Mareşalul învingător

Cum poate o ţară mică, fără resurse şi cu slabe capacităţi militare să facă faţă unui colos ca Uniunea Sovietică în vremea lui Stalin? Finlanda a reuşit acest lucru timp de aproape trei luni în teribilul război purtat în iarna 1939-1940.

Forţele finlandeze conduse de mareşalul Gustav Mannerheim au stârnit admiraţia întregii lumi democratice marcate de declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Eroismul nu a putut evita, până la urmă, înfrângerea şi pierderile teritoriale în favoarea sovieticilor, dar Finlanda a rămas în conştiinţa tuturor drept ţara care i-a spus „Nu” lui Stalin. Acest „Nu” a avut consecinţe istorice pentru finlandezi. La sfârşitul războiului, Mannerheim ajungea preşedinte al ţării, recunoscut de sovietici, chiar dacă luptase ca aliat al lui Hitler împotriva URSS.

La mii de kilometri, pe flancul de sud, România avea să fie pusă în vara anului 1940 în faţa unei situaţii similare. Ultimatumul lui Stalin ne cerea să cedăm Basarabia şi Bucovina de Nord. Dar Regele Carol al II-lea şi majoritatea sfătuitorilor săi nu au curajul să spună la rândul lor „Nu”. Armata Română se retrage umilită fără să tragă un foc de armă. Impactul asupra moralului naţiunii va fi devastator. Carol al II-lea abdică, Mareşalul Antonescu se va alătura şi el lui Hitler şi, la finalul războiului, va sfârşi executat drept criminal de război. Finlanda nu va fi bolşevizată şi îşi va păstra regimul democratic. România va cunoaşte ocupaţia Armatei Roşii şi dictatura comunistă.

În cadrul serialului editorial dedicat intrării României în război acum 70 de ani, revista „Historia” aduce în prim-plan figura mareşalului Mannerheim. Comparaţiile cu mareşalul Antonescu sunt inevitabile. Situaţia în care s-au găsit cei doi şi popoarele pe care le-au condus au fost similare;deznodământul, atât de diferit. De ce?

Mai citeşte:

Scandal româno-sovietic la Mormântul Mareşalului

Antonescu-Mannerheim:asemănări de carieră, diferenţe de destin

Mannerheim despre Armata Română:Slabă atât numeric, cât şi ca pregătire şi dotare

Cum i-au spus finlandezii „Nu!” lui Stalin

Stalin:A ştiut inamicul la ce ora serveau ceaiul piloţii noştri?

Ce le-a lipsit românilor pentru a-l refuza la rândul lor pe Stalin? Sigur, condiţiile militare, de teren, de anotimp şi de climă erau altele decât cele din Finlanda. Dar o rezistenţă hotărâtă, chiar scurtă ca durată, ar fi permis României să nu mai fie considerată stat agresor în momentul reluării ostilităţilor, în iunie 1941. Iar Hitler nu ar fi permis niciodată ruşilor să ocupe rezervele româneşti de petrol, esenţiale pentru armata mecanizată germană.

Dar Mannerheim i-a spus „Nu” şi lui Hitler. Armata sa nu a depăşit, în general, linia fostei frontiere ruso-finlandeze. Nu a aderat nici la Axa Tripartită. Iar în 1944, mareşalul Mannerheim i-a scris personal lui Hitler, anunţându-l că interesele poporului finlandez îl fac să iasă din războiul cu URSS şi să încheie pacea cu Moscova. Mareşalul Antonescu nici nu a conceput să i se adreseze pe o astfel de temă lui Hitler.

Cum de finlandezii au putut şi noi nu? Sigur, putem spune că Marile Puteri ne-au decis soarta, că a existat Yalta, că, pe un şerveţel de hârtie, Churchill ne-a cedat lui Stalin. Dar o naţiune decisă să-şi apere valorile, o naţiune încrezătoare în devotamentul pentru aceleaşi valori ale conducătorilor ei poate rezista în încleştările Istoriei. O spune Mannerheim. Vedem astăzi la noi vreun fel de hotărâre în apărarea vreunei valori? Vedem în societate sentimentul de încredere că oamenii politici servesc şi altor scopuri decât celor personale? Poate de aceea România nu a fost ca Finlanda în 1940. Poate de aceea nu este nici acum.