Independenţa României în documente şi imagini
La Arhivele Naţionale este deschisă până la 28 mai expoziţia „130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Marea Britanie, Franţa şi Germania“.
Turul expoziţiei începe cu panoul care anunţă că la 13 iulie 1878 a fost semnat Tratatul de la Berlin, prin care a fost recunoscută independenţa României pe plan internaţional.
Punctul de atracţie îl reprezintă o fotografie după pictura „Der Berliner Congreß de Anton von Werner“, originalul fiind păstrat în clădirea Primăriei din Berlin. Se pare că, din punct de vedere istoric, personalităţile care apar în tablou nu au fost niciodată laolaltă, ele fiind adunate doar de imaginaţia artistului care a pictat lucrarea. După Tratat, urmează momentul 1880, an care marchează începutul diplomaţiei române moderne. În luna februarie a anului 1880, România a intrat într-o structură de alianţe, care au rămas valabile şi astăzi. În această perioadă au fost numiţi primii miniştri plenipotenţiari în statele care au recunoscut independenţa României:Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri şi Ion Ghica.
Teodor Baconschi, Ministru al Afacerilor Externe, a declarat:„Prin expoziţia de faţă, România îşi educă memoria europeană, iar aceasta ne îndeamnă la recunoştinţă faţă de partenerii noştri britanici, francezi şi germani pentru actul din 1880. Prietenia acestor ţări a fost demonstrată constant atât înaintea aderării ţării noastre la Uniunea Europeană, cât şi după 2007“.
În expoziţia de la Arhivele Naţionale pot fi văzute documente de arhivă, notele şi telegramele privind recunoaşterea independenţei României de către Franţa, Germania şi Marea Britanie, scrisorile de acreditare ale reprezentanţilor diplomatici ai acestor mari puteri la Bucureşti, corespondenţe diplomatice, tratate, convenţii comerciale, fotografii ale unor importanţi oameni politici din epoca respectivă (Mihail Kogălniceanu, Dimitrie A. Sturdza, Dr. Nicolae Kretzulescu), stampe, cărţi de epocă.