Scandal la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei
Peste 30 de angajaţi ai Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei au cerut, marţi, ministrului Culturii, Kelemen Hunor, înlocuirea din funcţie a directorului Ioan Piso, afirmând că i-a expirat contractul cu ministerul în 2004, iar în 2007 a împlinit vârsta de pensionare, însă a rămas în funcţie, informează Mediafax.
În protestul adresat ministrului Kelemen Hunor, semnat de 34 de şefi de secţie, cercetători, conservatori, restauratori şi custozi din cei 50 de angajaţi ai instituţiei se arată că, de peste zece ani, indiferent de regim, Ioan Piso este mereu o "victimă a sistemului".
"Apelăm din nou, ca în 2005, la acest tip de demers, protestul scris. Domnule ministru, cu convingerea că sunteţi cu adevărat interesat de soarta Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), de buna lui funcţionare şi revigorare, vă rugăm permiteţi-i domnului Ioan Piso să fie un eminent profesor al UBB, aşa cum îşi doreşte, scoateţi postul la concurs şi daţi conducerea muzeului unei persoane capabile să realizeze un management real", se arată în protest.
Semnatarii protestului se consideră "profund dezamăgiţi" de faptul că Ministerul Culturii nu găseşte o cale legală pentru rezolvarea situaţiei conflictuale din instituţie care durează de ani de zile şi care nu li se datorează sub nici o formă.
"Fără voia noastră am fost implicaţi în toate procesele avute de domnul profesor Ioan Piso cu Ministerul Culturii şi nu numai. De peste zece ani, indiferent de regim, domnul profesor este mereu o victimă a sistemului, iar motivul a fost tot timpul Roşia Montană (Ioan Piso s-a opus proiectului minier de la Roşia Montană - n.r.). Am plătit pentru toate acestea în primul rând cu imaginea, dar şi cu sume consistente care puteau fi folosite în muzeu şi pentru muzeu. Credem că este destul şi vă putem garanta că eşecurile manageriale ale profesorului Ioan Piso nu au nicio legătură cu nimeni şi cu nimic, ci i se datorează în întregime", se precizează în protest.
Cei 34 de angajaţi ai MNIT s-au întrebat când se va termina această situaţie născută din "orgoliile fără limite ale domnului profesor Piso" şi cum este posibil ca cineva care încalcă toate legile în vigoare poate conduce o instituţie de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii.
"Vă reamintim că domnului profesor Ioan Piso i-a expirat contractul cu Ministerul Culturii în decembrie 2004, iar în octombrie 2007 a împlinit, conform legii, vârsta de pensionare şi totuşi este în funcţie. Este în funcţie la noi, cu normă întreagă, fără contract, dar şi la Universitatea «Babeş-Bolyai», unde a avut întotdeauna cartea de muncă. În toţi aceşti ani de când conduce muzeul, 1997 -2010, domnia sa a slujit cu prioritate universitatea, ceea ce face, de altfel, şi acum", au precizat semnatarii protestului.
Angajaţii MNIT l-au acuzat pe Ioan Piso că toate acţiunile întreprinse de el, de când a fost repus în funcţie, "au avut ca scop destabilizarea şi discreditarea muzeului şi a investiţiilor realizate sau în curs de realizare".
"Nimic nu mai funcţionează, iar comunicarea cu personalul muzeului şi Consiliul de Administraţie este inexistentă. Stimate domnule ministru, oare noi, angajaţii instituţiei, chiar nu contăm?", au susţinut angajaţii MNIT.
Directorul MNIT, Ioan Piso, nu a putut fi contactat.
Ioan Piso, care se află la conducerea Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca din 1997, a fost iniţial înlăturat din funcţie în primăvara lui 2006, de fostul ministru al Culturii şi Cultelor Adrian Iorgulescu. Motivul a fost acela că activitatea managerială a lui Piso a fost evaluată de MCC cu nota 7, 41, iar pentru a fi declarat admis ar fi trebuit să aibă cel puţin 8. Nemulţumit de notă, Piso a depus o contestaţie considerată drept "neîntemeiată" de către MCC şi respinsă. Considerând că atât nota pe care a primit-o, cât şi modul în care i-a fost respinsă contestaţia reprezintă "glume proaste", Ioan Piso a dat în judecată MCC. Piso şi MCC s-au judecat în două procese la Curtea de Apel Bucureşti, unde Piso a câştigat. Ministerul Culturii a făcut recurs în ambele cazuri, însă instanţa supremă i-a dat câştig de cauză arheologului.
Între timp, MCC a scos postul său la concurs, el fiind ocupat, din august 2006, de Viorica Crişan. În urma sentinţei justiţiei, MCC a fost nevoit să o înlăture pe Viorica Crişan de la conducerea muzeului, însă, în urma unui nou concurs, ea a ocupat funcţia de director arheologie în cadrul aceleiaşi instituţii.
Ioan Piso a fost repus, în 20 iulie 2007, în postul de director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. În urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, MCC trebuie să-l despăgubească financiar pe Ioan Piso, acesta urmând să primească indemnizaţia care i s-ar fi cuvenit ca director al muzeului, pentru perioada de un an în care a fost înlăturat de la conducerea instituţiei.
Ulterior, printr-un ordin al ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, Ioan Piso a fost înlăturat a doua oară din funcţie, din cauză că la 31 decembrie 2007 i se încheia contractul de management la conducerea Muzeului Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Piso a primit acest ordin la începutul lunii ianuarie 2008, iar şase ore mai târziu el a fost anunţat că este repus în funcţie, de acelaşi ministru, motiv pentru care a anunţat că îl va da în judecată pe Adrian Iorgulescu. Acesta adăuga că ordinul prin care a fost demis este abuziv şi din această cauză îl va da în judecată pe ministrul Culturii şi Cultelor, însă a renunţat ulterior la această acţiune.
Ioan Piso declara atunci că toate problemele pe care le are cu Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) vin de la faptul că se împotriveşte proiectului de la Roşia Montană. În plus, Piso a acuzat atunci Ministerul Culturii de luare de mită.