De ce îi obsedează Shakespeare pe americani?
William Shakespeare şi piesele sale sunt prezente în foarte multe aspecte ale vieţii în America. Cea mai bună modalitate de a vedea rolul durabil al lui Shakespeare în cultura americană este aceea de a te uita la obiectele din viaţa de zi cu zi a americanilor. Reclamele şi desenele animate, calendarele, albumele de amintiri sunt doar câteva din materialele prin care William Shakespeare şi-a făcut apariţia de-a lungul anilor.
Se pare că scriitorul englez şi piesele sale au însemnat dintotdeauna pentru americani ceva mai mult decât o seară reuşită la teatru. În anii de după Războiul de Independenţă, acesta a devenit pentru unii scriitori americani un simbol al trecutului englez şi un fondator al literaturii americane pentru alţii. Lucrările lui Shakespeare au inspirat printre multe altele, fondarea unor cluburi, spectacole comunitare, festivaluri, înfiinţarea unor librării.
În perioada de dinaintea apariţiei mass mediei, printre modalităţile de petrecere a timpului liber de către americani, se numărau şi hobbyurile, cluburile. Acestea erau văzute ca mijloace de îmbunătăţire a sinelui, dar şi de socializare. Spre mijlocul secolului al XIX-lea au început să apară societăţi shakespeariene, formate din oameni cu interese mutuale în piesele de teatru ale lui Shakespeare. Unele dintre acestea aveau ca membri doar femei, funcţionând ca un club literar, altele erau limitate doar la bărbaţi. Majoritatea acestor societăţi citeau şi discutau piesele ca într-un club modern de lectură. Un număr de astfel de societăţi le găsim şi astăzi, multe datorându-şi existenţa unor oameni care vor să „împartă” Shakespeare şi cu alţi prieteni cu convingeri asemănătoare. „Philadelphia Shakespere Society” fondată în 1861, exclusiv formată din bărbaţi, şi „Wellesley College Shakespeare Society” înfiinţat în 1877, sunt două exemple.
O nouă abordare
O dată cu anii 1970, mulţi dintre cărturarii americani au început să acorde o mai mare atenţie contextului istoric şi cultural în care operele literare au fost scrise. În loc ca piesele să fie tratate ca opere izolate, prin noua abordare se iau în considerare conflictele sociale, aspecte ale politicului, filozofiei, credinţele religioase sau alte idei, de exemplu piesele lui Shakespeare ar fi putut să fie înţelese de audienţa contemporană acestuia, fără nicio explicaţie. Acest model de analiză a lucrărilor literare se mai numeşte şi „the new historicism”. Atunci când te întâlneşti cu o operă literară, pe lângă faptul că te poate fascina, în unele cazuri te ajută să înţelegi o întreagă lume culturală din care aceste creaţii vin.
Shakespeare şi învăţământul american
În clasele şcoalare multiculturale din America de astăzi, o înţelegere nuanţată a conceptelor europene de naţiune, rasă şi destin imperial trebuie să se adreseze problemelor sensibile cultural, care apar în multe din piesele lui Shakespeare. În timp ce piesele reflectau iniţial îngrijorările lumii moderne care se extindea, Bardul a apărut ca o voce şi ca un simbol al imperiului şi al „Englishness-ului”(faptul de a fi englez). Acum el este cel mai important reprezentat al culturii literare globalizate şi cel mai popular autor de piese al lumii nevorbitoare de limbă engleză.
Shakespeare a „sosit” pentru prima dată în şcolile din America nu ca un dramaturg, ci ca o sumă de pasaje izolate pe care elevii le memorau şi recitau, ca pe un pasaj din Biblie sau un discurs de George Washington.
La începtul secolului XX s-a afirmat o tendinţă-mai întâi în Anglia, ajungând apoi în America-aceea de a realiza spectacole în aer liber, în care toţi locuitorii orăşelului, se presupunea, trebuiau să participe într-un fel sau altul la realizarea specatacolului. Astfel, chiar dacă erai imigrant sau locuiai acolo de generaţii, făceai parte din oraşul sau orăşelul respectiv, tocmai pentru că participarea la punerea în scenă a piesei, îţi dădea sentimentul că te afli într-un loc cu o istorie frumoasă, şi că faci parte din ea.
În jurul anului 1916, datorită aniversării a 300 de ani de la moartea lui Shakespeare, multe astfel de reprezentări în aer liber erau despre Shakespeare şi perioada elisabethană. Rar se juca întreaga piesă. În această perioadă, chiar şi în şcoli, cea mai populară piesă de învăţat, era Iulius Caesar. Parţial, pentru că studenţii învăţau latina şi erau familiarizaţi cu propria descriere a lui Ceasar cu privire la Războaiele Gallice, dar şi pentru că din anumite perspective era una dintre cele mai „curate” piese ale lui Shakespeare.
Americanii căutau în dramaturgul englez valorile, problemele şi ideile de care erau interesaţi. Normal că asta însemna că ei trebuiau să ignore părţile care nu erau conforme cu ideile lor. Din piese precum Henric al VI-lea, americanii au împrumutat lucruri care sugerau că Shakespeare ar fi crezut în democraţie sau republică, că ar fi fost interesat de Lumea Nouă, pentru că era nouă şi că el ar fi văzut în încrederea de sine americană, în americanul „how-to” şi în calităţile care erau importante pentru americanii de atunci, calităţi pe care el le considera importante.
Se pare că ziare particulare din 1916, care erau pentru intrarea S.U.A. în război, s-au folosit de piesa Henric al V-lea, care este o piesă despre război, pentru a argumenta că americanii trebuie să se pregătească de război.
Shakespeare:cultură de masă sau cultură a elitelor?
În secolul al XIX-lea, dacă mergeai la o piesă de Shakespeare, ai fi văzut în sală tot felul de oameni, de la clasa muncitoare, până la aristocraţie. Nu era o separare;linia dintre cultura elitelor şi cultura de masă nu era atât de groasă, şi oamenii puteau pătrunde mai uşor dintr-o parte în alta.
Până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, clasa muncitoare din America savura piesele lui Shakespeare ca şi elitele, cunoscând piesele la fel de bine ca aceştia. În acea perioadă erau frecvente piesele muzicale şi alte spectacole populare în care erau parodiate discursuri şi personaje din dramaturgul englez. Pentru ca acele reprezentaţii să fie amuzante, audienţa ar fi trebuit să cunoască piesele originale. Numai către sfârşitul secolului al XIX-lea Shakespeare a devenit un indicator cultural al elitelor.
În secolul al XX-lea, natura relaţiei dintre publicul american şi Shakespeare s-a schimbat. Era în continuare cel mai cunoscut, respectat şi citat dramaturg, însă opera sa a ajuns treptat să fie văzută ca facând parte mai mult din cultura elitelor, decât din cultura populară. Piesele sale au devenit mai mult o modalitate de educaţie, decât de distracţie, o posesiune a unei audienţe elitiste, decât proprietatea tuturor americanilor.
Până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, clasa muncitoare din America savura piesele lui Shakespeare ca şi elitele, cunoscând piesele la fel de bine ca aceştia. În acea perioadă erau frecvente piesele muzicale şi alte spectacole populare în care erau parodiate discursuri şi personaje din dramaturgul englez. Pentru ca acele reprezentaţii să fie amuzante, audienţa ar fi trebuit să cunoască piesele originale. Numai către sfârşitul secolului al XIX-lea Shakespeare a devenit un indicator cultural al elitelor.
În secolul al XX-lea, natura relaţiei dintre publicul american şi Shakespeare s-a schimbat. Era în continuare cel mai cunoscut, respectat şi citat dramaturg, însă opera sa a ajuns treptat să fie văzută ca facând parte mai mult din cultura elitelor, decât din cultura populară. Piesele sale au devenit mai mult o modalitate de educaţie, decât de distracţie, o posesiune a unei audienţe elitiste, decât proprietatea tuturor americanilor.
Shakespeare şi problemele sociale americane
O altă dimensiune a influenţei shakespeariene în societatea americană se răsfrânge şi asupra problemei rasiale. Aceasta problemă presupune şi o relaţie complicată între afro-americani şi Shakespeare, pentru că acesta din urmă, fiind un simbol al culturii elitelor albe, a devenit o metodă de a stabili bariere în şcoli şi în societate. Astăzi, unii actori, auditori, şcolari sau studenţi afro americani îl revendică pe Shakespeare ca fiind al lor, interpretându-i lucrările din perspectiva propriilor experienţe.
Un fenomen interesant de la începutul secolului XX, este acela că, prin Shakespeare, foarte mulţi imigranţi şi-au însuşit sentimentul american. Pentru oamenii ce se mutau în oraşe şi în mod special pentru emigranţii care veneau în S.U.A. şi se mutau în ghetouri, începeau să creeze modalităţi care să-i ajute să devină americani, să se aculturalizeze. În căminele culturale se jucau şi piese de Shakespeare, dar totodată se încuraja, ca mai ales tinerii, să înveţe dansuri populare din perioada elisabethană.
Relaţia dintre Shakespeare şi cinamatografia americană
Relaţia dintre Shakespeare şi cinamatografia americană este un alt aspect interesant ce nu trebuie ocolit. Însă şi teatrul muzical american a fost foarte interesat de preluarea de subiecte shakespeariene. Piesele lui Shakeapeare furnizau intrigi, personaje sau inspiraţii pentru multe musical-uri.
Poate părea surprinzător, dar piesele lui Shakespeare vechi de 400 de ani au fost o parte a filmelor americane încă de la începutul cinematografiei. În perioada de început a filmului mut, piesele sale erau un bun subiect pentru filmele scurte. Chiar şi atunci erau două feluri de filme cu Shakeaspeare:preluările şi adaptările după piesele sale.
Legătura dintre Shakespeare şi Hollywood nu numai că a durat, dar a prosperat de atunci de la proiectele mari din anii ’20, ’30 şi ’50, până la producţiile televizate, filmele experimentale şi independente, şi filmele pentru adolescenţi.
Shakespeare este cunoscut de mare public. El este o celebritate în S.U.A., un adevărat brand. Este util, este recunoscut, piesele lui sunt recunoscute. În America, dacă ai un produs pentru care încerci să faci publicitate, dacă într-adevăr vrei ca un mesaj al tău să ajungă la public, şi foloseşti limbajul lui Shakespeare sau imaginea lui, atunci vei avea parte de o plajă mai largă de public care va recunoaşte referinţele. Shakespeare apare ca subiect, ca muză, ca mod de a vinde produsul.
Astăzi, William Shakespeare rămâne cel mai pus în scenă dramaturg – prezentat în spectacole de teatru, filme, şcoli, la festivaluri şi citit în milioane de case. Influenţa lui asupra societăţii americane şi nu numai, este covârşitoare.
