Serviciile secrete şi «mineriada» lui Cuza
Două evenimente istorice care au avut loc la o distanţă de 125 de ani suscită controverse aprinse între istorici din pricina numeroaselor similitudini dintre ele. Poate fi comparată revolta din timpul lui Cuza, din Bucureşti, 3/15 august 1865, cu evenimentele care au avut loc în acelaşi oraş la 13-15 iunie 1990? Istoricul Tiberiu Tănase face o scurtă analiză a rolului pe care l-au jucat serviciile secrete din Principatele Unite în revolta de la Bucureşti.
Ce putem reconstitui astăzi în legătură cu derularea evenimentului din 3/15 august 1865 ne conduce spre ipoteza existenţei unui complot menit să-l înlăture pe Cuza de la domnie, pentru a determina revenirea la regimul parlamentar. Complotul a fost însă descoperit din vreme şi contracarat printr-o acţiune subversivă, dirijată de structurile informative ale camarilei domnitorului, împotriva liderilor Partidei Naţionale – Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti, Eugeniu Carada etc.
În perioada domniei lui Cuza, în România funcţionau câteva servicii şi structuri de informaţii oficiale, dar şi structuri de informaţii acoperite şi neoficiale. Astfel, oficial funcţionau Serviciul de informaţii al Armatei (Secţia II, condusă de colonelul Slăniceanu, reorganizată în 1865), dar şi Structura informativă a Siguranţei Statului, condusă de Ioan G. Valentineanu. Structurile neoficiale erau Structura de Informaţii Interne şi Externe a secretarului particular al lui Cuza, Baligot de Beyne, Serviciul secret, condus de maiorul Cezar Librecht, director general al Poştelor şi Telegrafului (cel mai important), precum şi Structura de Informaţii a Partidei Liberale, constituită pe principii francmasonice.
Mai citeşte:
"Mineriada" lui Cuza
Preludiul unei abdicări anunţate
Trebuie remarcat faptul că toate aceste structuri se spionau reciproc, se infiltrau reciproc şi se intersectau în activitatea lor pentru deţinerea puterii sau pentru interese de conducere, urmărind gestionarea acelor informaţii utile în scopul administrării puterii.
Între acestea, serviciile oficiale, care erau abia la începutul activităţii într-un cadru unitar (prin unirea celor două principate), dar şi Serviciul secret condus de Cezar Librecht, construit în jurul personalităţii fostului director al Poştei şi Telegrafului, puteau fi caracterizate ca având o experienţă şi o eficienţă redusă, în timp ce structura Partidei Liberale dispunea de exerciţiul a două decenii de practică şi, mai ales, de regulile severe ale conspirativităţii francmasonice. Aşa s-ar putea explica de ce Librecht, care deţinea suficiente informaţii despre conspiraţie şi conspiratori, a fost luat complet prin surprindere de acţiunea din 11 februarie 1866.
Serviciile informative „au confiscat“ complotul şi l-au direcţionat împotriva liberalilor
Având în vedere că ţinta contraloviturii organizate de Palat a fost conducerea liberală, parte a Parlamentului, dar şi exponent al Opoziţiei – deci partener al Puterii într-un stat democratic, există toate elementele constitutive pentru a afirma că s-a încercat o lovitură de stat menită să dezorganizeze partidele politice, în general, şi să lichideze partida liberalilor radicali, în particular. Desigur, acţiunea a rămas în faza de tentativă, deoarece ancheta nu a putut constata vinovăţia liberalilor pentru evenimentele din piaţă şi nici pentru complot, probabil şi pentru că lui Cuza nu-i plăceau actele exagerate, având o atitudine înţelegătoare de multe ori faţă de conspiratori sau agenţii spionajului străin.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul loviturii de stat din 11/23 februarie 1866, despre care, prevenit în multe rânduri, domnitorul a manifestat o atitudine de demnă nepăsăre. Mai mult, lipsa de hotărâre şi fermitate din partea domnitorului în reprimarea acţiunilor complotiştilor în alte rânduri s-a reflectat negativ şi asupra unor structuri ale aparatului de stat, inclusiv asupra structurilor informative – a căror eficienţă va fi dovedită ulterior în evenimentele de răscruce ale istoriei naţionale.
