Istoria simbolurilor naţionale ale României
Odată cu debutul epocii moderne şi cu apariţia statelor naţionale, apelul la simboluri cu valoare naţional-identitară a avut menirea de a coagula corpul cetăţenesc, cultivându-i sentimentul de aparteneţă şi fidelitatea faţă de statul în care s-a născut. Acel cuantum de repere naţionale nu a lipsit nici din arsenalul politic al României moderne şi contemporane. Conform Constituţiei României cele mai importante simboluri naţionale sunt drapelul, imnul naţional şi ziua naţională.
Drapelul
Deşi prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național, vizibilitatea acestuia nu este limitată la sărbătoarea care îi este dedicată. Relevanţa tricolorului rezidă în capacitatea de a induce cetăţenilor sentimentul de identificare şi de apartenenţă. În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I:albastrul apare lângă hampă, galben în mijloc, roşu în partea exterioară.
Totuși istoria steagului naţional începe în anul 1834, atunci când Alexandru Ghica Vodă, domnitorul Ţării Româneşti, cere şi obţine permisiunea otomanilor de a arbora steagul românesc pe vasele comerciale şi în armată. Tricolorul ca simbol al națiunii românești poate fi văzut în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația:Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui).În timpul revoluţiei de la 1848, în ziua abdicării domnitorului Gheorghe Bibescu, guvernul provizoriu instaurat la Bucureşti promulga decretul cu numărul 1, de instituire a drapelului naţional.
Un alt moment important pentru istoria drapelului naţional a fost anul 1859 marcat de dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în acea perioadă tricolorul având culorile dispuse orizontal. În prima parte a domniei acestuia fâşia albastră s-a aflat în partea superioară, pentru ca mai târziu acolo să fie dispusă cea roşie. După venirea la conducerea statului a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, a avut loc alinierea la standardele europene, optându-se pentru dispunerea verticală a celor trei culori.
Tricolorul românesc îi însoţeşte pe ostaşii care aduc independenţa României în 1877. Spre el vor privi cu speranţă românii în lupta pentru unitate, încununată la 1918.
Imnul naţional
“Deşteaptă-te, române” a fost instituit în anul 1990 ca imn naţional al României, având la bază poemul “Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu. Poemul fusese redactat şi publicat în timpul revoluţiei de la 1848, fiind cântat pentru prima oară la Braşov. Deşi Anton Pann este considerat autorul melodiei, asupra acestui aspect planează incertitudinea, datorită faptului că în epocă, această melodie se bucura de o mare popularitate.
Instaurarea regimului comunist, după anul 1947 a pus capăt tradiţiei de aproape un secol de a intona imnul, din acel moment fredonarea sau cântarea acestuia sau a altor marşuri şi cântece naţionale fiind interzisă. Imnul va fi însă intonat de către muncitorii de la uzinele de Autocamioane de la Braşov care protestau în noiembrie 1987. Deasemenea, va fi cântat de manifestanţii care au ieşit în stradă în timpul revoluţiei din decembrie 1989, după prăbuşirea regimului comunist existând o presiune a populaţiei în direcţia instaurării cântecului “Deşteaptă-te, române” ca imn naţional.
De la constituirea statului român modern, s-au succedat o serie de imnuri, ilustrând regimul politic în timpul căruia au fost concepute şi intonate. Astfel, în perioada 1862-1884 a fost intonat “Marşul triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”, urmând ca din anul 1884 până la instaurarea regimului comunist să se intoneze imnul regal „Trăiască Regele”. În perioada comunistă au fost adoptate trei imnuri distincte „Zdrobite cătuşe” (1948-1953), „Te slăvim, Românie” (1953-1977) şi „Trei culori cunosc pe lume” (1977-1989).
Ziua naţională
Simbol al unităţii naţionale, ziua naţională este investită cu un potenţial identitar semnificativ, anexând atât valoarea drapelului cât şi a imnului naţional.
De-a lungul timpului, ziua naţională a României a cunoscut fluctuaţii, fiind stabilită la date diferite, în raport cu regimul politic şi cu contextul istoric existent. Prima dată investită cu valoarea zilei naţionale a fost cea de 10 mai. Până la finele primului război mondial, data de 10 mai a coincis cu trei dintre cele mai importante momente ale formării şi modernizării statului român. Astfel, la 10 mai 1866, principele Carol de Hohenzollern ajungea în Bucureşti, la 10 mai 1877, în contextul războiului ruso-turc, Mihail Kogălniceanu proclama indenpendenţa statală a României, pentru ca la 10 mai 1881, România să se proclame Regat.
O altă dată asimilată zilei naţionale a fost cea de 1 decembrie. Celebrând Adunarea Naţională de la Alba Iulia, care a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu Regatul României, acest moment, precedat de proclamaţiile de unire ale Basarabiei şi Bucovinei, a reprezentat formarea României Mari.
O ultimă dată la care s-a sărbătorit ziua naţională a fost 23 august. Marcând desprinderea României de puterile Axei, şi colaborarea cu tabăra Aliaţilor, 23 august va fi prezentată de propaganda comunistă ca o mişcare de “eliberare socială şi naţională antifascistă şi antiimperialistă”, sărbătorită anual prin ample manifestaţii şi parade.
