Rămăşiţele unei biblioteci publice de acum două milenii, descoperite în Germania
Rămăşiţele cele mai vechi biblioteci publice din Germania, un edificiu ridicat în urmă cu aproape două milenii în urmă,care ar fi adăpostit până la 20.000 de pergamente, au fost descoperite în mijlocul oraşului Koln.
Pereţii au fost descoperiţi pentru prima dată în 2017, în timpul unor excavări pe terenul unei biserici protestante din centrul Kolnului. Arehologii ştiau că sunt de origine romană, dat fiind că oraşul este unul dintre cele mai vechi ale ţării, înfiinţat de romani în anul 50 d.Hr, cu numele de „Colonia Claudia Ara Agrippinensium”.
Nedumerirea a apărut însă atunci când arheologii au descoperit nişe în pereţi, măsurând 80 pe 50 de centimetri „Ne-a luat puţin să unim punctele- ne-am dat seama că nişele erau prea mici pentru a susţine statui…erau un soi de dulăpioare pentru pergamente. Sunt specific bibliotecilor- poţi vedea unele asemăătoare în biblioteca din Efes”, a declarat pentru cotidianul britanic, doctorul Dirk Schmitz, de la muzeul Romano-Germanic din Koln. Nu e clar câte pergamente ar fi adăpostit biblioteca, dar specialişti presupun că aproximativ 200.000. Edificiul ar fi fost mai mic decât celebra bibliotecă din Efes, construit în 117 d. Hr. Zidurile vor fi conservate, cu cele trei nişe lăsate la vedere publicului în pivniţa din centrul bisericeşti protestante, care este în prezent în construcţie.