurile proprii prevăzute pentru alte activităţi, respectiv cele destinate pentru deschiderea unui nou şantier arheologic în localitatea Gherăseni, pentru care se obţinuse avizul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. O intenţie nobilă, dar nu prea ortodoxă, mai cu seamă că media locală a semnalat unele presiuni exercitate de factori de decizie din administraţia publică locală asupra arheologilor pentru executarea formală/superficială a cercetărilor preventive şi finalizarea rapidă a lucrărilor.
După ce nu a sancţionat abaterea produsă în 2009, în urma sesizării făcute de arheologi pentru modificarea proiectului Drumului Vinului, DCCPCN Buzău nu are de gând, cel puţin până în prezent săşi exercite atribuţiilor de control ce revin.
Nici Primăria din Pietroasele, cel de-al doilea factor important în protejarea acestui sit nu dă dovadă de exces de zel, dimpotrivă. Potrivit aceleiaşi Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (republicată), autorităţile locale ar trebui să asigure paza situl arheologic. În incinta thermelor au fost depozitate diferite materiale, iar anexele locuinţelor din vecinătate sunt construite integral din blocuri de piatră, similare cu cele ale obiectivului pe care doar plăcuţă încearcă să îl protejeze speriindu-I pe cei interesati cu amenzi "de la 5 mil. la 250 mil." Oricum nimeni nu se jenează. Chiar şi la Primărie cu prilejul realizării lucrărilor de reabilitare a sediului din localitate au fost efectuate intervenţii neautorizate asupra Castrului roman.
Avertizările specialiştilor cu privire la faptul că lipsa pazei siturilor arheologice este de natură să creeze riscuri la adresa securităţii vestigiilor, cu atât mai mult cu cât în majoritatea siturilor straturile de cultură se află aproape de suprafaţa solului, fiind uşor accesibile unor persoane neautorizate.
Pietre din zidurile romane folosite de localnici la alte constructii
O lecţie de istorie din care nu am învăţat nimic
În fond lecţia din trecut cu privire la tezaur nu a fost învăţătură de minte. Atunci Closca cu puii de aur a fost găsit în mod întâmplator de către doi meşteri pietrari, Ion Lemnaru şi Stan Avram, care erau angajaţi de către antreprenorul albanez Anastase Tarba Verusi. Cei doi meşteri extrageau piatra de la poalele masivului Istrita pentru ridicarea zidului Episcopiei Buzăului. Aceştia au descoperit piesele tezaurului prin simpla ridicare a unor blocuri de piatră, într-o alveolare. Deşi astăzi sunt recuperate şi cunoscute publicului doar 12 piese, cu o greutate totală de 19, 820 kg, se pare ca iniţial tezaurul era compus din 22 de obiecte.
Cei doi pietrari au ascuns obiectele în podul casei. Se pare că cei doi au crezut că materialul din care sunt făcute obiectele este alamă şi au distrus un astfel de obiect încercând să facă o balama din el. Apoi cei doi ţărani au încercat să vândă unele piese, întregi sau sparte. Un an mai târziu, în 1838, antreprenorul albanez Verusi reuşeşte să ia o bucata dintr-un obiect al tezaurului spre a o prezenta unui bijutier din Bucuresti. Se pare ca a luat un fragment de colan, cu inscriptie, dispărut astăzi fără urmă. La puţin timp Verusi a reusit să cumpere de la ţărani întregul tezaur pe suma de 4000 de piaştri, banii primiţi de la statul roman pentru refacerea unui pod afectat de viitură. Noul proprietar spre a nu atrage atenţia asupra sa şi a tezaurului, a luat decizia de sparge piesele. Astfel a fost tăiată cu toporul tipsia de aur în patru bucăţi; tezaurul a fost apoi ascuns undeva în apropierea santierului de la podul de la râul Câlnău. În încercarea de a ascunde existenta tezaurului, Verusi a greşit prin faptul ca nu a dat importanţă pietrelor preţioase care s-au împrăştiat prin curte odată cu spargerea pieselor. Acestea au fost strânse cu matura şi aruncate în drum. De aici şi până la a alfa autorităţile despre întreaga poveste nu a fost decât un pas. Până şi prevederile Regulamentelor Organice făceau referiri clare la patrimoniul naţional, tezaurul era încă de la descoperire, proprietate a statului român şi trebuia predat autorităţilor. Toţi cei implicaţi în acest proces de tăinuire a tezaurului au fost arestaţi şi judecaţi. În 1839 procesul s-a încheiat pentru ca s-a considerat ca piesele au fost recuperate (doar 12 din totalul de 22). Din toată istoria această se remarcă un personaj: arendaşul Ghita a fost condamnat la doi ani de detenţie. După ieşirea din închisoare el a avut o evoluţie spectaculoasă din punct de vedere financiar: şi-a achizitionat importante suprafeţe de vie în judeţul Buzau, moşii şi a ridicat un impozant hotel în oraş. Se pare că el l-a şantajat pe Verusi primind de la el un numar de piese. Chiar şi Verusi nu a dat totul la stat, pentru că el devine unul dintre cei mai importanţi antreprenori în lucrări de construcţie din ţară.
În momentul găsirii sale până către finele secolului al XIX-lea tezaurul de la Pietroasele a fost cel mai mare tezaur de aur din lume descoperit la vremea aceea - încă nu se descoperise mormântul lui Tutankamon. Studierea sa este legată de numele lui Alexandru Odobescu, cel care a publicat lucrarea ''Le trésor de Petrossa'' în trei volume dintre care primul a apărut în anul 1889, iar ultimele două după tragica moarte a cercetatorului, în 1896 şi respectiv 1900.
Acesta a datat tezaurul în acelaşi secol IV d. Hr. atribuindu-l regelui vizigot Athanaric. Luând în considerare faptul că această descoperire s-a făcut într-o epocă în care plasarea "in situ" a unui obiect nu era nici măcar la stadiu de idée se poate accepta ideea că piesele ce compun Tezaurul de la Pietroasele au fost îngropate undeva în jurul anilor 376-anul invaziei hunilor la nordul Dunării şi 380-anul retragerii lui Athanaric în Imperiul Roman. Cel mai probabil piese sunt de provenienţă orientală, prelucrate în atelierele romane din Antiochia sau chiar in Constantinopolul şi reprezintă un dar al lui Iulian Apostatul (331-363) făcut lui Athanaric. Aceasta era o practică larg răspândire în lumea romană, mai ales începând cu sec. I d. Hr.
Întreaga povestea a tezaurului este o istorie recentă şi tragică a ceea ce se poate întâmpla cu o valoare inestimabilă, datorită intereselor mici şi perene ale oamenilor. Lipsa de pază a unui asemenea monument nu înseamnă doar dispariţia unor pietre din zid, ci şi a obiecte importante.
Totodată, degradarea şi deteriorarea patrimoniului arheologic, accentuată şi de neadoptarea unor măsuri concrete de eficientizare a lucrărilor de specialitate la situl arheologic în cauză, poate duce la pierderea unui potenţial turistic important.
Historia face şi investigaţii
Apariţia acestui articol pe site-ul ziarului Adevărul se datorează declaraţiilor domnului consilier superior Preda de la Directia de Cultură, Culte şi Patrimoniu din Buzău. Acesta a considerat că revista Historia, locul unde ar fi trebuit să vadă lumina tiparului această tristă poveste a unuia dintre cele mai importante monumente istorice din perioada secolului al IV-lea, din stânga Dunării, nu are ca obiect de activitate investigaţia jurnalistică pe teme de istorie şi patrimoniu.
Voiam să vă întreb câteva lucruri referitoare la sitului de la Pietroasele, în ce stare se mai află?
Situl de la Pietroasele încă nu s-au încheiat săpăturile, acolo sunt mai multe locuri în care se sapă, nu ştiu dacă eu aş fi în măsură să vă spun. De ce nu încercaţi să vorbiţi cu cei care efectiv conduc şantierul arheologic.
Întrebarea mea era legată în primul rând de acel drum care se face pe deasupra. Pentru că „drumul vinului" cum îi spune acolo ar fi trebuit să fie un drum care să înlesnească accesul la zona turistică, dar efectiv parcă îngroapă zona asta turistică, nu, pentru că efectiv trece peste thermele romane?
Păi dacă nu era drumul ăsta arcuit peste ceea ce se vede acum nu s-ar fi văzut niciodată. S-a realizat podul acolo pentru că săpătura s-a extins şi dacă n-a existat posibilitatea asta să se facă drumul, nu s-ar fi putut face nici săpătura.
Dar înţeleg că au fost ceva probleme cu documentaţia la acest proiect, întrucât nici bugetul prevăzut pentru descărcarea arheologică nu era prevăzut în acte? Cel puţin aşa susţin cei de la Muzeul Judeţean de Istorie.
Eu nu înţeleg, dumneavoastră faceţi o anchetă. Eu nu ştiu dacă Revista „Historia" are o treabă, scrie despre situl în sine sau despre problemele pe care le-a avut domnul Constantinescu cu drumul şi cu cercetarea dumnealui.
Cred că Revista Historia se preocupă de probleme de istorie! Şi investigaţia jurnalistică este un tip de articol, nu credeţi?
Păi problema pe care o puneţi dumneavoastră sună un pic altfel, sună a cotidian care nu caută să ... nu ştiu, în fine, dacă vreţi să aflaţi lucruri de genul acesta, îl căutaţi pe domnul director sau pe domnul Constantinescu, care efectiv e responsabil de ce a făcut acolo şi lămuriţi aspectele astea, care sunt un pic mai delicate şi nu cred că fac, sincer vă spun părerea mea personală, obiectul revistei dumneavoastră. Acum dumneavoastră puteţi să scrieţi acolo ce vreţi, dar eu nu sunt abilitat să vă dau informaţiile astea cu banii şi aşa mai departe.
Nu vă întrebam de bani, vă întrebam de documentaţie, dar dacă nu puteţi să-mi răspundeţi şi să aveţi o poziţie oficială a Direcţiei de Cultură, nu e nici o problemă. Vă mulţumesc pentru cele declarate.
N-aveţi pentru ce."
Pe directorul al Direcţiei de Cultura, Culte şi Patrimoniu Buzău, preotul Constantin Cătoi, l-am căutat în câteva rânduri, dar nu am reuşit să stăm de vorbă cu domnia sa.
