Simbolul oraşului Satu Mare, un tun imobiliar în aşteptare FOTO VIDEO
Clădirea simbol a oraşului Satu Mare, Hotelul Dacia, se află într-o periculoasă situaţie gri:nici în ruină, nici restaurată, cu o firmă care o gestionează aflată în faliment şi cu un proprietar care încearcă să tragă nişte sfori să obţină un preţ mare de la stat. Lucrurile se află într-un blocaj, din care imobilul este cel mai afectat.
Istoricul clădirii simbol a oraşului Satu Mare
Apariţia clădirii în peisajul local a fost determinată, la finele secolului al XIX-lea, de decizia autorităţilor vremii de înnoire a centrului Sătmarului, odată cu demolarea vechii primării numite de localnici „Casa cu turn", construită în 1777.
Problema destinaţiei noii clădiri ce urma a fi ridicată a produs numeroase discuţii pro şi contra în rândul edililor oraşului. O parte a autorităţilor doreau construirea unei clădiri de locuinţe de închiriat sau a unui bazar care ar fi adus profituri considerabile. Alţii, printre care şi primarul de la acea vreme, Herman Mihaly, adept al înnoirii, propuneau construirea unui hotel modern care să găzduiască o cafenea, un restaurant, o imensă sală de protocol. Acest complex arhitectonic ar fi putut servi drept focar de cultură, corespunzător dezideratelor culturale moderne.
După polemici aprinse, adepţii primarului Herman Mihaly au avut câştig de cauză, astfel că, în vara anului 1897, a fost organizat un concurs pentru conceperea de proiecte de edificii în vederea ridicării unui complex arhitectonic care să satisfacă exigenţele. Arhitecţilor, le-a fost dată mână liberă, singurele condiţii fiind cele de încadrare în spaţiul de circa 300 de mp şi în bugetul de 200.000 de forinţi.
Din cele 11 de proiecte depuse şi evaluate de Comisia de arhitectură din Budapesta, a fost declarat câştigător cel conceput de arhitecţii Balint Zoltan şi Frommer Lajos. Cei doi au fost elevii şi continuatorii arhitectului Lechner Odon, promotorul stilului seccesion pe care avea să-l reprezinte şi clădirea Hotelului „Dacia". Hotelul se poate lăuda cu faptul că proiectul său arhitectural a fost răsplătit cu medalia de aur la un concurs de arhitectură din Viena, în 1910.
;
Un pic din influenţa lui Gustav Klimt
Stilul respectiv (de provenienţă austriacă, sezession, de la gruparea „Wienner Sezession" iniţiată de G. Klimt) se caracterizează printr-un eclectism al formelor ceea ce şi explică bogăţia de motive şi reprezentări pe care o regăsim în arhitectura hotelului, ce conţin influenţe de stil renascentist, gotic, biblic sau chiar popular, cu specific transilvănean.
Analizând planul clădirii, se observă că are forma unui patrulater neregulat, cu unele excrescenţele pe laturi şi extremităţi. Clădirea, realizată în anul 1902, este compusă din parter, etajul I şi II, structura sa interioară fiind subordonată spaţiului oarecum restrâns. Spaţiul de la parter dinspre faţadă cuprindea, de o parte şi alta a intrării principale, un restaurant şi o cafenea. Legătura cu aripa din spate a clădirii a fost realizată printr-o curte acoperită (din structuri metalice şi sticlă) ce găzduia sala mare a restaurantului cu un interior luxos. Aceasta se continua cu o cofetărie ce dădea în cele din urmă într-o spaţioasă sală de bal.
Click aici pentru a vedea mai multe fotografii
De la cofetărie la Filarmonica "Dinu Lipatti"
Ulterior, aceste spaţii au ajuns să aibă o altă destinaţie, astfel că, de o parte şi alta a intrării principale, se afla recepţia hotelului şi un spaţiu comercial, iar curtea acoperită cu structuri metalice şi sticlă a devenit singurul spaţiu cu destinaţie de restaurant. Spaţiul cofetăriei şi sălii de bal au ajuns să găzduiască sediul Filarmonicii „Dinu Lipatti", având înălţimea cât parterul şi etajul I împreună. Etajele I şi II au o structură identică, ambele nivele găzduind hotelul propriu-zis, cu o împărţire specifică, de 107 camere.
Faţada are o plastică arhitecturală deosebit de expresivă, segmentată în mai multe registre, delimitate de coloane adosate. În partea superioară a faţadei se află imprimată stema oraşului Satu Mare, în patru medalioane, imprimate din faianţă colorată.
În perioada austro-ungară a purtat numele de Hotel „Pannonia", iar după 1918 a primit denumirea de Hotel „Dacia". O dată cu ocupaţia horthystă din 1940, s-a revenit la vechea denumire, iar piaţa din faţa sa a primit numele „Horty Miklos". După cel de-al doilea război mondial, s-a redenumit „Dacia", iar pieţei i s-a conferit numele de Piaţa Libertăţii, în tot acest răstimp a acumulat o tradiţie îndelungată în găzduirea unor evenimente de ordin cultural (în 1938, pictorul Ţânţaş Ion a expus aici lucrările „Nunta Dacilor", „Bătrânii" şi „Ţărăncuţa").
Mai citeşte:
Cripta Bazilicii de la Halmyris, la voia întâmplării FOTO
Bisericuţele de la Basarabi-Murfatlar, la un pas de dispariţie FOTO
Hanul Solacolu, de la un local luxos, la o ruină de bordel ilegal FOTO
Greşelile din trecut care ameninţă monumentul
În tot acest răstimp imobilul s-a aflat în proprietatea municipalităţii Satu Mare. După Revoluţie pe fundalul unui vid legislativ în privinţa patrimoniului, hotelul devine firmă. SC „Dacia" SA Satu Mare s-a creat prin privatizarea prin metoda MEBO, în 1995, a Complexului hotelier „Dacia", cu capital integral de stat, pentru ca, în 1996, prin sentinţă judecătorească, să devină societate privată, acţiunile fiind transferate de la Fondul Proprietăţii de Stat şi Fondul Proprietăţii Private către Asociaţia Salariaţilor „PAS Dacia SA". Amintim faptul că prima lege cu privire la patrimoniu în România post revoluţionară a apărut abia în 1997.
Primăria s-a luptat în instanţă cu firma SC „Dacia" SA pentru imobil pierzând în 2005 printr-o hotârâre judecătorească irevocabilă. Interesant e faptul că pe acest fundal, preşedintele Consiliului Judeţean de atunci, Szabo Ştefan, era şi administrator al firmei SC Dacia SA. El intră în posesia clădirii, deşi ocupa o funcţie publică, fără ca nimeni să ridice niciun semn de întrebare.
Tot acest domn, care a înstrăinat clădirea lui Ţânţaş Vasile, în 2007 contra sumei de 1, 7 milioane de euro "a avut grijă" să omită ieşirea din indiviziune a spaţiului ocupat de filarmonica Dinu Fipati, care funcţiona în cadrul corpul hotelului, în aripa mai sus menţionată.
Noul proprietar a decis că ar fi bine să renoveze şi să restaureze. Ba chiar întrocmeşte un proiect vizând consolidarea, restaurarea, recompartimentarea, reamenajarea, mansardarea imobilului. După ce obţine aprobările porneşte la lucru cu o firmă autorizată în domeniul intervenţiilor asupra imobilelor de patrimoniu. De asemenea declară că suma care urmează să fie investită va fi aprape 4, 5 milioane de euro. Până aici lucrurile par mai mult decât bune.
Totuşi lucrările au fost subcontractate unei alte firme, a cărui patron este directorul de la SC Dacia SA, Radu Hosu, care nu era neapărat autorizată pentru acest tip de intervenţii. Apoi în 2010, pică bomba criza financiară aduce în faliment societatea SC Dacia SA. Proprietarul decide că nu mai poate ţine singur clădirea şi vrea să o vândă. Face o documentaţie în vederea eventualei exercitări a dreptului de preemţiune a statului, dar incompletă
Reacţia autorităţilor
Direcţia de cultură încearcă să obţină răspunsuri cu privire la exercitarea dreptului de preemţiune de la toate forurile locale (Consiliul Judeţean şi Primărie), dar şi de la Ministerul Culturii. Nimeni nu răspunde foarte clar, pentru că proprietarul nu a menţionat niciun preţ. Ministerul în primă instanţă nu a răspuns la adresa formulată de directorul Direcţie de Cultură. Primăria, deşi ar avea nevoie de o clădire pentru filarmonică şi pentru alte activităţi culturale, a declarat că nu dispune de fondurile necesare pentru a achiziţiona imobilul.
La jumătatea acestui an primarul, Iuliu Ilyes, declara că a exclus orice posibilitate de a intra în tratative cu societatea Dacia, care deţine hotelul, pentru a-l cumpăra. „A venit o scrisoare de la Gheorghe Silaghi Pop, în care ideea vechiculată era ca municipalitatea să cumpere imobilul şi să-l reabiliteze. Din păcate, aşa ceva e imposibil. E ca şi cum aş spune că vreau să cumpăr un elicopter pentru ca angajaţii primăriei să circule mai uşor. Din punctul meu de vedere, acest subiect de discuţie este închis", a declarat edilul-şef. Nici Ministerul Culturii nu şi-a arătat, pentru moment, disponibilitatea de a achiziţiona imobilul, în condiţiile de criză bugetară. „Am fost la Bucureşti şi am discutat şi cu domnul ministru Kelemen Hunor. Mi s-a spus că ministerul nu dispune de fonduri. Nici Ministerul Culturii, nici guvernul", a mai afirmat Ilyes. Primarul susţine că nu vede nici în domeniul privat interes pentru hotel. „Dacă l-ar cumpăra un privat, acesta ar trebui să îşi asume o investiţie majoră, fără să-şi poată recupera banii. Dacă vine unul şi îşi asumă chestia asta, jur că-l fac cetăţean de onoare", a mai declarat primarul.
Ministrul Kelemen Hunor a considerat şi el că această clădire e mult prea scumpă pentru instituţia pe care o conduce, chiar fără să ştie un preţ oficial şi a declinat dreptul de preemţine pe care îl exercita. Singurii care nu au dat un răspuns clar este Consiliul Judeţean care a fost pus în situaţia să aştepte un preţ venit de la proprietar dincolo de termenul în care ar fi trebuit să spună dacă e sau nu interesat de clădire. Există însă voci din interiorul Consiliului Judeţean care spun că în ciuda speranţelor date de președintele Consiliului județean Csehi Arpad, care încă cere evaluări ale costurilor clădirii, probabilitatea cumpărării este aproape nulă.
Preţurile vehiculate de proprietar
Singurele preţuri pe care Vasile Tânţaş le-a menţionat vreodată a fost către Adevărul de Seară Satu Mare, unde vorbea de sume între 10 şi 14 milioane de euro, cu mult peste cât a dat. Acesta oferea şi posibilitatea ca să cedeze 50% din acţiuni celui care ar dori să termine reabilitatea clădirii, iar suma pe care o vehiculează ar fi de circa 8-10 milioane de euro. De asemenea omul de afaceri consideră că până acum au fost investite 4, 5 milioane de euro în clădire.
Totuşi sumele vehiculate de acesta sunt puţin cam neverosimile. El a cumpărat într-unul din cei mai scumpi ani imobiliari o clădire cu 1, 7 milioane de euro. Dacă această sumă este o evaloare corectă atunci în 2011 când preţurile au scăzut nu ar fi corect să o depăşească. În privinţa investiţiilor specialiştii vorbesc de doar 1, 5 milioane de euro investiţi. Totuşi dincolo de investiţii trebuie văzut şi cum s-au investit pentru că din punct de vedere al respectării legii cu privire la clădirile de patrimoniul lucrurile nu sunt neapărat cele mai fericite:consolidarea pasajului pietonal Ruha Stefan s-a făcut fără să se respecte nici cea mai mică normă, iar consolidarea fundaţiei (subsolul si demisolul) s-a făcut fără a obţine certificatul de descărcare arheologică.
Directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Satu Mare, domnul Gheorghe Silaghi Pop, unul dintre cei mai implicaţi oameni de cultură în protejarea monumentului, care a trimis documentaţia cu privire la exercitarea dreptului de preemţiune nu doar la Ministerul Culturii, ci şi la Consiliul Judeţean şi la Primăria Satu Mare, consideră că factorul politic local a determinat pe de o parte neîncrederea între autorităţii cu privire la această clădire. În plus lucrurile necurate moştenite nu fac decât să îi îngreuneze situaţia. De asemenea lipsa unui preţ de negociere face ca lucrurile să rămână îngheţate.
"Domnule director, care este situaţia actuală la Hotelul Dacia?
Eu nu am dat avizul pentru ceea ce se petrece acolo. Nu am dat avizul pentru foarte multe lucruri acolo. Deci eu, cu toate că sunt aparţin de Ministerului Culturii nu am dat avizul pentru ceea ce se întâmplă acum în el, după care proprietarul s-a dus şi a obţinut acest drept la Bucureşti.
În acest moment ştiţi foarte bine că eu ca director de al Direcţiei de Cultură am anunţat Ministerul pentru acest imobil. Ministrul nostru a fost aici, ştie tot, toate problemele. Noi aşteptăm ca proprietarul să vină cu un preţ, pentru că ministerul Culturii şi noi ne-am exercitat dreptul pe preemţiune. Şi el trebuie să vină cu un preţ şi să se anunţe chestiunea pentru ca să pot să-i dau hârtia. Pe mine în acest moment, ca reprezentant al Direcţie de Cultură, mă interesează ca legea să fie respectată chiar dacă doresc să-l vândă sau să-l păstreze. Eu doresc ca faţada şi celelalte reparaţii din interior să fie conform dosarului pe care l-am aprobat deja. Proprietarul, ştiţi bine, că nu s-a început să se lucreze la faţată. Nu s-a făcut nimic. Iar ce se petrece în rest e complicat, sunt multe lucruri. Ar trebui venit să vă dau hârtii, să vedeţi ce s-a dat, cât am aprobat noi.
Înţeleg că tema este complicată. Vroiam să vă întreb dacă există aprobări pentru modificările aduse la pasajul care merge spre curtea interioară?
Eu n-am dat aviz pentru pasajul ăla. Povestea e totuşi de multă vreme. N-am dat aviz, s-a construit fără aviz, după care am oprit cu Poliţia, cu Primăria, după care am oprit şi s-a revenit la stadiul iniţial. Acolo unde se lucrează se face doar ca să îi punem să dărâme. Deci noi n-am dat, eu personal, Direcţia de Cultură, n-am dat aviz pentru aşa ceva. Niciodată.
Ce-a făcut acolo a făcut proprietarul din proprie iniţiativă?
Da, ce a fost acolo a făcut de capul lui. Asta a fost şi problema. După care, evident, toată lumea, organele abilitate, a crezut că celălalt ar fi dat vreo aprobare. Situaţia, v-am spus, e complicat acolo şi datorită implicaţiilor politice, dar asta nu e problema mea. Problema mea era să se respecte legea în privinţa aceastei clădiri, unică din judeţul Satu Mare, care este încadrată în categoria A în Lista Monumentelor Istorice, în stilul seccesion. Eu nu cedez pentru asta. Dacă mai vreţi ceva, tehnic e colegul meu Mircea Drăgan care vă poate răspunde.
(La telefon intră arhitectul angajat de Directia de Cultură, Mircea Drăgan)
Preţul cerut de proprietar şi vehiculat prin presă este 10 milioane de euro? Există o Comisie sau cineva autorizat care stabileşte preţul acestei clădiri de patrimoniu?
Da, este de patrimoniu, totuşi proprietatea privată în România să ştiţi că contează foarte mult. Din acest motiv nu putem intra. Nu pot decât să respect intervenţiile asupra clădirii. Mă înţelegeţi, numai intervenţiile asupra clădirii respectându-se specificul. Preţul se stabileşte de către un evaluator atestat.
Evaluatorul trebuie să fie atestat pe patrimoniu?
Nu neapărat, dar trebuie să fie un evaluator ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România) care are o calitate atestată, asta e obligatoriu. Şi de acolo preţul se negociază.
Şi proprietarul are o astfel de hârtie la mână, a contactat pe cineva care să evalueze clădirea?
Asta noi nu cunoaştem.
Şi preţul cum l-a stabilit? El a cumpărat clădirea pe aproape 2 milioane de euro şi vrea acum 10? Cineva trebuie să îi spună cam cât e valoarea imobilului?!
Aşa e, dar nu cred că a vorbit cu vreun evaluator. Bănuiesc că n-a făcut, ar fi trebuit să o prezinte cu documentaţia privind dintenţia de vânzare. De asemenea noi am cerut cerut ca Ministerului să facă o asemenea adresă. Am cerut şi Consiliului Judeţean acelaşi lucru, care în mod normal trebuia să vină de la proprietar. În funcţie de acest preţ C.J. se poate exprima dacă se poate cumpăra sau nu de către instituţiile sau instituţia interesată.
Şi spuneţi că nu s-a încumetat nimeni să cumpere clădirea. Primăria a spus nu, iar ministrul a spus cam „nu prea"?
Până nu se ştie valoarea nimeni nu se poate să se exprime.
Am înţeles.
Sigur, prima dată e valoarea. Dacă cu o valoare, să spunem, extraordinar de mare se intră la negocieri şi proprietarul este dispus să negocieze şi va fi cineva interesat este cu totul altceva. Ca după aia el să poată să decidă... Dacă nu se înţelege cu autorităţile, el are dreptul să facă vânzarea unei terţe persoane sau societăţi.
Aşa prevede Legea. Şi cu Filarmonica ce se întâmplă? Filarmonica e tot acolo, nu?
Da, asta este un ansamblu comun, în ansamblu cu Hotelul „Dacia". Deci Filarmonica rămâne separat, e proprietate separată.
După cum v-am spus lucrurile sunt complicate. Totul a fost doar pe o bază de adrese între instituţii, n-au fost nişte discuţii libere şi n-a fost o hotărâre de la bun început. Şi atunci, pe baza acestor adrese, de fapt, s-a lăsat la latitudinea fiecărei instituţii să decidă dacă este interesat sau nu. Aici s-au mai adăugat şi alte intrese.
E păcat de clădire că este foarte frumoasă şi a ajuns să fie doar...
O ruină, da, aşa este.
Nu aş ajunge până acolo că sunt altele mai rele, dar ar putea...
Bine, dar am pus aşa, în ghilimele în sensul că a rămas neutilizată exact în centrul oraşului. E un simbol al oraşului.
(Revine la telefon directorul Directiei de Cultură şi Patrimoniu, Pop Silaghi)
Noi, direcţia de cultură nu am dat avize decât pentru intervenţia argumentată, care nu s-a făcut pentru că nu mai au bani. Problema cea mai mare rămâne la proprietar. Eu nu am cedat nimic, pentru că vă daţi seama este cea mai importantă clădire din judeţul Satu Mare. Am avut probleme cu oameni politici, pentru că ştiţi că s-a intervenit, însă aceste lucruri nu mă interesează."
Părăsit şi în plin blocaj simbolul oraşului Satu Mare a ajuns un imens avizier, pentru că Poliţia de Patrimoniu nu se sinchiseşte nici măcar pe cei pe care poate să îi amendeze
