Din 3 noiembrie, Adevărul prezintă colecţia „Filme de aur“ din cinematografia rusă
Pe 3 noiembrie puteţi cumpăra cu ziarul dvd-ul cu Anna Karenina (dvd cu doua părţi), pe 10 noiembrie, "Drama la vânătoare", pe 17 noiembrie, "Zboară cocorii", iar 24 noiembrie-"Tigrul alb". Pret special al ziarului cu DVD-ul:14, 99 de lei.
Anna Karenina. Dramă, romantic, 1967
Anna este tânăra soţie a unui demnitar mult mai în vârstă, Karenin. Ea începe o legătură cu un tânăr nobil atrăgător, contele Vronski. Pasiunea şi dorinţele ei îi vor complica viaţa într-un mod dramatic. În rolurile principale:Tatiana Samoilova Nikolai Griţenko Vasili Lanovoi Iuri Iakovlev Boris Goldaiev Anastasia Vertinskaia Maia Pliseţkaia. Regia:Aleksandr Zarhi. Scenariul:Vasili Katanian şi Aleksandr Zarki după romanul lui Lev Tolstoi. Imaginea:Leonid Kalaşnikov. Muzica:Rodion Şcedrin
Dramă la vânătoare.Dramă, istoric, romantic, 1978. Film nominalizat la Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes – Palme d’Or 1978
Venit în vizită de curtoazie într-un orăşel de provincie, un judecător de instrucţie (Serghei Kamîşev) cade pradă farmecelor unei frumoase tinere (Olga Skvorţova, fiica pădurarului), farmece în faţa cărora nu au rămas imuni nici doi nobili din protipendada locală. Una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste din cinematografia rusă. În rolurile principale:Galina Beliaeva Oleg Iancovski Kiril Lavrov Leonid Markov Svetlana Toma. Regia:Emil Loteanu. Scenariul:Emil Loteanu după romanul lui Anton Cehov. Imaginea:Anatoli Petriţki. Muzica:Evgheni Doga. O producţie Mosfilm
Zboară cocorii.Dramă, romantic, 1957 Marele Premiu al Festivalului de Film de la Cannes – Palme d’Or 1958
Doi îndrăgostiţi, Veronica şi Boris, se plimbă într-o dimineaţă pe străzile Moscovei. Veronica râde pentru că sunt fericiţi împreună. Observă pe cer cocorii zburând. Ajungând la casa Veronicăi, cei doi tineri îşi stabilesc următoarea întâlnire pe malul fluviului. Dar al Doilea Război Mondial izbucneşte, iar Boris trebuie să plece pe front. În rolurile principale:Tatiana Samoilova Aleksei Batalov Vasili Merkurev Aleksandr Şvorin. Regia:Mihail Kalatozov. Scenariul:Viktor Rozov. Imaginea:Serghei Urusevski. Muzica:Moisei Vainberg. O producţie Mosfilm
Tigrul alb.Acţiune, fantastic, 2012 Nominalizat la premiul Oscar 2013 pentru cel mai bun film străin
După o bătălie din al Doilea Război Mondial, într-un tanc sovietic distrus, este descoperit un tanchist ars, dar viu. Soldatul se reface rapid, însă nu îşi aminteşte cine este. I se emit acte de identitate noi şi i se dă numele Naidionov (Găsit). În acest timp, pe linia frontului apar zvonuri despre un tanc nemţesc straniu, invulnerabil, ce apare şi dispare brusc, distrugând zeci de tancuri sovietice, şi căruia i se spune „Tigrul alb“. Naidionov este ridicat în grad şi primeşte ordin să găsească şi să distrugă Tigrul alb. În timpul luptei, tanchistul are o intuiţie mistică. El povesteşte că poate asculta tancurile şi că are ordin să distrugă Tigrul alb de la însuşi Dumnezeul tancurilor. În timpul unei bătălii, echipajul tancului lui Naidionov prinde Tigrul alb într-un sat distrus şi se luptă cu el. Tancul nemţesc este învins, dar nu distrus. După luptă, acesta se ascunde iarăşi şi îşi camuflează urmele. După capitularea Germaniei, colonelul încearcă să îl convingă pe Naidionov că războiul s-a sfârşit, dar acesta nu este de acord. „Până când nu va fi distrus Tigrul alb, războiul nu se va sfârşi“, este convingerea soldatului, dispus să aştepte 20 sau 100 ani până când tancul va apărea şi va lovi din nou. În scena finală, în cabinetul său sumbru, Hitler justifică războiul în faţa unui interlocutor necunoscut:„Războiul nu are început sau sfârşit. Războiul este viaţa însăşi“.