Românii din Austro-Ungaria, aproximativ 8% din populaţia Dublei Monarhii

În anul 1867, pe harta Europei apărea o structură statală unică la acel moment: Imperiul Austro-Ungar, cunoscut și ca Monarhia Austro-Ungară sau Dubla Monarhie. Compromisul¹ din 1867 a fost considerat de către unii contemporani actul prin care a fost consfințită dominația germanilor și a maghiarilor asupra celorlalte naționalități din imperiu.

În această notă, politicianul sloven Luka Svetec îl caracteriza ca o împărțire a imperiului între „acele națiuni care conduceau fără a avea vreun merit propriu și acele națiuni care erau subordonate, fără a avea vreo vină”.

În mod neoficial, cele două părți ale Dublei Monarhii erau denumite Cisleithania, partea austriacă, și Transleithania, partea maghiară, termeni adoptați ca urmare a dispunerii de-o parte și de alta a râului Leitha, un afluent al Dunării. Potrivit Compromisului, Monarhia Habsburgică era transformată în două state autonome unite prin persoana conducătorului, care era în același timp împărat al Austriei și rege al Ungariei.

În plus, comune mai erau Armata și Ministerul Apărării, Ministerul de Externe și un Minister al Finanțelor cu atribuții exclusiv în privința cheltuielilor necesare armatei și politicii externe. Toate instituțiile comune conțineau în titulatură formula „kaiserlich und königlich” (k.u.k.) [Imperial și Regal]. Fiecare dintre cele două părți ale Austro-Ungariei avea însă guvern și parlament proprii.

Românii din Transleithania

Românii se regăseau atât în partea cisleithană, cât și în cea transleithană, reprezentând aproximativ 8% din populația Dublei Monarhii la momentul constituirii acesteia. Marea lor majoritate locuiau însă în partea condusă de guvernul de la Budapesta, în comitatele [unități administrative similare județelor de astăzi] din Transilvania, Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș. Pe parcursul întregii perioade dualiste (1867-1918), românii din Transleithania au reprezentat aproximativ 16% din populația acesteia.

Reprezentanții politici ai românilor din Ungaria dualistă erau trimiși în parlamentul de la Budapesta. Acesta era bicameral, cuprinzând o Cameră Superioară, similară Camerei Lorzilor din parlamentul britanic, care purta denumirea de Casa Magnaților (Főrendiház), și o Cameră Inferioară, denumită Casa Reprezentanților (Képviselőház). Până la mijlocul anilor 1880, Casa Magnaților a fost considerată „inaptă în munca de fond a legiferării”, motivul principal fiind numărul extrem de mare de membri ai acesteia.

Fiecare bărbat din familiile aristocratice maghiare devenea membru de drept al Camerei Superioare odată ce ajungea la vârsta minimă prevăzută. Acestora li se adăugau reprezentanții Bisericilor și ai autorităților administrative, astfel încât au existat situații în care Casa Magnaților cuprindea peste 800 de membri.

Românii își aveau propriii lor reprezentanți în această Cameră: mitropoliții și episcopii celor două Biserici românești, greco-catolică și ortodoxă. Membrii români laici în Casa Magnaților au constituit mai curând excepții în perioada dualistă, beneficiind de acest statut ca urmare a deținerii funcției de comite-suprem [prefect] sau datorită unor merite profesionale excepționale².

Așadar, în Camera superioară activau membrii de drept, oamenii politici aleși în urma votului exercitându-și menirea de parlamentar exclusiv în Camera inferioară. Aceasta era singura care avea drept de inițiativă legislativă și era formată din 413 deputați.

Aceștia și-au desfășurat activitatea până în anul 1896 într-o clădire din vecinătatea Muzeului Național al Ungariei, iar din 1896 în bine-cunoscuta clădire de pe malul Dunării, care adăpostește și astăzi Parlamentul maghiar.

Acest text este un fragment din articolul „«Cine se poate lupta cu 60 de birturi, cu 6-7.000 de florini?». Corupție și practici electorale în Transilvania secolelor XIX-XX”, publicat în numărul 228 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma paydemic.com.

Cumpără acum!

Note:

_{1 Cunoscut în limba germană ca Ausgleich, iar în cea maghiară ca Kiegyezés.}

_{2 A fost cazul clujeanului Iosif Gall, considerat a fi unul dintre cei mai mari juriști din Ungaria acelor vremuri.}

_{Foto sus: Harta Austro-Ungariei, la 1902; în medalion, Viena. Din The Century Atlas of the World [John Walker & Co, Ltd., London, 1902]. Sursa: Getty Images}