Documente inedite despre Traian Vuia, publicate de Arhivele Naționale ale României jpeg

Documente inedite despre Traian Vuia, publicate de Arhivele Naționale ale României

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 26 martie 2021

Arhivele Naționale ale României au publicate pe pagina de socializare a instituției o serie de documente inedite despre Traian Vuia. 

Traian Vuia, cunoscutul inventator roman şi pionier al aviației mondiale, s-a născut în satul Surducu Mic din județul Timiș în anul 1872. După terminarea studiilor secundare a urmat un an la Facultatea de Politehnică din Budapesta, dar a fost nevoit să renunțe la cursuri din cauza lipsei de bani și să se înscrie la Facultatea de Drept.  

Deși a profesat în domeniul științelor juridice, acesta nu a renunțat la pasiunea sa. În iarna anului 1901-1902 el a conceput parțial la Lugoj un aparat de zbor, iar în iarna anului 1902-1903, la Paris, proiectul a fost terminat în cele mai mici detalii. Lipsa surselor de finanțare a fost cea care l-a determinat pe tânărul inventator să ia decizia de a pleca din țară, în acele timpuri capitala Franței fiind centrul pionieratului în aviație. Acolo, Traian Vuia s-a lovit de scepticism.

În ciuda reacțiilor negative, el și-a brevetat invenția numită „aeroplan-automobil” în anul 1903. Construirea aparatului a început în toamna acelui an, întreaga parte mecanică a mașinii fiind terminată până în luna februarie 1905. În toamna anului 1904, Traian Vuia s-a apucat să-și construiască motorul, iar în august 1905, în atelierele Hockenjos și Schmitt, unde se fabrica și elicea, a început montarea aparatului de zbor, acesta fiind finalizat, după multe peripeții, în decembrie 1905 (fond personal Lipovan Gheorghe, dosarul 8, filele 2-4, 227, 228).

Aparatul de zbor construit de Traian Vuia avea să intre în istorie în data de 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, când a zburat la o înălțime de aproape un metru pe o distanță de 12 metri. Acest aparat a fost un monoplan, deși aproape toate încercările din acea vreme se făceau cu aparate de zbor biplane. Un alt element inovator a fost constituit de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de alte aparate contemporane care foloseau două elice. De asemenea, elemente inovatoare au existat și în cazul căruciorului purtător (precursor al trenului de aterizare) cu patru roți.


t4 jpg jpeg

Foto: 1906. Traian Vuia și aeroplanul său. (ANR, SANIC, Colecția Documente Fotografice, F 2 3555, fotografia 8)

Ulterior, Traian Vuia a continuat să aprofundeze domeniul aeronauticii, construind două prototipuri de aeroplane, respectiv „Vuia I bis” și „Vuia II”, și două tipuri de elicoptere.

Imaginația sa creatoare s-a extins apoi și în câmpul termodinamicii. Inventarea unor prototipuri de generatoare cu aburi de înaltă presiune este mai puțin cunoscută (fond personal Lipovan Gheorghe, dosarul 11 și fond Consiliul de Miniștri, dosarele 13/1949 și 19/1950).


t3 jpg jpeg

Foto: Instalația unui generator „Vuia” de 2000 kcal/h. (ANR, SANIC, Fond personal Gheorghe Lipovan, dosarul 11, fila 338)

Mai puțin cunoscut este și faptul că nu doar perseverența, ci și noblețea sufletească a inventatorului se ridicau la înălțimea operei sale. Maniera în care acesta se raporta la propriile invenții răzbate din textul scrisorii adresate de Traian Vuia lui Gheorghe Lipovan, în anul 1943, din care cităm următorul fragment:

„Lăsați orice preamărire a mea. Să nu uitați că toți care au aflat ceva în diferite domenii ale progresului tehnic nu au nici un merit. Ar trebui să fim mai modești. Fălindu-se cu ce au făcut fac ca ciocanul care se laudă că el scluptă (sic!) piatra. Când omul descoperă ceva nu este motiv de orgoliu, ci de smerenie” (fond personal Lipovan Gheorghe, dosarul 8, fila 202).

<b><a href="https://www.facebook.com/Arhivele.Nationale.ale.Romaniei">Mai multe fotografii puteți vedea aici!</a></b>