Ion Caramitru, distins cu decoraţia regală "Nihil Sine Deo" de Casa Regală a României
Actorul şi regizorul Ion Caramitru a fost distins cu decoraţia regală "Nihil Sine Deo", medalia fiindu-i conferită de Principesa Margareta într-o ceremonie care s-a desfăşurat miercuri seară la Sala Regilor a Palatului Elisabeta, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Ceremonia a avut loc în prezenţa Principesei Margareta şi a Principelui Radu ai României.
"Medalia i-a fost conferită de către Principesa Moştenitoare a României, în numele Majestăţii Sale Regelui, pentru excepţionala sa carieră, fără de care arta dramatică a ultimelor cinci decenii ar fi mai săracă. Pentru contribuţia fără pereche adusă renumelui artei dramatice româneşti în Europa, America şi Asia, în teatru, film, operă şi în învăţământul universitar şi pentru poziţia sa publică bazată pe principii generoase, puternice şi clare, pe care şi-a păstrat-o de-a lungul anilor post-decembrişti, pentru susţinerea culturii din poziţii guvernamentale şi pentru rolul său creator în societatea civilă, pentru ataşamentul de mai bine de două decenii faţă de Monarhie şi de principiile şi valorile Coroanei, precum şi pentru fidelitatea publică arătată Familiei Regale", se spune în comunicat.
Printre invitaţii la ceremonie s-au numărat personalităţi marcante ale lumii teatrale româneşti, membri ai Academiei Române, familia şi persoane apropiate lui Ion Caramitru.
Seara s-a încheiat cu un dineu, găzduit în Sufrageria Mare a Palatului Elisabeta, oferit de Familia Regală în onoarea lui Ion Caramitru, pentru sărbătoriRea zilei de naştere, la împlinirea vârstei de şaptezeci de ani (pe 9 martie, n.r.).
Potrivit site-ului Casei Regale, decoraţia regală "Nihil Sine Deo" a fost instituită la data de 30 decembrie 2009, prin ordinul Regelui Mihai I, şeful Casei Regale a României. Alături de Medalia "Regele Mihai I pentru Loialitate" şi de Crucea Casei Regale a României, Decoraţia regală "Nihil Sine Deo" este o distincţie ce se acordă prin decizia şefului Familiei Regale a României. Decoraţia regală "Nihil Sine Deo" poate fi acordată personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovada de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc.
Ion Caramitru s-a născut pe 9 martie 1942, în Bucureşti, şi este actor de teatru şi film şi regizor de teatru. Este preşedintele UNITER din 1990, iar din 2005 este şi directorul Teatrului Naţional Bucureşti.
Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" în 1964, când a şi debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în spectacolul Eminescu, de Mircea Ştefănescu. A fost actor şi regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a şi deţinut în perioada 1990-1993. Totodată, a fost ministrul Culturii între anii 1996 şi 2000.
Pe lângă bogata activitate de regizor de teatru, musical şi operă, Ion Caramitru a fost protagonistul a numeroase producţii teatrale regizate de Liviu Ciulei, Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Sanda Manu, Cătălina Buzoianu, Alexandru Tocilescu şi Sică Alexandrescu.
Ca actor de film, a jucat în peste 30 de filme româneşti şi internaţionale, printre care "Pădurea spânzuraţilor" (1964), "Între oglinzi paralele" (1978), Luchian (1981), "Declaraţie de dragoste" (1985), "Mission: Impossible" (1996), Amen (2002).
Ion Caramitru a fost distins, printre altele, cu titlurile de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic şi Cavaler al Artelor şi Literelor oferit de Ministerul Culturii din Franţa. De asemenea, Caramitru a fost decorat cu Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce.
Ion Caramitru a primit şi o stea pe Aleea Celebrităţilor-Walk of Fame din Bucureşti, într-o ceremonie care s-a desfăşurat pe 29 martie.