O inscripție etruscă oferă noi informații despre cea mai misterioasă civilizație antică
Arheologii au scos la iveală o lespede antică inscripționată cu ceea ce pare a fi un text scris în misterioasa limbă etruscă, anunță Discovery News. Descoperirea promite să îmbogățească puținele cunoștințe pe care le avem despre una dintre cele mai fascinante și misterioase civilizații ale lumii antice.
Cântărind aproape 250 de kilograme, lespedea a fost descoperită la Poggio Colla, la nici 40 de kilometri de Florența, în Valea Mugello. Ea a fost îngropată acum mai bine de 2500 de ani în fundația unui templu monumental din cadrul sitului arheologic etrusc.
Potrivit arheologului Gregory Warden, principalul cercetător din cadrul proiectului arheologic din Valea Mugello și cel care a făcut descoperirea, lespedea datează din secolul VI î.e.n. și se pot descifra pe ea cel puțin 70 de litere și semne de punctuație. „Măcar de-am putea descifra textul...”, a declarat Warden, profesor la universitate din Dallas. Acesta a declarat că Rex Wallace, un cunoscut expert în limba etruscă, va studia textul și că vor trece câteva luni până când specialiștii vor putea da declarații certe cu privire la textul de pe lespede.
„În acest moment abia am terminat curățarea lespezii și profesorul Wallace lucrează după fotografii. El se va întoarce în Italia în iunie pentru a continua munca”, a mai declarat Warden.
Consideretă una dintre cele mai religioase culturi ale lumii antice, civilizația etruscă a lăsat posterității arta producției de vin – preluată de francezi, tehnici de construcție a drumurilor – preluate de romani, dar și arta scrierii, ajunsă astfel în Europa dinspre lumea orientală.
Civilizația etruscă a înflorit în jurul anului 900 î.e.n. și a dominat peninsula italică timp de cinci secole. Cunoscuți pentru arta lor, pentru tehnicile agricole, dar și pentru comerț și o metalurgie avansată, etruscii au decăzut începând cu secolul V î.e.n. în timpul dezvoltării civilizației romane, sfârșind prin a fi absorbiți în imperiul roman până în secolele III-I î.e.n.
Pentru că limba etruscă (o limbă non-indoeuropeană) nu este înrudită cu nicio altă limbă modernă și a dispărut aproape complet, civilizația etruscă – care n-a lăsat în urmă documente scrise – este considerată una dintre marile enigme ale antichității. Informațiile pe care le avem astăzi despre etrusci provin în principal din analiza cimitirelor lor. Inscripțiile funerare scurte și mormintele bogat decorate au lăsat însă indicii cu ajutorul cărora specialiștii au reconstruit istoria acestei culturi antice.
De aceea, „orice text, în special unul lung, este un adaos captivant la cunoștințele noastre”, a declarat Ingrid Edlund-Berry, specialistă în istoria civilizației etrusce.
„Inscripțiile mai lungi de câteva cuvinte, pe materiale permanente, sunt rare pentru etrusci, care aveau tendința să folosească mijloace perisabile precum pânzele de in sau tabletele de ceară”, a explicat John MacIntosh Turfa, de la muzeul Universității din Pennsylvania.