„Detronarea” lui Ceaușescu în 1987, la Brașov, în Historia de noiembrie
Pe 15 noiembrie se împlinesc 35 de ani de la revolta de la Brașov, un eveniment de care puțină lume își mai aduce aminte astăzi. Mii de oameni au ieșit atunci în stradă, s-a cântat „Deșteaptă-te, române!“, s-a scandat „Jos comunismul!“, „Jos dictatorul!“, „Jos Ceaușescu!“ și s-a pus pe foc tabloul imens al lui Nicolae Ceaușescu. Cum s-a sfârșit revolta și care a fost viața protestatarilor, după aceea? Descoperiți această bucată de istorie grație mărturiilor unuia dintre participanți, Werner Sommerauer.
De azi, „Historia” este la chioșcuri, dar și pe platforma paydemic, în format digital.
Nea Werner, cum îi spuneau cunoscuţii, nu fusese la vot. La alegerile din 1985 pusese în urnă bileţele pe care scrisese „Daţi-ne mai multă carne!“. În 15 noiembrie 1987 nu mai făcuse nici măcar acest efort. Pe lângă lipsurile de zi cu zi, era supărat că singurul slogan al acelor alegeri pentru consiliile locale era „ordine și disciplină!“, semn că „n-o să ne mai putem plânge, o să se înmulţească securiștii“.
Când fiica lui a intrat în acea zi în apartament și i-a zis că o mulţime merge spre centru și strigă „Hoţii, hoţii!“, Werner s-a schimbat în haine de stradă și a plecat. Mii de oameni au ajuns în acea zi în faţa clădirii Comitetului Judeţean al PCR, scandând.
Au apărut câteva autospeciale de pompieri, dar militarii au fost împiedicaţi să intervină. Apoi, protestatarii s-au îndreptat către clădirea primăriei, unde au distrus tot ce au întâlnit în cale. De-abia când au apărut 87 de militari, echipaţi cu măști, scuturi și bastoane de cauciuc, cărora li s-au adăugat soldaţi de la MApN și de la Gărzile Patriotice, protestatarii s-au disipat pe străzile adiacente.
Pe 17 noiembrie, încătușat, Werner Sommerauer este urcat, împreună cu alţii, într-o dubă care-i duce spre o destinaţie necunoscută. Urmează anchete, torturi, ani de închisoare și deportarea la Tulcea. Însă eroul nostru (unul dintre cei 61 de protestatari de la Brașov condamnaţi în decembrie 1987 pentru „ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a liniștii publice“) nu și-a pierdut curajul și nici convingerea că sistemul urma să cadă în curând, convingere pe care o declara cu voce tare la telefon, deși știa că este ascultat de Securitate.
În Dosarul de noiembrie, Oana Ionel Demetriade prezintă revolta de la Brașov și anii care au urmat până la Revoluție, prin ochii lui Werner Sommerauer.
Troia de azi și Rusia secolului al XVIII-lea
În anul 2018, când Turcia a sărbătorit 20 de ani de la înscrierea cetăţii Troia în Patrimoniul Mondial UNESCO, a fost lansată una dintre cele mai spectaculoase rute cultural-istorice din lume, Traseul Cultural Troia. Traseul – lung de 120 de kilometri, inspirat de poemul epic Eneida, scris de Vergiliu între anii 29 și 19 î.Hr. – îmbină cultura, istoria şi natura și poate fi parcurs atât pe jos, cât și cu bicicleta.
Pentru a celebra crearea rutei, la mijlocul lunii septembrie a acestui an a avut loc Festivalul Traseului Cultural Troia. Ciprian Stoleru a fost acolo și vă propune acum o excursie în tărâmul eroilor, miturilor și al multor atâtea istorii.
După incursiunea pe tărâm turcesc, vă invităm în Rusia, dar nu în cea a lui Putin, ci în imperiul țarinei Ecaterina cea Mare, care a cultivat în mod conștient o bună imagine a Rusiei în faţa intelectualilor europeni. Mai mult decât atât, ea i-a răsplătit pe filosofii care i-au lăudat naţiunea (și în special politicile sale) cu daruri, precum și cu măgulitoare invitaţii de a o vizita și de a o ajuta în redactarea legislaţiei.
Într-o scrisoare către Ecaterina cea Mare, Voltaire nota: „Toţi cei care au fost onoraţi de bunătatea Majestăţii Voastre sunt prietenii mei. Sunt recunoscător pentru ceea ce aţi făcut cu atâta generozitate pentru Diderot, D’Alembert și pentru familia Calas. Orice om de litere din Europa ar trebui să fie la picioarele voastre“.
Ion Florescu scrie despre „Rusia, pământul sfânt al Iluminismului francez”.
Un duel fotbalistic interbelic și un duel amoros, în muzica lui Bizet
Microbiștii se vor delecta cu descrierea meciului România-Polonia din 3 septembrie 1922. În presa poloneză s-a scris că întâlnirea a stârnit puţin interes, ceea ce a determinat trimiterea la Cernăuţi mai degrabă a rezervelor decât a jucătorilor valoroși. Mult mai serios s-a prezentat partea română, poate și pentru că meciul s-a desfășurat în prezenţa principelui Carol. Terenul era acoperit de un strat gros de praf și ici-colo se vedeau smocuri de iarbă. În primele douăzeci de minute ale meciului, polonezii au avut avantajul, atacând de numeroase ori poarta românilor. Apoi jocul a început să se echilibreze… Nu vă spunem scorul, ca să vă delectați pe deplin cu relatarea jocului.
La final de revistă vă invităm la Operă, mai exact la Carmen, de Bizet. Premiera absolută a avut loc pe 3 martie 1875 și Bizet simţea și spera că, în sfârșit, și-a găsit calea sa artistică. Câteva nume celebre ale muzicii franceze au asistat la eveniment, printre care Massenet, Offenbach, Delibes și Gounod. După premieră, Massenet i-a trimis lui Bizet o telegramă de felicitare, însă se spune că Bizet, realizând că publicul nu a receptat lucrarea la justa ei valoare, a declarat unui cunoscut: „Nu vedeţi că toţi acești burghezi nu au înţeles niciun nenorocit de cuvânt din lucrarea pe care am scris-o pentru ei?“.
Din păcate, recepţia iniţială nefastă a operei Carmen s-a datorat, ca de multe ori în istoria muzicii, faptului că Bizet revolta publicul prin noutatea abordării.
Nu ratați recomandările redacției pentru cărți, filme și expoziții, care o sa vă țină mintea la căldură în luna noiembrie.
Lectură plăcută, în print sau online!
