Recomandare de carte: Japonia tradiţională
În volumul bine documentat, Civilizaţia japoneză tradiţională, Octavian Simu îl poartă pe cititor din Japonia preistorică până la restauraţia imperială Meiji, în 1868, vorbind despre performanţele acestui popor în artă, despre valorile tradiţiei (sărbători, festivităţi, obiceiuri), despre importanţa familiei, despre religie, limbă şi caligrafie, despre poezie, proză, teatru.
Momentul Meiji marchează intrarea Japoniei, pe toate planurile, în circuitul modern. Tradiţia trecutului bogat îl ajută pe japonez că creeze în continuare cu aceeaşi dăruire.
„Japonezul întruneşte în fiinţa sa gingăşia cea mai uimitoare a poetului, a visătorului, dar şi duritatea războinicului. Iubeşte florile, e capabil să abandoneze totul pentru a merge să privească înflorirea cireşilor în primăverile fabuloase ale vechii ţări Yamato. În acelaşi timp, japonezul a fost samuraiul sobru sau luptătorul aparţinând unui clan care în antichitate şi în evul mediu se încăiera în numele unui cod al onoarei, până la înfrângerea duşmanului sau până la sinucidere (...)“, astfel îl descrie autorul pe locuitorul acestei ţări, care a primit, de-a lungul istoriei, cu mare dificultate, imixtiuni externe, iar orice inovaţie a fost „japonizată“, până a devenit de nerecunoscut.
Date din preistorie arată că societatea primitivă japoneză s-a organizat complex în aşa-numita cultură Yayoi, când când s-au conturat primele semne ale ataşamentului religios, mărturie stând în acest sens o serie de figurine din lut ars. Pentru a-şi cultiva tradiţia, Japonia a rămas la adăpost de influenţele externe, dezvoltându-şi cu mijloace proprii o cultură extraordinară.
