Profeția cumplită care a fost făcută în 1972! Pare că deja începe să se îndeplinească
Un studiu publicat în 1972 de către Massachusetts Institute of Technology (MIT) susținea că societatea va intra în colaps în secolul 21, din cauza creșterii economice rapide. Din păcate, un nou studiu arată că ne aflăm în grafic.
MIT a prezis în 1972 că societatea va intra în colaps în acest secol. Până acum, ne aflăm în grafic
Un studiu remarcabil, realizat de către un director al uneia dintre cele mai mari firme de contabilitate, arată că o avertizare veche dar faimoasă a MIT este precisă, în baza a noi date empirice. Avertizarea respectivă are legătură cu riscul de intrare în colaps a civilizației industriale, potrivit informațiilor transmise de vice.com
În timp ce lumea așteaptă o revenire a creșterii economice în urma pandemiei, studiul respectiv ridică semne de întrebare despre riscurile încercării de întoarcere la „normalitatea” dinaintea crizei din sănătate.
Supraexploatarea resurselor planetare
În 1972, o echipă de oameni de știință de la MIT s-a unit pentru a realiza un studiu despre riscul intrării în colaps a societății. Modelul acestora de dinamică a sistemului, publicat de către Clubul de la Roma, a identificat limite iminente ale dezvoltării care sugerau că societatea industrială se afla pe drumul către un colaps în secolul 21. Motivul, spuneau ei, este supraexploatarea resurselor planetare.
Chiar dacă analiza respectivă a fost controversată la vremea ei, aceasta a primit o justificare surprinzătoare într-un studiu publicat de către director senior al KPMG, unul din „cei patru mari” ai firmelor de contabilitate, în baza veniturilor globale. Acest studiu a fost publicat de către Jurnalul de Industrie Ecologică al Yale în noiembrie 2020 și este valabil pe site-ul KPMG. Conform acestuia, atitudinea de afaceri globale a civilizației ne plasează pe o traiectorie terminală de declin a creșterii economice în următorul deceniu. Mai rău, acest lucru ar putea provoca un colaps al societății în anul 2040, potrivit sursei menționate.
„Din cauza perspectivei neatrăgătoare a unui colaps, eram curioasă să văd care scenarii erau aliniate cel mai bine cu datele empirice de astăzi. La urma urmelor, cartea care a prezentat acest model a fost un bestseller în anii ’70 iar acum avem decenii de date empirice care să facă această comparație semnificativă. Totuși, am fost surprinsă când nu am putut să găsesc încercări recente de a realiza acest lucru. Așadar, am decis să îl fac de una singură”, a spus Gaya Herrington, autorul studiului.