Istoria unei competiţii uitate – Cupa Cupelor VIDEO
În mai puţin de două luni vom cunoaşte noile câştigătoare ale celor mai râvnite trofee europene:UEFA Champions League şi UEFA Europa League. Dincolo de aceste competiţii, binecunoscute de fanii fotbalului, a mai exist în trecut una – Cupa Cupelor.
În majoritatea ţărilor europene, pe lângă campionatul intern de fotbal – împărţit în ligi şi divizii, cu meciuri care se joacă în sistem tur-retur – mai există cel puţin o competiţie internă care reuneşte la start, an de an, cu drepturi egale toate echipele din ţara respectiva. Această competiţie anuală se numeşte Cupa ţării respective. De exemplu în România prima competiţie de acest gen a avut loc pentru prima oară în 1933, şi actualmente reuneşte la startul fazei naţionale un număr de 116 echipe. Sistemul de joc este cel al unui singure partide eliminatorii (mai puţin semifinalele).
În trecut, mai exact până în sezonul competiţional 1998-1999, câştigătoarea acestei competiţii mergea mai departe în competiţia anuală a cluburilor de fotbal din Europa care câştigau cupa în ţările lor respective – Cupa Cupelor.
Prima ediţie a Cupei Cupelor s-a ţinut în sezonul 1960/61 şi câştigătoarea acestui trofeu era cotată ca a doua ca importanţă şi prestigiu după câştigătoarea Cupei Campionilor Europeni, dar înainte de câştigătoarea Cupei UEFA (competiţie cotată ca o ligă a săracilor). Au exista însă multe voci care s-au ridicat împotriva acestui trofeu, considerând că era unul mai uşor de cucerit.
În sezonul competiţional 1960-1961, când se organizat prima competiţie de acest gen, oficialii şi-au dat seama că pe de o parte unele ţări nu aveau această competiţie şi pe de alta marilor cluburi din Europa puţin le păsa de această competiţie. Ulterior când aceasta a ajuns să câştige în prestigiu concurenţa a devenit acerbă.
Câştigătoarea primei Cupe a Cupelor a fost actuala echipa a lui Adrian Mutu, AC Fiorentina, care i-a învins pe scoţienii de la Glasgow Rangers (2-0, 2-1) în singura finală a competiţiei care s-a ţinut în două manşe.
Din 1972, câştigătoarea Cupei Cupelor urma să joace în Supercupa Europei cu echipa care câştiga în acelaşi sezon Cupa Campionilor Europeni (mai târziu Liga Campionilor). De la desfiinţarea competiţiei în 1999, Supercupa Europei s-a jucat între câştigătoarea Ligii Campionilor şi câştigătoarea Cupei UEFA.
Imagine de la startul partidei dintre Manchester United şi Barcelona. Bryan Robson şi Diego Maradona strângându-şi mâinile înaintea fluierul de start al sfertului de finală din Cupa Cupelor, Martie 1984. Barcelona a câştigat meciul cu scorul de 2 -0.
În topul naţiunilor Anglia conduce cu 8 trofee câştigate de numai puţin de 7 echipe (Chelsea (2), Arsenal (1), Everton (1), Manchester City (1), Manchester United (1), Tottenham Hotspur (1), West Ham United (1)), însă Barcelona este în fruntea câştigătorilor pe echipe cu 4 Cupe ale Cupelor câştigate.
Între recordurile înregistrate în această competiţie se cuvine să amintim:
* Victoria la cel mai mare scor în finală s-a înregistrat în 1962–63, în meciul dintre Tottenham Hotspur-Atlético Madrid (5-1)
* Cele mai multe goluri înscrise într-o finală au fost în cea a sezonului 1978–79, când Barcelona a întâlnit formaţia germană Fortuna Düsseldorf scor 4-3
* Cele mai multe goluri care s-au dat într-un meci din această competiţie s-au înregistrat în partida Sporting CP 16–1 APOEL (1963/1964), De asemenea acesta este un record absolut în toate cupele europene intercluburi.
Competiţia a fost anulată din cauza schimbării formatului Ligii Campionilor, iar câştigătoarele cupelor din fiecare ţară urmau să participe în Cupa UEFA.
Iată câteva secvenţe din ultima finală a competiţiei