
Misterul unui obiect unic: de ce apare Ioan Botezătorul pe o monedă din epoca vikingilor
O descoperire rară, aproape enigmatică, readuce în atenție complexitatea Europei medievale timpurii. În estul Angliei, în comitatul Norfolk, o piesă de aur datând din secolul al IX-lea – un pandantiv realizat după modelul unei monede – a stârnit uimire în rândul istoricilor și arheologilor. Obiectul îl înfățișează pe Ioan Botezătorul și a fost descris drept „unic și misterios”, ridicând întrebări fundamentale despre originile și semnificația sa culturală, relateaza turismistoric.ro
antiv perforat, realizat din aur, inspirat de solidus – moneda de circulație din perioada târzie a Imperiului Roman și a celui Bizantin. Deși incomplet, obiectul păstrează suficiente detalii pentru a-și dezvălui caracterul excepțional.
Pe una dintre fețe apare profilul unui bărbat cu barbă, identificat printr-o inscripție latină ca fiind Ioan Botezătorul. Pe revers se mai pot distinge fragmente de text interpretate drept „Baptist și Evanghelist”. Această combinație iconografică este extrem de rară. În Occidentul secolului al IX-lea, mai ales sub dinastia carolingiană, monedele erau dominate de reprezentări ale regilor și împăraților, nu de figuri religioase. Astfel de imagini erau mult mai frecvente în lumea bizantină.

Această anomalie istorică este tocmai ceea ce face descoperirea atât de fascinantă. Expertul în numismatică Simon Coupland a subliniat caracterul „bizar” al piesei, afirmând că nu există paralele cunoscute pentru o astfel de reprezentare în epoca carolingiană. Stilul literelor sugerează că obiectul datează din a doua jumătate a secolului al IX-lea, aproximativ anii 860–870.
Contextul istoric complică și mai mult interpretarea. În jurul anului 870, regatul East Anglia fusese cucerit de vikingi, populații scandinave care, la acel moment, nu erau creștine. De aici apare o întrebare esențială: de ce ar fi fost creat sau purtat un obiect cu o figură centrală a creștinismului într-un mediu dominat de păgâni?
Continuarea pe turismistoric.ro















