O culă monument istoric din Gorj, salvată de la pieire de către voluntari
O culă monument istoric din județul Gorj aflată într-o avansată stare de degradare este salvată de la pieire de către voluntarii organizației „Ambulanța pentru Monumente“.
Aproximativ 30 de voluntari din toată țara participă la lucrările de la Cula Crăsnaru, din satul Groșerea, comuna Aninoasa, din județul Gorj. A fost deja dat jos acoperișul. Meșterii și studenții voluntari încearcă să recupereze ce se mai poate din materialele vechi.
„Va fi reasamblat și va fi urcat cu macaraua la loc“, a spus unul dintre voluntari.
Cea mai mare parte dintre voluntari sunt studenți la facultăți de arhitectură sau de construcții, dar sunt și meseriași în arta lemnului.
Estimarea care a fost făcută a stabilit o sumă de aproximativ 42.000 de euro, pentru primele intervenții necesare, însă s-au strâns doar jumătate din această sumă a fost strânsă. „Anul acesta, pacientul este Cula Crăsnaru din Groșerea, Gorj. Nu s-au adunat încă toți banii, s-au adunat doar ambulanțele de monumente, meșterii + voluntarii. O să fie șantier mare, foarte greu, și o să dureze fix cât vom avea susținerea voastră“, este mesajul transmis pe pagina de Facebook Ambulanța pentru Monumente Oltenia Vest.
Cula Crăsnaru a fost retrocedată în anul 2006 moștenitorilor de drept.
Cula Crăsnaru a fost sediul unui muzeu
Monumentul a fost construit în secolul XVIII de către Cocoș Crăsnaru și refăcut la 1801, după un atac al turcilor, de Barbu Cocoș, fiul ctitorului, strămoșul pe linie feminină al Crăsnarilor din secolele XIX-XX, foști proprietari ai culei.
O legendă locală povestește despre o trecătoare secretă ce permitea proprietarilor să poată fugi din fața atacurilor. După 1951, cula a fost naționalizată, fiind folosită de Sfatul popular local. Cula a fost restaurată între anii 1960-1970, au fost refăcute vechile metereze, multe din ele transformate în ferestre, după planurile arhitectului Iancu Atanasescu, iar în interior s-a amenajat un muzeu etnografic, care a funcționat până în 1990.
Cula din cărămidă, cu ziduri groase, are forma unui turn și este compusă din parter plus două etaje. O scară interioară face legătura între cele două etaje superioare și cerdacul aflat pe fațada către râul Gilort. La ultimul etaj, întâlnim un balcon din lemn cu rol de apărare. Acoperișul culei este din șindrilă.
Astăzi, cula, al cărui ultim proprietar a decedat, este părăsită și se află într-o stare de degradare continuă.
Sursa: adevarul.ro