Piatra Altarului de la Stonehenge

Misterul originii Pietrei Altarului de la Stonehenge se adâncește. Cercetătorii restrâng aria căutărilor

📁 Preistorie
Autor: Redacția
🗓️ 7 noiembrie 2026

Căutările menite să dezvăluie originea misterioasei Pietre a Altarului (Altar Stone) de la Stonehenge au intrat într-o nouă etapă. Oamenii de știință au exclus mai multe dintre locurile considerate până acum posibile surse ale blocului de piatră și sunt tot mai aproape de a-i identifica proveniența.

Un studiu recent, publicat în Journal of the Geological Society, prezintă cea mai amplă și detaliată analiză geologică realizată până în prezent asupra Pietrei Altarului, un bloc de gresie cu o greutate de aproximativ șase tone, informează un comunicat al Universității Aberystwyth, din Marea Britanie.

Timp de mai bine de un secol, arheologii și geologii au considerat că impresionanta lespede de gresie, lungă de 4,9 metri și amplasată în centrul celebrului monument neolitic din Câmpia Salisbury, provine din Țara Galilor. Această ipoteză a fost însă infirmată de cercetări recente, bazate pe tehnici moderne de analiză, care au indicat nord-estul Scoției drept posibilă zonă de origine.

În cea mai recentă încercare de a elucida unul dintre cele mai persistente mistere geologice legate de Stonehenge, o echipă internațională de cercetători a reanalizat Piatra Altarului, folosind o gamă largă de metode științifice.

Oamenii de știință au combinat observațiile directe asupra monumentului cu examinarea detaliată a unor fragmente de piatră păstrate în colecții muzeale. Analizele au vizat structura, mineralele, compoziția chimică și caracteristicile izotopice ale materialului, pentru a obține indicii suplimentare despre proveniența acestuia.

Până în prezent, investigațiile desfășurate în bazinul Orcadian, din nord-estul Scoției, nu au identificat nicio zonă care să prezinte aceleași caracteristici geologice precum Piatra Altarului.

„Aceasta este cea mai cuprinzătoare investigație geologică realizată vreodată asupra Pietrei Altarului. Prin combinarea unei game variate de tehnici analitice, am reușit să conturăm cea mai clară imagine de până acum a compoziției sale și să verificăm principalele ipoteze privind originea acesteia. Până acum, niciuna dintre zonele analizate nu prezintă ansamblul de caracteristici specifice Pietrei Altarului. Asta înseamnă că cercetările trebuie să continue, însă dispunem acum de instrumente mult mai precise pentru a ne concentra asupra regiunilor în care am putea găsi răspunsul”, a explicat profesorul Duncan Pirrie, profesor emerit la University of South Wales și coordonatorul studiului.

Stonehenge a fost construit în mai multe etape, între aproximativ 3000 și 1600 î.Hr. Monumentul este cunoscut la nivel internațional și pentru distanțele impresionante pe care au fost transportate pietrele sale. Blocurile mai mici, din categoria celor cunoscute sub numele de bluestones, au fost aduse din vestul Țării Galilor, parcurgând aproximativ 225 de kilometri.

Cercetătorii speră că profilul geologic detaliat conturat prin acest studiu va permite, în cele din urmă, identificarea sursei Pietrei Altarului. Descoperirea ar putea aduce noi informații despre una dintre cele mai remarcabile realizări inginerești ale preistoriei.

Mai multe pentru tine...