Homo erectus nu era singur. Alte două specii de hominizi au trăit în aceeaşi perioadă
Câteva fosile descoperite recent în Kenya aduc dovada diversităţii primilor reprezentanţi din clasa hominizilor, din care face parte şi omul modern, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista ştiinţifică britanică Nature, informează AFP.
Noile piese ale acest puzzle-un craniu, o mandibulă completă şi un fragment dintr-o a doua mandibulă-au fost descoperite între anii 2007 şi 2009 în apropiere de lacul Turkana, în cadrul proiectului de cercetări ştiinţifice Koobi Fora (KFRP), coordonat de Meave Leakey şi de fiica ei, Louise Leakey.
Aceste noi fosile confirmă, potrivit autorilor studiului, faptul că pe continentul african au coexistat, în urmă cu aproape două milioane de ani, alte două specii de hominizi, diferite de Homo erectus:Homo habilis şi Homo rudolfensis.
"Acum este clar că cele două specii de hominizi au trăit în acelaşi timp cu Homo erectus", a declarat Fred Spoor, de la Institutul Max Planck de antropologie evoluţionistă din oraşul german Leipzig, coordonatorul analizelor ştiinţifice.
"Evoluţia umană nu a urmat în mod evident o linie dreaptă", iar aceasta a putut fi căutată în trecutul istoric, a comentat acelaşi savant într-o conferinţă de presă.
Dezbaterea despre numărul de specii de hominizi care au trăit la începutul pleistocenului a fost deschisă în 1972, odată cu descoperirea, în cadrul proiectului KFRP, a unui craniu-cunoscut sub denumirea "KNM-ER 1470"-în situl arheologic Koobi Fora din Kenya. Acestui craniu i-a fost atribuită iniţial o vechime de 2, 8 milioane de ani. Ulterior, vechimea lui a fost revizuită la 1, 9 milioane de ani.
Sursa:www.historia.ro