Descoperire epocală: ADN-ul unei femei moarte acum 19.000 de ani dezvăluie o descendență de 46.000 de ani
În urmă cu aproximativ 19.000 de ani, o femeie preistorică a fost înmormântată în interiorul Peșterii El Mirón, un adăpost stâncos uriaș din nordul Spaniei. Rămășițele ei, descoperite în 2010 de arheologii Lawrence Straus de la Universitatea din New Mexico și David Cuenca Solana, erau acoperite cu ocru roșu, un pigment bogat în fier, ceea ce i-a adus porecla de Doamna Roșie din El Mirón.
Această descoperire spectaculoasă a oferit o mulțime de informații noi despre oamenii din Epoca de Gheață, iar progresele recente în analiza ADN-ului continuă să aducă perspective noi asupra populațiilor care au trăit în regiune înainte și după timpul ei.
Studiile genetice asupra oamenilor preistorici se bazează pe extragerea ADN-ului din oase sau dinți. Însă un articol remarcabil publicat în Nature Communications arată că ADN-ul conservat în sol – cunoscut sub numele de ADN antic sedimentar sau „sedaDNA” – poate oferi perspective esențiale. Studiul, la care au participat Pere Gelabert și Victoria Oberreiter din laboratorul profesorului Ron Pinhasi de la Universitatea din Viena, a fost realizat în colaborare cu Straus și Manuel González Morales de la Universitatea din Cantabria, care au co-directat săpăturile din El Mirón timp de peste 25 de ani.
Conform analizelor de sedaDNA, oamenii și animalele au locuit peștera în perioade diferite, corespunzătoare diverselor straturi arheologice. Studiul a identificat urme genetice ale unor specii care nu fuseseră anterior descoperite printre rămășițele faunistice excavate, cum ar fi hienele, leoparzii și dholii asiatici, niște câini sălbatici care astăzi trăiesc doar în anumite regiuni din Asia. Această metodă este deosebit de interesantă, deoarece oferă posibilitatea de a reconstrui ecosistemele din trecut fără a fi nevoie de rămășițe scheletice bine conservate.
Unul dintre cele mai importante rezultate ale studiului este descoperirea unei linii genetice umane în sedimente. Analiza a arătat că artizanii care au realizat artefactele solutreene din Peștera El Mirón în timpul Ultimei Mari Glaciațiuni (c. 25.000–21.000 î.Hr.) aparțineau liniei genetice "Fournol". Această linie fusese identificată anterior în rămășițe descoperite în Franța și Spania, ceea ce sugerează că acești vânători-culegători din Epoca de Gheață s-au deplasat spre sud în perioadele cu condiții climatice extreme. Mai târziu, acest grup genetic s-a contopit cu moștenirea genetică a Doamnei Roșii, împreună cu descendența "Villabruna", care a migrat în regiune din Balcani prin nordul Italiei în timpul culturii Magdaleniene.
Peștera El Mirón este de mult timp recunoscută ca un loc-cheie pentru studiul activității umane în Paleoliticul Superior. Noile descoperiri bazate pe sedaDNA îi întăresc importanța, oferind o înregistrare genetică neîntreruptă care acoperă peste 46.000 de ani, inclusiv tranziția de la populațiile de neanderthalieni din perioada musteriană la oamenii moderni din perioada magdaleniană.
Pe lângă ADN-ul uman, cercetătorii au recuperat și genomuri mitocondriale ale unor animale din Epoca de Gheață, precum mamuții lânoși, rinocerii și renii. Acest studiu contribuie la reconstruirea mediului preistoric european și oferă o imagine mai clară asupra modului în care atât animalele sălbatice, cât și oamenii au răspuns la schimbările climatice din trecut.
Datorită succesului analizei sedaDNA la El Mirón, cercetătorii își îndreaptă acum atenția către următorul obiectiv științific – extragerea ADN-ului nuclear din sedimente, ceea ce ar putea revoluționa și mai mult înțelegerea noastră asupra istoriei umane timpurii.
