Descoperire arheologică majoră în Rusia: arsenalul militar al unui comandant din vremea lui Ivan cel Groaznic, descoperit în apropiere de Moscova
Întregul arsenal al unui comandant militar rus din timpul lui Ivan cel Groaznic a fost descoperit în Rusia, anunță Instititul de Arheologie al Academiei ruse de Științe, potrivit Discovery News.
Descoperit în timpul unei expertize tehnice pentru extinderea unei autostrăzi în apropiere de Zvenigorod, un oraș la 30 de kilometri de Moscova, depozitul adăpstea mai multe coifuri depsue în cutii din piele, bucăți de săbii, săgeți și un tip de armură kolchug.
Acest arsenal militar a fost descoperit într-un sat vechi ce datează din secolul XVI-lea, care a fost cândva casa marii familii boierești Dobrînin. Un membru al acestei familii a făcut parte din forța militară de elită a lui Ivan cel Groaznic.
Primul țar al Rusiei, Ivan al IV-lea, zis cel Groaznic (1533-1584), a pus bazele statului rus în timpul unei domnii lungi și sângeroase. A cucerit hanatele Kazan, Astrahan și teritorii din Siberia, creând un stat multietnic centralizat. Ivan cel Groaznic a rămas în istorie pentru violența din anii săi de domnie și pentru numeroasele execuții brutale pe care le-a ordonat – inclusiv pe cea a propriului său fiu.
În timpul săpăturilor, arheologii au scos la iveală rămășițele a aproximativ 60 de clădiri din vechiul sat Ignatievskoe. Arsenalul a fost găsit în depozitul subteran al unei case care a ars într-un incendiu.
Potrivit arheologilor, inventarul descoperit era menit să fie folosit într-o expediție militară. Potrivit specialiștilor, descoperirea arată că în Rusia acelor vremuri exista o armată permanentă formată din membri ai nobilimii, care își asumau responsabilități militare. „Asta ne oferă o mai bună idee asupra modului în care un nobil rus se pregătea pentru o campanie militară – fiecare trebuia să-și păstreze propriul arsenal aproape, pregătit”, a declarat arheologul Alexei Alexeiev, cel care a condus săpăturile.
Cel mai important obiect descoperit a fost o pereche de coifuri tipice cavalerilor ruși.