image

PALATUL MONOPOLULUI HÂRTIEI, ARH. PAUL SMĂRĂNDESCU, scos la vanzare

📁 Patrimoniu
🗓️ 11 noiembrie 2022

Parte din zona vibrantă a orașului încă de la construirea sa în 1923-1924, Palatul Monopolului Hârtiei poartă semnătura Arhitectului Paul Smărăndescu, unul dintre cei mai prolifici arhitecți ai României secolului XX. Azi clădirea monument istoric este scoasă la vanzare pe site-ul www.sothebysrealty.ro.

În aceeași perioadă cu ridicarea clădirii din Matei Millo 7, Paul Smărăndescu mai proiecta monumente arhitectură precum Palatul Societății Astra Română (Piața Rosetti), Palatul Dacia România (Bulevadul Magheru) sau Palatul Societății Creditul Rural (Bulevardul Brătianu/Strada Doamnei).

image

Activitatea intensă a zonei a făcut ca această proprietate să se transforme într-un adevărat centru de afaceri al acelor vremuri. Zona delimitată de Calea Victoriei, Bulevardul Regina Elisabeta de astăzi și Parcul Cișmigiu includea sediilor celor mai importante redacții de presă și tipografii precum Adevărul sau Universul, aceasta din urmă găsindu-și adresa tot în cadrul unei clădiri impresionante semnate de Arh. Paul Smărăndescu pe Strada Brezoianu nr. 23. Totodată, importanța zonei a determinat construirea Palatului Telefoanelor, 1931-1933, fiind prima clădire modernistă însemnată din București, la doar câțiva pași de Matei Millo 7.

Anii ’30 au reprezentat și o perioadă de consolidare a statutului de centru comercial, Matei Millo 7 având ocupanți precum Fabrica de hârtie Letea, o agenție de publicitate (Rador Orient Radio), o fabrică de faianță (Salzberg&Gronen), Vinurile Brătianu, Ziarul Bukarest Post, dar și birouri ale unor liber profesioniști, ingineri și doctori.

image

Deși, de-a lungul timpului zona a schimbat ocupanții săi, amplasarea în inima București-ului a făcut ca ea să își păstreze atractivitatea. Palatul Universul a fost reconsolidat și a devenit un hub având chiriași din diverse industrii creative. În imediata vecinătate, pe amplasamentul fostului Teatru Național, a fost implementat un concept hotelier de success - Novotel, iar în cursul anului 2021 urmează să se livreze două dintre cele mai importante clădiri de birouri de pe acest segment al pieței imobiliare - Matei Millo și Tandem.

În prezent, fostul Palat al Fabricii Letea are un caracter versatil astfel încât cei aproximativ 2,700 mp se pot transforma în spațiu de locuit pentru iubitorii traiului urban, în clădire de birouri pentru cei care doresc să rămână conectați la viața orașului, sau pot adăposti un concept hotelier. Dispunerea spațiului, precum și accesul permit soluții variate de partiționare și folosire a spațiului.

Există deja un proiect de conversie într-o clădire de apartamente, proiect ce poate fi pus la dispoziția cumpărătorului împreună cu autorizația de construire. Pretul este de 3500000 de euro + TVA.