Fotografii inedite publicate la Berlin atestă prezenţa lui Demjanjuk în lagărul Sobibor, lucru negat întotdeauna de gardianul nazist
Un muzeu berlinez a indicat luni că se află în posesia unor fotografii inedite cu fostul gardian John Demjanjuk în lagărul de exterminare de la Sobibor, unde a negat întotdeauna că s-a aflat, relatează adevarul.ro.
Acest apatrid, ukrainean din naştere, a fost găsit vinovat în 2011 de un tribunal german că a participat la uciderea a 27.900 de evrei la Sobibor, în Polonia ocupată de nazişti, şi a fost condamnat la cinci ani de închisoare. A murit un an mai târziu, înainte ca justiţia să se poată pronunţa cu privire la apelul său. Potrivit Muzeului de istorie Topografia Terorii, situat în fostul sediu berlinez al Gestapo-ului, fotografiile care îl prezintă în lagărul morţii fac parte dintr-o colecţie de peste 350 de piese recent descoperite care oferă "o privire de ansamblu detaliată" asupra locului. Documentele au fost găsite printre bunurile moştenite de fostul ofiţer SS Johann Niemann, ucis în 1943 în timpul unei revolte a prizonierilor din Sobibor, adaugă muzeul într-un comunicat. "Colecţia Niemann ne permite să ne extindem cunoştinţele cu privire la "Operaţiunea Reinhard", moartea a 1,8 milioane de evrei la Sobibor, lagărele Belzec şi Treblinka", a estimat muzeul. Fotografiile vor fi adunate într-o carte ce va fi lansată la 28 ianuarie.
Născut în 1920, în Ucraina, John Demjanjuk a emigrat în Statele Unite după al doilea Război Mondial unde a primit cetăţeania americană. S-a prezentat pentru prima dată în faţa justiţiei în 1986, la Ierusalim, sub acuzaţia de a fi "Ivan cel Groaznic", un gardian ucrainean din lagărul de la Treblinka (în estul Poloniei), cunoscut pentru cruzimea sa. A fost eliberat cinci ani mai târziu, când s-a dovedit că nu a fost acel gardian. Dar după apariţia unor dovezi care au arătat că a fost paznic în alte lagăre naziste, i-a fost retrasă cetăţenia americană în 2002, apoi extrădat în 2009 în Germania. În timpul procesului său, Demjanjuk a recunoscut că a fost capturat de germani în 1942 pe când era înregimentat în Armata Roşie şi a asigurat că a fost transferat de la un lagăr de prizonieri la altul până la sfârşitul războiului. El a pretins întotdeauna că nu a fost niciodată la Sobibor. A murit într-un azil de bătrâni din Bavaria, în martie 2012, la vârsta de 91 de ani. Povestea sa a stat la baza unui documentar produs, anul trecut, de Netflix şi intitulat "The Devil Next Door".