La Belle Époque: anii veseli care s-au sfârşit cu un glonţ
28 iunie 1914:Franz Ferdinand, arhiducele Imperiului Austro-Ungar, e asasinat la Sarajevo de sârbul Gavrilo Princip. Şi cu glonţul acesta, plecat dintr-un pistol de fabricaţie belgiană, începe războiul şi se sfârşeşte o epocă. O epocă frumoasă, veselă, în raport cu măcelul care a urmat:Europa iese din anii La Belle Époque şi intră în tranşee.
Ca un preambul la împlinirea unui secol de la instrarea României în prima conflagraţie mondială, găsim de cuviinţă să plonjăm în anii de dinaintea războiului, în liniştea de dinaintea furtunii;în vârsta de aur a Europei – perioada care a rămas cunoscută în istorie drept „La Belle Époque”, căci, din tranşeele de la Verdun, epoca precedentă avea toate datele să pară un paradis pierdut.
Artiștii, vedetele Belle Epoque:cei mai importanți artiști ai vremii
Art Nouveau. Noul romantism în noua epocă frumoasă
Hotel Ritz, simbolul extravaganței Belle Époque
Afacerea Dreyfus, o ruşine pentru Franţa
Moulin Rouge, marea atracție a Parisului fin de siècle
Schimbarea la faţă a Parisului. Haussmann şi marea transformare a capitalei franceze
Budoarul parisian în La Belle Epoque
La Belle Epoque şi localurile demonice
E o perioadă de largă respiraţie din viaţa Europei, în care se cântă, se dansează, se creează, se petrece:Parisul e miezul lumii artistice, în cabaretele sale fac furori „La Goulue”, Jane Avril şi Mistinguett, iar Vaslav Nijinski, balerinul despre care se spunea că are aer în oase, e senzaţia Baletelor ruseşti. Mici, mari, toate evenimentele epocii sunt stropite cu vin efervescent (e, desigur, perioada de glorie a şampaniei) şi se călătoreşte acum mai mult decât oricând:sub roţile locomotivelor, distanţele se topesc rapid. E vremea ocolului Pământului în 80 de zile, iar Occidentul e inundat de ghiduri de călătorii, de jurnale ale voiajelor, de afişe promovând destinaţii colorate, exotice. Nici că se putea perioadă mai potrivită pentru apariţia celui mai cunoscut tren care a existat vreodată, trenul regilor, regele trenurilor:Orient-Express-ul. E, după normele de azi, şi o perioadă decadentă:La Belle Époque a rămas în istorie şi ca „La Belle Époque de l’opium”;la 1900, societatea „înaltă” mondenă era narcomană prin excelenţă, stupefiantele fiind asociate cu moda, cu plictisul, cu melancolia şi chiar cu moartea. Iar tabloul idilic are nu una, ci mai multe fisuri:Afacerea Dreyfus e o criză politică, socială şi culturală care marchează istoria Franţei dincolo de limitele epocii frumoase.
În Anglia, La Belle Époque corespunde victorianismului târziu, drept pentru care vă propunem şi o incursiune în moda, eticheta, familia englezilor contemporani cu Regina Victoria şi Regele Edward al VII-lea. Pe meleaguri autohtone, lumea avută a Bucureştilor imită Parisul:petrece la baluri şi serate şi se bate cu flori la Şosea. Iar Carol I sărbătoreşte, la 10 mai 1891, un sfert de veac de la intrarea în Capitală (1866) şi zece ani de când devenise primul Rege ale României (1881). În 1889 e adus în ţară şi primul automobil – dar aceste drăcii tulbură liniştea satelor şi a oraşelor, omoară găinile ţăranilor şi sperie caii trăsurilor, aşa că „mania iuţelei” e repede condamnată.
La final, un stop-cadru:la cumpăna dintre secole, româncele încep să poarte pantaloni – iar revista „Furnica” ironizează noile obiceiuri vestimentare în cadrul mai multor desene satirice;un domn prezentat în indispensabili cu fundiţe e citat zicând:„Dacă femeile au început să maimuţească pe bărbaţi, adică noi de ce nu ne-am ismeni?”.
Să pătrundem, deci, împreună în mirajul La Belle Époque.
De asemenea în Decembrie 2013 Historia a publicat un numar special dedicat acestui subiect, număr coordonat de Florentina Țone.
